Spre finalul lunii august 2013, prin amabilitatea domnului Mihai-Dan Pavelescu, am avut ocazia să parcurg romanul Jack Glass (Editura Gollancz, Grupul Editorial Orion, Londra, 2012) al autorului britanic Adam Roberts. Anul acesta, romanul a fost distins cu premiile British SF Association şi John W. Campbell Memorial - două motive suplimentare ca să-l citesc. Şi iată ce am aflat:
Romanul este structurat în trei secţiuni, fiecare dintre acestea desfăşurîndu-se într-un alt decor, însă toate trei avînd personaje comune şi acelaşi fundal.
În partea întîi, intitulată "În cutie", cîteva personaje masculine condamnate la muncă silnică sînt sigilate într-un asteroid pentru a ispăşi o pedeapsă de unsprezece ani. Pe de o parte, personajele se confruntă cu probleme practice cum ar fi generarea aerului, procurarea apei potabile, cultivarea hranei şi încălzirea mediului ambiant. Pe de altă parte, între personaje apar conflicte pentru putere - şi încă unele din ce în ce mai violente. Iar unul dintre aceste personaje, Jac, are un handicap serios, întrucît i-au fost amputate ambele picioare. (Ar trebui să adaug şi un detaliu semnificativ - pe Jac îl preocupă posibilităţile practice de a fabrica şi prelucra sticlă.)
Partea a doua poartă titlul "Crimele PVL". Spre deosebire de prima parte, în care decorul era claustrofobic, iar despre societatea care condamnase acele personaje la muncă forţată ni se ofereau destul de puţine detalii, de această dată acţiunea e plasată pe Pămînt, pe o insulă grecească, iar intriga se bazează pe un conflict de putere la vîrful unei societăţi care cuprinde întregul Sistem Solar - Pravila Ulanov.
Printre personajele principale se numără două domnişoare create prin inginerie genetică, Diana şi Eva Argent, care urmează să moştenească puterea, privilegiile şi responsabilităţile unui clan ce se ocupă cu prelucrarea informaţiilor. Cele două fete sînt destul de diferite. Eva, mai vîrstnică, e preocupată de ştiinţele exacte şi pregăteşte un doctorat (al şaselea) în astrofizică pe tema supernovelor-şampanie - stele cu masa prea mică pentru a deveni superonove şi care totuşi explodează.
Diana, aflată în adolescenţă, e preocupată de ştiinţele umaniste, în special de psihologie, şi are o gîndire intuitivă. Iar cele două fete se confruntă cu o enigmă - cineva l-a ucis pe unul dintre servitorii lor. Dacă pentru Eva răspunsul e evident (făptaşul e unul dintre servitori, ceea ce reduce numărul suspecţilor de la cîteva zeci de miliarde la doar nouăsprezece), Diana, pasionată de jocurile virtuale poliţiste, îl cooptează pe tutorele lor, Iago, şi face pe detectiva particulară. După care lucrurile iau o întorsătură cu adevărat neplăcută...
În partea a treia, intitulată "Arma imposibilă", Diana Argent, Iago şi o servitoare, Sapho, călătoresc incognito prin habitatele de la periferia Pravilei Ulanov. De această dată, cei trei se confruntă cu o problemă aparent imposibil de rezolvat. Într-un habitat spaţial al lui Iago, forţe de poliţie conduse de inspectorul Bar-le-Duc au încercat să-i aresteze, însă o armă nemaivăzută l-a spulberat pe inspector şi i-a distrus nava. Pe de o parte, misterioasa armă a fost negăsit. Pe de altă parte, în ciuda cercetării temeinice a habitatului, nici presupusul asasin nu a putut fi aflat. Iar Diana nu e căutată numai de către autorităţi, ci şi de agenţi ai propriului clan - căci, cînd lupta pentru putere s-a înteţit, unii membri ai familiei sale au trădat-o.
N-am să intru în detalii privitoare la rezolvarea celor trei enigme aflate în centrul intrigii celor trei părţi - ca să nu vă stric plăcerea lecturii. Vă asigur că ele au soluţii - şi încă unele ingenioase. Ba chiar şi problema supernovelor-şampanie capătă un răspuns interesant sau, mai bine zis, un răspuns ştiinţifico-fantastic.
În schimb, aş sublinia că Jack Glass este un bun exemplu de maturizare a genului SF. Astfel, prologul e scris în maniera unor nuvele de Cordwainer Smith din seria Lorzilor Instrumentalităţii. Enigma poliţistă din partea a doua aminteşte întrucîtva de Soarele gol de Isaac Asimov. Lupta de putere din fundalul societăţii, între clanuri specializate, evocă conflictul principal din Dune de Frank Herbert. Protagonistul descurcăreţ, care devine, din exilat pe un asteroid, salvatorul omenirii, aduce puţin cu Gully Foyle din The Stars, My Destination de Alfred Bester. Iar periplul printre habitate spaţiale precare populate de personaje postumane seamănă oarecum cu intrigile picareşti din Schismatrix de Bruce Sterling sau Vacuum Flowers de Michael Swanwick.
Cu alte cuvinte, Jack Glass merită apreciat nu numai ca un roman SF cu un fundal interesant, ori ca o serie de enigme poliţiste cu soluţii surprinzătoare, ci şi ca un intertext postmodern meşteşugit care încurajează şi răsplăteşte o lectură atentă. Din fericire, veţi avea şi dumneavoastră ocazia să parcurgeţi această carte - pentru că, în cadrul Colecţiei Sigma pe care domnul Mihai-Dan Pavelescu o îngrijeşte la Editura Trei, va apărea în curînd o ediţie română sub titlul "Jack-de-Sticlă".
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu