duminică, 1 august 2010

Kurt Vonnegut, Jr., 'Slaughterhouse 5' (1969)

Cînd aveam treisprezece ani, într-o vacanţă, aflat în vizită la nişte rude, am cules de pe un raft o cărticică intitulată Abatorul Cinci, publicată la Editura Univers, Colecţia Globus, în traducerea doamnei Rodica Mihăilă. Spre surprinderea mea, am citit acea cărticică într-o singură după-amiază. Ulterior, am cumpărat alte cărţi de acelaşi autor, Kurt Vonnegut, Jr., mai întîi în română, apoi în engleză, iar acum le am pe aproape toate. (Cam la un deceniu după întîmplarea cu cărticica am ajuns să-i fiu student doamnei profesoare Rodica Mihăilă, dar asta e altă poveste.)

În 2006, mulţumită importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am achiziţionat o ediţie britanică elegantă a romanului Slaughterhouse 5 (Colecţia Vintage, Editura Random House, Londra, 2000). Am recitit-o recent. Şi iată ce am aflat:

Primul capitol este autobiografic, iar autorul ne prezintă eforturile sale de a scrie o carte despre experienţa sa din cel de-Al Doilea Război Mondial (în special despre bombardarea Dresdei de către Aliaţi) şi reacţiile celor din jur la acest proiect.

Restul cărţii îl are ca protagonist pe Billy Pilgrim, un anti-erou trimis să lupte pe Frontul de Vest, luat prizonier de germani, apoi eliberat după bombardarea Dresdei. Aparent, stilul romanului este fragmentar şi dezlînat, însă cititorii atenţi pot reordona fragmentele într-un ansamblu unitar şi inteligibil.

Atît colegii mei de facultate cît şi studenţii mei s-au plîns de faptul că Slaughterhouse 5 amestecă mai multe genuri literare (autobiografia, romanul realist, satira, romanul SF). Ca urmare, cartea li se părea greu de urmărit şi de înţeles.

Unul dintre motivele pentru care Slaughterhouse 5 este structurat astfel este că, în urma predării mai multor cursuri universitare, Kurt Vonnegut, Jr., a constatat că aptitudinea studenţilor de a-şi concentra atenţia era drastic redusă de televiziunea cu mai multe canale. Ca urmare, trecerile repetate din roman de la o convenţie literară la alta şi împărţirea textului în fragmente (unele lungi de numai trei sau patru rînduri) transpun într-un alt mediu tocmai juxtapunerea de fragmente disparate la care sînt expuşi telespectatorii.

Un al doilea motiv este că protagonistul e traumatizat, iar concepţia sa despre lume e grav afectată. Dacă realitatea consensuală include masacre de neimaginat şi de neînţeles precum bombardarea Dresdei (oraş lipsit de baze militare), poate că pentru Billy Pilgrim sînt de preferat lumile imaginare din literatura ştiinţifico-fantastică, în care extratereştri binevoitori de pe planeta Tralfamadore îl răpesc şi îl expun gol într-o grădină zoologică împreună cu vedeta de cinema Montana Wildhack.

Un al treilea motiv ar fi că, în măsura în care Slaughterhouse 5 poate fi catalogată drept lucrare postmodernistă şi în măsura în care postmodernismul poate fi văzut ca un curent literar opus modernismului (ceea ce nu e unanim acceptat), schema modernistă a episoadelor "prezente" ordonate cronologic alternînd cu episoade "trecute" aparent aleatoare este dată peste cap. În acest roman, cele mai multe episoade "trecute" din Al Doilea Război Mondial sînt ordonate cronologic, în vreme ce episoadele "prezente" din perioada postbelică sînt prezentate aleator, sub scuza că protagonistul s-a desprins din fluxul timpului şi vizitează diferite episoade ale vieţii sale.

Dificultatea receptării textului şi gravitatea subiectului său central sînt întrucîtva îndulcite de o mulţime de incidente comice (menite să submineze ideea că războiul ar avea ceva eroic), de apariţii ale unor personaje recurente din romanele lui Vonnegut, precum Kilgore Trout, Eliot Rosewater şi Howard W. Campbell, Jr., de apariţii episodice ale autorului şi de caricaturi.

Poate ar trebui să amintesc şi că Slaughterhouse 5 a fost un roman finalist la premiile Nebula (1969) şi Hugo (1970), însă ambele trofee au fost cîştigate de Ursula K. Le Guin cu The Left Hand of Darkness. Dar despre acest subiect vom discuta cu alt prilej...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

2 comentarii:

whiteadi spunea...

a fost o vreme cartea mea favorita, acum ceva vreme, mai mult de 10 ani

mai ales ca am tot fost stresat/socat in timp de ororile pe care le pot provoca oamenii, aproape oricare dintre noi, dovedite in fiecare an, chiar si in tarile "civilizate"

si binecuvanta fii domnule rosewater a fost superba, de fapt mi-au placut toate pana recent, cu galapagos, cand nu stiu chiar de ce, astea ultime nu ma mai incanta

Florin Pîtea spunea...

@adi Cărţile lui Vonnegut au atracţia asta cu totul specială - le mai citim, le mai lăsăm, le mai reluăm, dar nu le abandonăm cu totul niciodată.