duminică, 27 aprilie 2014

Mike Ashley, "The Mammoth Book of Extreme Science Fiction" (2006)

Spre finalul lunii ianuarie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferaţi de la Nautilus, am achiziţionat cîteva antologii-mamut. (Pe urmă am făcut un obicei din asta şi am umplut un raft întreg, iar în prezent am început să îl umplu şi pe al doilea, însă asta e altă poveste.) Dintre acestea, mi-a atras în mod special atenţia o antologie îngrijită de Mike Ashley şi intitulată The Mammoth Book of Extreme Science Fiction - New Generation Far-Future SF (Editura Robinson, Londra, 2006). Am parcurs-o în etape în intervalul ianuarie-aprilie 2014.

Şi iată ce am aflat:

În introducerea intitulată "Extreme Science Fiction", antologatorul prezintă succint conceptul de idee extremă în literatura SF, cîteva povestiri din cuprinsul antologiei, exemple de literatură SF britanică extremă (la vremea ei), precum şi maniera de ordonare a textelor în antologie - de la moderat la extrem. Tot din introducere am aflat şi că trei dintre textele antologate sînt inedite.

"Anomalies" de Gregory Benford e o schiţă despre modificări inexplicabile în poziţia unor corpuri cereşti, reacţiile astronomilor, presei şi publicului, respectiv ipotezele care ar putea explica anomaliile. Am remarcat atît modul plauzibil în care autorul american tratează personajele britanice, cît şi umorul din naraţiune.

Tot umoristică este şi schiţa lui Paul Di Filippo "...And the Dish Ran Away with the Spoon", în care protagonistul-narator Kaz relatează cum, în viitorul apropiat, aparatele casnice sofisticate şi interconectate informaţional manifestă inteligenţă artificială emergentă. Lucrurile se complică atunci cînd o asemenea IA caută să o cucerească pe iubita protagonistului, Cody.

"Crucifixion Variations" de Lawrence Person relatează din perspectiva unui narator-martor, Richard Lasman, eforturile unui cercetător sclipitor şi dezechilibrat, Phil Morley, de a construi un aparat cu care să vizualizeze episoade marcante din trecuturile posibile. Din păcate, credinţa lui Morley este zdruncinată din temelii cînd aparatul îi arată, în două ocazii, două versiuni diferite ale răstignirii lui Iisus.

"The Pacific Mystery" de Stephen Baxter începe ca o ucronie în care Al Treilea Reich a cîştigat războiul împotriva Marii Britanii, dar continuă ca o călătorie în spaţiu... şi în timp. Protagonista-naratoare Bliss Starling relatează în jurnalul ei cum o expediţie cu dirijabilul Goering într-o tentativă de a traversa Pacificul şi de a ajunge în America de Nord s-a pierdut într-un trecut din ce în ce mai îndepărtat, peste o întindere de ape mai mare decît distanţa de la Pămînt la Lună.

Cory Doctorow şi Charles Stross contribuie cu o schiţă similară cu a lui Paul Di Filippo, "Flowers from Alice", despre iubire şi rivalitate într-o lume post-umană în care mobilierul e inteligent şi adaptabil.

"Merlin's Gun" de Alastair Reynolds, în schimb, este o nuvelă space opera plasată într-un viitor îndepărtat. Protagonista, Sora, e singura supravieţuitoare de pe o navă atacată şi parţial distrusă într-un război cosmic. Cel care, după cîteva milenii terestre, o trezeşte din stază, Merlin, o invită să-l ajute la recuperarea unei arme extrem de puternice. Dar regăsirea armei este numai începutul unei misiuni extrem de dificile.

"Death in the Promised Land" de Pat Cadigan îmbină literatura post-cyberpunk cu o subspecie a literaturii poliţiste - police procedural. Protagonista, Dore Konstantin, anchetează un caz de dublă crimă - un asasinat care a avut loc atît în realitate cît şi într-o lume virtuală. (Ulterior, nuvela aceasta a fost transformată şi inclusă în romanul Tea from an Empty Cup.)

Deşi avînd dimensiuni mult mai reduse, "The Long Chase" de Geoffrey A. Landis este foarte palpitantă. Relatează, din perspectiva unei protagoniste-naratoare, o urmărire cu nave cosmice la viteze relativiste - şi cu o durată de trei secole. Ritmul schiţei este alert, iar miza e teribilă - căci urmăritorii sînt cuplaţi la o minte colectivă ce asimilează şi anihilează individualitatea.

Stephen L. Gillett şi Jerry Oltion ne propun "Waterworld". În această nuvelă, membrii echipajului unei astronave explorează o planetă, Teresa, cu suprafaţa acoperită integral de oceane. Pe de o parte, ecologia marină pe care o descoperă personajele este fascinată. Pe de alta, reparaţiile pe care le au acestea de efectuat la bordul astronavei conduc la nişte scene foarte tensionate, demne de filmul Gravity. Nu în ultimul rînd, textul este memorabil şi pentru excelenta caracterizare a personajelor.

"Hoop-of-Benzene" de Robert Reed are intriga plasată la bordul unei astronave extraterestre atît de vaste încît conţine o planetă. La bordul acesteia, oamenii care o administrează trebuie să desfăşoare multiple negocieri cu diverşi reprezentanţi ai unei rase extraterestre, iar protagonista, doamna căpitan Washen, face o descoperire neaşteptată în privinţa unuia dintre superiorii săi. În privinţa dificultăţilor legate de comunicarea între specii şi culturi diferite, povestirea aceasta mi-a amintit de un text clasic al lui Jack Vance, "Molia Lunii".

"The New Humans" de B. Vallance datează din 1909. Protagonistul-narator, Montmorency Merrick, suferă un accident fatal la începutul secolului al douăzecilea şi este resuscitat într-un viitor îndepărtat de către nişte fiinţe care îşi pot modifica înfăţişarea şi structura după bunul plac. Intriga se complică atunci cînd Montmorency se îndrăgosteşte de fiica Adaptorului-Şef, iar conducătorii acelei societăţi dezbat dacă să-l modifice, să-l ucidă sau să-l expulzeze pe protagonist.

Clifford D. Simak explorează o temă oarecum similară în "The Creator". Publicată iniţial în 1935, povestirea prezintă, din perspectiva unui protagonist-narator, Peter Sands, eforturile acestuia împreună cu un coleg, Scott Marston, de a construi o maşină a timpului. Cînd călătoresc cu prototipul, cei doi ajung să îl întîlnească pe creatorul Universului nostru. Din păcate, acesta se pregăteşte să-şi distrugă creaţia, iar cei doi temponauţi se străduiesc să îl împiedice.

Textul lui Theodore Sturgeon, "The Girl Had Guts", datează din anii 1950. Protagonistul-narator, căpitanul Gargan, revenit din misiune, îi relatează soţiei sale despre explorarea planetei extrasolare Mullygantz II. Din păcate, membrii expediţiei sînt atacaţi şi măcelăriţi rînd pe rînd de nişte creaturi extraterestre foarte rapide şi periculoase, iar puţinii supravieţuitori ajută la găsirea unei soluţii de contracarare a acestei ameninţări. Povestirea merită parcursă nu numai pentru intrigă, ci şi pentru stil şi pentru poanta de final.

"The Region Between" de Harlan Ellison este o nuvelă experimentală din 1969. Maniera de prezentare este avangardistă, cu tehnoredactare creativă şi cu caligrame. Subiectul este cel puţin la fel de interesant: sufletul unui om, Bailey, este recoltat de o entitate extraterestră şi trimis în diferite trupuri de extratereştri, pe cuprinsul galaxiei, pentru a participa în diverse conflicte şi pentru a servi interesele entităţii manipulatoare, Succubus. Dar Bailey se străduieşte din răsputeri să-i dejoace planurile entităţii.

Deşi scrisă într-o manieră ceva mai convenţională, nuvela următoare, "The Days of Solomon Gursky" de Ian McDonald, este încă şi mai spectaculoasă ca subiect. Protagonistul este un cercetător, Solomon Gursky, care, într-un viitor apropiat, studiază nanotehnologia. Deşi nuvela prezintă şapte zile din viaţa acestui personaj, acestea sînt felii de viaţă între care se scurg ani, apoi decenii, secole, milenii, iar în cele din urmă eoni. Gursky ajută mai întîi la crearea unei corporaţii, Tesler, care resuscitează morţii şi le exploatează forţa de muncă, apoi se implică într-o revoltă a morţilor-vii din Sistemul Solar, se multiplică şi ajută la colonizarea post-umană a Căii Lactee, iar în cele din urmă capătă capacităţi şi puteri colosale, cu care re-creează Universul nostru în dimensiuni superioare, după Big Crunch. Am apreciat nu numai conexiunea tematică a nuvelei cu romanul Necroville, ci şi viziunea extrem de ambiţioasă pe care o construieşte în etape.

Tot o viziune ambiţioasă ne propune şi scriitorul australian Greg Egan în povestirea "Wang's Carpets". Conceptual, aceasta se plasează în aceeaşi zonă ca romanele Permutation City şi Diaspora - un viitor îndepărtat în care entităţi informaţionale postumane, cetăţenii polisurilor, construiesc universuri virtuale detaliate, dar şi explorează Universul în astronave minuscule. În acest caz, protagonistul postuman Paolo Venetti şi concetăţenii săi din polisul Carter-Zimmermann descoperă o lume în care, pe apele unui ocean, pluteşte o singură moleculă extrem de compleză, iar aceasta funcţionează ca un calculator organic pe care rulează o întreagă ecologie de fiinţe informaţionale. Mărturisesc că mi se pare una dintre cele mai inovatoare idei din cîte am întîlnit pînă acum în literatura ştiinţifico-fantastică.

"Undone" de James Patrick Kelly începe cu o situaţie de criză. Un personaj feminin postuman, Mada, este singurul supravieţuitor al unui lot clonat şi pregătit pentru a porni o revoluţie, iar agenţii unui regim totalitar galactic o urmăresc prin spaţiu şi timp pînă într-un viitor îndepărtat în care societatea din care provin nu mai este nici măcar umbra unei amintiri. Mada descoperă o societate bucolică şi utopică pe o planetă de lîngă Tau Ceti. Eforturile protagonistei de a se integra se ciocnesc de diferite convenţii sociale şi diferenţe culturale pe care Mada le rezolvă... cu scurte călătorii înapoi în timp. (Iar textul le ilustrează cu o utilizare creativă a tehnoredactării.)

Greg Bear, în "Judgment Engine", propune o vizine vastă, ambiţioasă şi îndepărtată în viitor. Mai exact, aproape de sfîrşitul timpului şi al Universului, nişte complexe entităţi postumane reactivează copia informaţională a minţii unui savant din vremurile noastre, Vasily Gerazimov. Acesta din urmă face eforturi ca să afle ce se întîmplase cu soţia şi cu copiii săi, iar răspunsurile pe care le află sînt nu numai surprinzătoare, ci şi relevante pentru criza în care se află acea societate postumană din viitorul îndepărtat.

Ultima schiţă din volum, "Stuffing" de Jerry Oltion, este umoristică şi amuzantă. Personajele principale, postumane şi capabile de fotosinteză, redescoperă plăcerile gătitului şi ospăţului... după care sînt luate prin surprindere de efectele digestiei.

Pe ansamblu, The Mammoth Book of Extreme Science Fiction a meritat pe deplin atît banii, cît şi timpul petrecut cu cititul, mai ales că destule dintre textele incluse merită şi o a doua lectură. V-o recomand cu multă căldură şi dumneavoastră - spre exemplu, puteţi comanda online un exemplar aici.

În ceea ce mă priveşte, imediat după ce am terminat această antologie am parcurs încă una din seria antologiilor-mamut, îngrijită tot de Mike Ashley şi intitulată The Mammoth Book of Mindblowing SF. Dar despre aceea am să vă relatez într-o postare viitoare.

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/Lectură plăcută!)