vineri, 19 august 2011

Michael Haulică & Horia Nicola Ursu (antologatori), "Millennium Fantasy & Science Fiction", vol.1 (2009)


Am început anul 2010 parcurgînd cea dintîi dintre antologiile semestriale Millennium Fantasy & Science Fiction (Millennium Press, Satu Mare, 2009, traduceri de Cristi Mitran, Robert Coller, Bogdan Lascu), un volum cu o copertă elegantă pentru care îl felicit pe graficianul Mihai Tițoiu. Antologia cuprinde proză scurtă de autori români şi anglo-saxoni ale căror romane şi nuvele fie au fost publicate la Millennium Press, fie vor apărea acolo în viitorul apropiat.

Cuvîntul înainte este semnat de editorul şi antologatorul Horia Nicola Ursu şi constituie o pledoarie în favoarea prozei scurte, un tip de ficţiune propice pentru experimente literare şi pentru formarea noilor generaţii de scriitori.

Povestirea “Cerul îngheţat” de Jeff Carlson se încadrează în subgenul hard SF şi are ca fundal al intrigii explorarea satelitului Europa şi descoperirea unor forme de viaţă extraterestre.

Schiţa “Crama lăutarilor” de Marian Coman e mai degrabă încadrabilă în genul realismului magic şi reprezintă un efort literar onorabil al autorului.

Povestirea “Epidemia” de Sebastian A. Corn, în schimb, marchează o întoarcere la universul science-fantasy din viitorul îndepărtat descris în Imperiul Marelui Graal. Cumva, textul pare un prim capitol de roman, întrucît personajele se confruntă cu o problemă majoră, ajung să îi înţeleagă originea, dar nu o şi rezolvă pînă la sfîrşitul povestirii. Aştept romanul…

Nuvela lui Jack Dann, “Da Vinci înălţîndu-se”, poate fi încadrată în subgenul clockpunk, întrucît ne prezintă un crîmpei de istorie alternativă în care, pe cînd experimenta cu maşinării zburătoare, tînărul Leonardo da Vinci l-a avut ca ucenic pe… Niccolo Machiavelli.

Schiţa “Îngeri, ieşiţi din morminte!” de Dan Doboş este o abordare reuşită a genului cyberpunk în care, într-un viitor apropiat, tineri rebeli luptă să submineze un guvern care le oferă oamenilor nemurirea.

Probabil vă aşteptaţi să afirm că textul pe care îl prefer din această antologie este “Cînd sysadminii conduceau Pămîntul” de Cory Doctorow – o abordare post-cyberpunk a subgenului postapocaliptic. Povestirea autorului canadian este meritorie, dar am apreciat-o mai mult în forma originală.

Preferata mea din această antologie este însă povestirea “Gesta kaenorum” a lui Dănuţ Ivănescu, o epopee condensată, o poveste fantastică plasată într-un Ev Mediu alternativ şi scrisă cu un farmec comparabil cu cel al romanului O sută de ani de zile la porţile Orientului de Ioan Groşan.

Liviu Radu, pe de altă parte, ne oferă povestirea “Eu te-am iubit, Paraschivo”, o distopie plasată într-un viitor apropiat în care Bucureştiul s-a separat de restul României, iar forţele de ordine sînt miliţii de suporteri ale marilor cluburi de fotbal din oraş.

Richard Paul Russo, cu povestirea “Un loc mai bun”, revizitează străzile periculoase descrise în Destroying Angel şi în celelalte romane din seria despre locotenentul Carlucci. Ca atmosferă, “Un loc mai bun” evocă irezistibil melancolia din Blade Runner.

Ultimul text din volum este schiţa “Întrebări pentru un soldat” de John Scalzi, o abordare satirică a operei spaţiale militariste.

Antologia se încheie cu note bio-bibliografice despre autori şi antologatori. Pe ansamblu, în ciuda unor mici scăpări de redactare literară, Millennium Fantasy & Science Fiction reprezintă un volum destul de valoros, iar cititorii îl vor parcurge cu plăcere.
(P.S. Această recenzie a fost publicată iniţial în revista Galileo Online pe 13 iulie 2010 sub titlul "O pledoarie pentru proza scurtă". Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)   

Niciun comentariu: