4. Scrierea primei versiuni

În numărul din iunie al Gazetei SF, v-am prezentat cîteva sugestii privind sistematizarea ideilor. După ce v-aţi sistematizat ideile, sînteţi gata să treceţi la cea mai agreabilă etapă a procesului de creaţie literară – scrierea primei versiuni. Unele persoane cu care am discutat de-a lungul anilor despre creaţia literară aveau impresia că puteau începe direct de la această etapă, sperînd că „inspiraţia” avea să le ajute să scrie o primă versiune a textului literar. (În sinea mea, cred că abordarea pe bază de inspiraţie e ca şi cînd am arunca nişte cărămizi, nişte pietre şi nişte bucăţi de sticlă înspre un teren viran în speranţa că ele, în cădere, vor ajunge să constituie o catedrală.) Alte persoane cu care am discutat subiectul, precum Sebastian A. Corn, aplicau o metodă de scriere şi rescriere succesivă, în care o nuvelă sau un roman treceau prin numeroase versiuni.

Revenind la comparaţia cu catedrala, e ca şi cînd ideile pe care le-aţi generat şi sistematizat ar reprezenta materialele de construcţie, iar scheletul intrigii ar reprezenta planul de construcţie al clădirii – cel care vă ajută să înţelegeţi în ce fel trebuie îmbinate componentele. Şi, aşa cum o catedrală nu se clădeşte de azi pe mîine, nici romanul dumneavoastră nu va fi scris într-o singură zi.

Dar cu siguranţă că îl veţi scrie în mai multe zile... consecutive. (Pentru că secretul succesului nu constă în eforturi mari, sporadice, pe termen scurt, ci în eforturi sistematice pe termen mediu şi lung.) E de dorit să vă fixaţi un obiectiv zilnic de atins şi să îl atingeţi. Autori precum Graham Greene sau Cory Doctorow au scris o pagină sau două pe zi – zi de zi, fără excepţii. Emile Zola scria cîte trei pagini pe zi. Anthony Trollope, funcţionar, se trezea dimineaţă devreme şi scria două ore înainte de a pleca la birou. Stephen King a ajuns să scrie cincisprezece pagini pe zi. Iar Isaac Asimov, după ce a devenit scriitor cu normă întreagă, a scris timp de zece ore pe zi, şapte zile pe săptămână, pînă în ultimele luni de viaţă. Şi, înainte să protestaţi că Stephen King sau Isaac Asimov sînt scriitori de profesie, în vreme ce pentru dumneavoastră scrierea ficţiunii e un hobby, aş vrea să vă amintesc că Graham Greene avea altă profesie (era jurnalist internaţional), iar din acel hobby căruia nu îi dedica prea mult timp (dimineaţă scria o pagină de ficţiune, seara o corecta) au rezultat două volume de versuri, douăzeci şi şapte de romane, patru volume autobiografice, patru cărţi de călătorie, opt piese de teatru, zece scenarii, cinci volume de povestiri şi patru cărţi pentru copii.

Ca urmare, nu e obligatoriu să scrieţi mult, însă e necesar să scrieţi zilnic, fără excepţii. Poate veţi scrie pe laptop sau pe desktop – ori într-o agendă cu hîrtie de bună calitate, pe care să vă facă plăcere să aşterneţi fraze. Poate veţi dori să aveţi un loc special amenajat unde să scrieţi prima versiune a romanului dumneavoastră – un birou, un fotoliu comod, o cameră separată, un şezlong pe balcon sau în grădină. Poate veţi dori să schimbaţi locul – să scrieţi la o masă dintr-o bibliotecă publică, unde atmosfera de studiu să fie propice concentrării atenţiei şi evitării întreruperilor, ori într-o cafenea, unde conversaţiile dimprejur vă vor ajuta să daţi ritm şi însufleţire dialogurilor dintre personaje. Sau poate veţi proceda precum Cory Doctorow şi veţi scrie oriune, oricînd, în reprize scurte de cîte 20-30 de minute. Experimentaţi, vedeţi care loc e mai propice scrisului – şi scrieţi.

Isaac Asimov spunea că, dacă tot petrecem timpul zilnic scriind, cel puţin să facem activitatea aceasta agreabilă. Unii se aşază la scris cu o ceaşcă de cafea sau cu o cană de ceai. Alţii apreciază un anumit moment al zilei, cînd lumina soarelui li se aşterne pe birou, sau orele tîrzii, cînd zgomontele ambientale se reduc mult, iar transa scrierii nu e întreruptă aşa des. Poate veţi dori să aveţi muzică în surdină, sau poate veţi prefera intervale ale zilei în care ceilalţi membri ai familiei sînt plecaţi, iar în locuinţă domneşte liniştea. (Aici aş aminti cazul lui J.G. Ballard, care, după pierderea soţiei, şi-a crescut singur cei trei copii. Dimineaţă îi ducea la şcoală, apoi revenea acasă, îşi punea un pahar de scotch şi scria. Cînd reveneau copiii, se ocupa de ei – iar scrisul se relua în dimineaţa următoare.)

Un factor crucial în scrierea primei versiuni a proiectului dumneavoastră literar îl reprezintă motivaţia – şi domnul redactor-şef Eugen Lenghel e cel care mi-a atras atenţia asupra acestui aspect. Pe de o parte, proiectul în sine e de preferat să fie structurat în aşa fel încât să vă captiveze şi să vă motiveze să îl continuaţi. Dacă romanul e atît de plictisitor încît nu doriţi să îl scrieţi, cît de captivant credeţi că va fi pentru cititori? Sau, dimpotrivă, dacă romanul e captivant chiar şi cînd vi se dezvăluie în ritm de o pagină sau două pe zi, ce efect va avea asupra celor care îl vor parcurge în ritm de o sută de pagini pe zi? (Referitor la motivarea scrierii, Cory Doctorow recomandă să vă lăsaţi de fiecare dată o margine frîntă – să vă întrerupeţi în mijlocul unei fraze, chiar în mijlocul unui cuvînt, pentru a aştepta cu nerăbdare ca în ziua următoare să duceţi povestea mai departe.)

Pe de altă parte, probabil că unele persoane vor încerca să vă demotiveze, venind cu argumente de genul: „Dacă nu te îmbogăţeşti din asta, e timp pierdut – mai bine faci altceva.” Acest gen de argument poate fi combătut cu cel puţin trei contraargumente: Numai dumneavoastră puteţi scrie romanele dumneavoastră. Activitatea de creaţie în sine e agreabilă, pentru că îi ridică pe creatori dincolo de statutul de consumatori pasivi. Şi nu toate lucrurile de pe lume pot fi măsurate în bani. (Fireşte, e de dorit să cultivaţi compania altor persoane care scriu literatură şi să vă motivaţi unii pe alţii.) Dacă s-ar fi lăsat demotivat cu argumente de tip „mai bine faci altceva”, Van Gogh, care a vîndut două tablouri toată viaţa, s-ar fi ocupat cu cine ştie ce activitate banală, iar creaţiile sale nu ar fi existat – spre disperarea negustorilor de artă care le vînd la licitaţie pentru sume astronomice.

O ultimă remarcă referitoare la prima versiune a proiectului dumneavoastră literar este că, pentru a evita blocajul scriitoricesc, trebuie să ţineţi minte că rostul primei versiuni nu este să fie o capodoperă. Menirea ei este să fie „un document de uz intern”. Un text pe care nu îl va vedea nimeni altcineva. O poveste pe care puteţi s-o scrieţi oricît de bună sau de slabă doriţi (sau sînteţi în stare) pentru că, oricum, numai dumneavoastră o veţi citi în această formă. Un pretext pentru a corecta, revizui, ameliora.

Căci, după scrierea primei versiuni, urmează revizuirea. Însă despre aceasta vom discuta în următorul articol din seria „Etapă cu etapă”.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)