vineri, 8 ianuarie 2010

Richard Morgan - "Woken Furies" (2005)

În martie 2006, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, http://nautilus.ro, am achiziţionat trilogia cybernoir despre Takeshi Kovacs scrisă de autorul britanic Richard Morgan. Ce părere mi-am făcut despre primul roman, Altered Carbon (apărut şi la noi sub titlul Carbon modificat) aţi aflat deja. Cum mi s-a părut cel de-al doilea roman al seriei, Broken Angels, aţi aflat probabil tot de aici. Dar ceea ce probabil am uitat să vă spun este că Broken Angels a făcut un lucru deosebit de important pentru autorul său: m-a convins să încep imediat lectura ultimului roman din trilogie. Aşa se face că în noiembrie şi decembrie 2009 am parcurs Woken Furies. Şi iată ce am aflat:

Woken Furies (Editura Gollancz, Grupul Editorial Orion, Londra, 2005) urmăreşte aventurile lui Takeshi Kovacs la întoarcerea pe planeta natală, Lumea lui Harlan. Kovacs poartă o vendetta personală împotriva unui ordin religios de dată recentă, Cavalerii Noii Revelaţii, ceea ce îl aduce în compania unui echipaj de deComisionare a cărui conducătoare, Sylvie Oshima, suferă de tulburări de personalitate.

Cum o clonă mai tînără a lui Kovacs şi o ramură a organizaţiei Yakuza sînt pe urmele protagonistului, acesta caută să o ascundă pe Oshima într-un loc sigur, apoi, cînd ea este răpită de agenţii Primilor Familii, strînge revoluţionari vechi şi noi ca să o elibereze. Căci personalitatea care reapare periodic în corpul lui Sylvie Oshima îi aparţine unei revoluţionare din istoria nu prea îndepărtată a Lumii lui Harlan, Quellcrist Falconer...

După urmăriri captivante şi confruntări spectaculoase care îi implică atît pe haiducii din sud cît şi pe foştii camarazi ai lui Kovacs din Forţele Trimişilor, protagonistul reglează cîteva conturi vechi, dezleagă misterul staţiilor orbitale care distrug aparatele de zbor de pe Lumea lui Harlan şi nutreşte speranţe că va putea regăsi cîndva înregistrările de personalitate ale unei iubite demult pierdute, Sarah Sachilowska, şi ale fiicei acesteia.

Cel mai vizibil aspect al romanului Woken Furies este că e încă şi mai lung decît Broken Angels. Are cinci sute şaizeci şi trei de pagini în ediţia de buzunar şi mi-au trebuit cam patruzeci şi cinci de zile ca să-l parcurg. Aşa încît, dacă plănuiţi să-l citiţi într-un concediu, asiguraţi-vă din timp că va fi un concediu lung.

Aproape la fel de vizibil este şi faptul că Woken Furies este mai bun decît cărţile precedente ale seriei. Intriga este mai complexă, miza conflictului central este mult mai mare, iar influenţele stilistice de la Raymond Chandler şi William Gibson, destul de vizibile în Carbon modificat, aici au dispărut, lăsînd loc unui stil personal - cam plat, dar întru totul al lui Morgan.

Elemente din romanele precedente au rămas însă şi în Woken Furies, precum punctuaţia creativă (întrebări care se termină cu un punct, înlocuirea punctelor de suspensie de la mijloc de frază cu un singur punct), lipsa aproape totală de umor a naraţiunii, scenele de violenţă şi de sex plasate în calea cititorilor la intervale strategice (cam ca sticlele cu apă la concursurile de ciclism) ori predicile anti-corporatiste despre revoluţii, circulaţia puterii în piramida socială şi distribuţia averii sau bunăstării. Unele dintre scenele violente din prima jumătate a romanului, cel puţin, în special acelea în care echipajul condus de Sylvie Oshima vînează roboţii revoltaţi pe insula New Hokkaido, seamănă mai degrabă cu secvenţe din jocuri video, cum ar fi cele din seria Half Life.

Pe de altă parte, măcar o dată, Richard Morgan a scris o pagină cu adevărat frumoasă în acest roman. Cu una mai mult decît în Altered Carbon sau în Broken Angels, aş zice. Şi, cum lucrurile bune nu se tac, o puteţi citi în traducere ceva mai jos:

"Surferii.

Îi găseşti cam peste tot pe Lumea lui Harlan, deoarece cam peste tot pe Lumea lui Harlan e un ocean care face valuri pentru care merită să-ţi dai şi viaţa. Şi "să-ţi dai viaţa" are cîteva înţelesuri aici. 0,8g, vă aduceţi aminte, şi trei sateliţi - poţi să călăreşti un val de-a lungul unor porţiuni ale Plajei Vchira cale de şase kilometri o dată, iar înălţimea talazurilor pe care se urcă unii dintre tipii ăştia n-ai cum s-o crezi pînă n-o vezi. Dar gravitaţia scăzută şi atracţia celor trei luni au o latură neplăcută, iar oceanele de pe Lumea lui Harlan au sisteme de curenţi care nu seamănă cu nimic văzut vreodată pe Pămînt. Compoziţia chimică, temperatura şi fluxul variază toate alarmant, iar marea face chestii ticăloase, neiertătoare, cu foarte puţine avertismente. Teoreticienii turbulenţelor încă se mai chinuiesc cu mare parte din asta, în simulările lor modelate. Pe Plaja Vchira se desfăşoară un fel diferit de cercetare. Mai mult de o singură dată am văzut efectul Young interpretat la perfecţie pe un val de nouă metri aparent stabil, ca un mit prometeic redat în cadre disparate, cocoaşa de apă perfectă, ridicată, se învolburează şi se împiedică de parcă ar fi beată sub surfer, apoi se împrăştie ca şi cînd ar fi prinsă de tir de artilerie cu şrapnel. Am ajutat la scoaterea supravieţuitorilor de sub valuri de cîteva ori. Am văzut zîmbetele fascinate, aura care pare să emane de pe feţele lor cînd spun lucruri gen: "Nu credeam că nemernicu-ăla de talaz o să mi se mai dea vreodată jos de pe piept," sau: "Nene, ai văzut cum s-a-mprăştiat ăla sub mine?" sau cel mai des, cu sufletul la gură: "Mi-ai scos planşa cu bine, moşule?" I-am urmărit cu privirea cum ieşeau din nou în larg, cei care nu aveau membre dislocate sau rupte, ori ţeste fisurate de la resac, şi am urmărit dorinţa mistuitoare din ochii celor nevoiţi să aştepte ca să se vindece.

Cunosc sentimentul acela destul de bine. Numai că eu am tendinţa să-l asociez cu încercarea de a ucide alţi oameni mai degrabă decît pe mine însumi." (pp. 277-278)

Nu, nu vă faceţi iluzii. Celelalte pagini din roman nu sînt scrise nici pe departe în stilul acesta. Conţin multe lovituri de teatru, multe dezvăluiri spectaculoase, destul de mult suspans şi nume delicioase de personaje precum Todor Murakami, Radul Segesvar, Vlad Ţepeş, Nadia Makita sau... Oishii Eminescu. Dar bijuterii de stil comparabile cu aceasta - nu.

După ce am parcurs şi ultima filă a romanului Woken Furies, pot să vă asigur de următoarele lucruri:

Spre deosebire de Cory Doctorow, care s-a lansat cu cărţi slăbuţe cum ar fi Down and Out in the Magic Kingdom, Richard Morgan şi-a început cariera la un nivel stilistic mediu spre bun, cu cărţi de dimensiuni respectabile şi cu intrigi destul de complexe, destul de atent structurate.

Tot spre deosebire de Cory Doctorow, care a ajuns un mascul alfa al literaturii post-cyberpunk şi i-a oferit publicului cititor romane esenţiale precum Little Brother, Morgan a evoluat semnificativ, dar nu spectaculos, urcînd de la cărţi pe care ai fi tentat să le duci la anticariat după prima lectură la romane prea bune ca să le dai, dar prea fade ca să le reciteşti.

Fireşte, e posibil ca următorul roman al lui Richard Morgan, Black Man, să îmi facă o impresie radical diferită. Dar despre acesta am să vă relatez cu altă ocazie.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Niciun comentariu: