sâmbătă, 29 martie 2008

'Infernul fractal' (4) (din volumul 'Necropolis')

- Cineva ar trebui să-ţi explice unde-ai ajuns, spuse doctorul Pink Freud. Ca de exemplu eu.

Începu să chicotească fără zgomot, iar umerii lui de urs, dintre care unul îi apăsa pieptul lui Derek, se zgîlţîiră într-un mod neplăcut.

- Vezi, amice, un fractal mărit la orice scară este tot o reprezentare a lui însuşi. Îl poţi mări la infinit numai ca să descoperi cum fiecare fragment redă cu aproximaţie imaginea iniţială..

- N-am putea sări peste partea de edutainment, doctore?

Derek îi imprimă vocii o candoare ironică, dar Pink Freud ignoră înţepătura.

- În principiu, dacă măreşti scara suprafeţelor din grafica unui nivel al jocului, găseşti grafica nivelului următor. Şi tot aşa, la nesfîrşit.

Dulapul metalic îşi continua coborîrea pînă Dumnezeu ştie unde, însă medicul îşi debita explicaţiile pedante fără să se sinchisească.

- Asta în principiu. Aici, în instituţia noastră, grafica închide reprezentări ale azilului, care cuprind alte reprezentări ale azilului, şi aşa mai departe.

Prin întunericul de cavou, Derek mai mult simţi decît văzu că doctorul clătina din cap.

- Pe vremuri, la unele fîntîni existau mecanisme cu un braţ rotitor, care foloseau la extragerea apei. La braţul rotitor era înhămat un asin care parcurgea nenumăraţi kilometri fără să se poată îndepărta de fîntînă. Mergea pînă cădea în brînci, şi de fapt nu pleca niciodată nicăieri.

- Şi ce-i cu asta?

- Eşti prins într-o capcană de acelaşi fel. Poţi fugi cît de departe vrei, însă n-ai să ieşi de aici.

- Cine zice asta? Pot ieşi oricînd vreau din Fractal Hell. Pot ieşi cu totul din interfaţă, dacă vreau.

- Încearcă, sugeră blajin Pink Freud.

Urmă o lungă pauză jenantă în care nu se întîmplă nimic.

- Vezi?

(Volumul Necropolis este acum disponibil cu preţ redus la adresa:http://www.amaltea.ro/carte_98_NECROPOLIS.html. Lectură plăcută!)
Posted by Picasa

Niciun comentariu: