joi, 9 iulie 2015

Marian Truţă (redactor-şef) - "CPSF 29" (2015)

În aprilie anul acesta, de la Librăria Nemira de pe Bulevardul Magheru, din Capitală, am cumpărat un exemplar din Colecţia de povestiri ştiinţifico-fantastice Anticipaţia (Editura Nemira, Bucureşti, 2015). De parcurs, l-am parcurs abia în luna iulie. (Mai bine mai târziu...)

Şi iată ce am aflat:

Prima povestire din sumar îi aparţine autorului american Kim Stanley Robinson şi se intitulează "Înainte de trezire". Premisa este că, într-un viitor apropiat, omenirea trece de la o delimitare precisă între veghe, somn şi vis la o stare intermediară în care visele se amestecă cu percepţia realităţii. Protagonistul, Abernathy, şi colegii săi caută să descopere atât cauzele acestei situaţii fără precedent cât şi metodele prin care societatea omenească ar putea fi ţinută în funcţiune. Remarcabil, în cazul acestui text, este că discursul naratorial redă trăirile subiective ale protagonistului, cu imagini suprarealiste ce amintesc de experimentele stilistice ale Noului Val, în vreme ce cauzele fenomenelor descrise, respectiv metodele pentru contracararea efectelor, sunt tratate în manieră hard SF.

Tot în domeniul hard SF este încadrabilă şi povestirea autorului Alexandru Lamba, "Reculul praştiei". Protagonistul-narator, comandant al unei astronave, este trezit prea devreme din starea criogenică numai pentru a afla că situaţia de ansamblu din Sistemul Solar s-a schimbat radical, iar misiunea sa a fost compromisă. Nu întâmplător, într-un text despre efectul de praştie asupra navelor spaţiale care trec prin câmpul gravitaţional al giganţilor gazoşi apar şi referiri intertextuale la Sir Arthur C. Clarke şi la seria "Rama".

Oliviu Crâznic contribuie la sumarul acestui număr cu un articol dedicat romanelor lui Liviu Radu din seria "Glia". Pe de o parte, am remarcat şi de această dată claritatea şi concizia stilului utilizat, precum şi maniera organizată şi echilibrată în care e structurat textul. Pe de alta, apreciez efortul domnului Crâznic de a face cunoscut unui public cititor mai larg una dintre capodoperele purtătorului de drapel al nouăzeciştilor, Opţiunea, şi subscriu la opinia dumnealui că ar fi necesară o a doua ediţie a acestui roman. (Totodată, m-am bucurat să văd că, în articol, autorul a amintit şi lucrarea mea O introducere în opera lui Liviu Radu.)

Apoi, în CPSF 29 veţi regăsi o schiţă a lui Liviu Radu, "Ziua dimensiunii zero", care îi poartă pe cititori de la teoria Big Crunch la Sfârşitul Vremurilor şi... la Judecata de Apoi. Schiţa este reluată din cuprinsul volumului Singur pe Ormuza şi merită cu siguranţă o a doua lectură.

Schiţa "Mâinile reci şi mirosul de sare" de Jy Yang, în schimb, este o mostră de fantastic sumbru, care o să vă dea fiori. Protagonista, Anja, este vizitată periodic de cineva care ar putea să fie soţul ei, revenit acasă după ce se înecase pe mare, sau ar putea fi o fantasmă din copilărie, ori o creatură mitologică.

"Alegorii şi avertismente" vă prezintă, în maniera elegantă a lui Mircea Opriţă, informaţii despre viaţa şi opera autorului hunedorean Miron Scorobete. Am aflat, astfel, că autorul de proză ştiinţifico-fantastică este totodată poet, publicist, dramatrug şi autor de cărţi pentru copii.

Dealtfel, spre finalul revistei puteţi găsi o povestire de Miron Scorobete, "Masca", în care protagonista-naratoare, Dia, relatează despre un revelion cu peripeţii.

Sumarul se încheie cu primul episod din banda desenată "Zona de Est", creată de artistul craiovean Viorel Pîrligras.

Dintre plusurile acestui număr din CPSF (pe care îl puteţi comanda aici la preţ promoţional), pe lângă prozele reuşite şi articolele de referinţă despre care am relatat mai sus, aş aminti ilustraţia copertei, creată de artistul grafic Tudor Popa, redactarea îngrijită şi buna calitate a traducerilor.

Singurul minus demn de menţionat este că, din păcate, şi din acest număr al revistei lipseşte numele traducătoarei (sau al traducătorului). În rest, domnul redactor-şef Marian Truţă şi colaboratorii săi din colectivul de redacţie merită felicitări pentru o treabă bine făcută.

În ceea ce mă priveşte, voi parcurge cât de curând CPSF 30. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

Niciun comentariu: