duminică, 20 octombrie 2013

Liviu Radu, "Singur pe Ormuza" (2011)

Prin 2011, am achiziţionat un exemplar dintr-un volum de povestiri al domnului Liviu Radu, Singur pe Ormuza (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2011). De parcurs, am reuşit să-l parcurg abia pe la mijlocul lunii iunie 2013, în patru zile. Să vă spun şi dumneavoastră despre ce este vorba:

Volumul Singur pe Ormuza e împărţit în două părţi. Partea întîi se intitulează "Dincolo de barieră". Povestirea cu acelaşi titlu se petrece într-un viitor în care omenirea are relaţii diplomatice cu o rasă extraterestră, khalorii, iar protagonistul, Jim Spitzberger, are privilegiul unic de a-i întîlni pe conducătorii khalorilor. Din păcate, finalul povestirii aduce o revelaţie... cosmică şi o provocare pentru întreaga rasă umană.

"Perenitatea gîndurilor" este o povestire ambiţioasă, despre fiinţe non-umane care trăiesc în atmosfera unui gigant gazos. În unele privinţe, aminteşte de speculaţiile planetologului Carl Sagan, însă imaginaţia lui Liviu Radu duce intriga în direcţii spectaculoase şi memorabile.

Şi schiţa "Piatră de tlolog" e plasată tot pe o altă planetă, însă protagonistul este un astronaut naufragiat, Anthony, care caută o metodă pentru a se întoarce acasă.

"Aventură nocturnă", în schimb, e o poveste mult mai terestră, narată de un personaj familiar. Tonul schiţei e amuzant şi destins.

Şi "Amintiri despre Făt-Frumos" e un fel de poveste - sau mai degrabă implică personaje de basm, precum Făt-Frumos, prinţese răpite şi zăvorîte în castele, precum şi un zmeu... narator. Ca şi John Gardner în scurtul roman Grendel, Liviu Radu dă morala poveştii peste cap, odată cu schimbarea punctului de vedere din care o relatează.

"Mesaj încă nedescoperit" tratează o temă clasică a SF-ului - inversarea fluxului temporal - pe care au abordat-o, între alţii, Brian Aldiss, Philip K. Dick şi Dan Simmons. Consecinţele dezvoltate din această premisă în schiţa lui Liviu Radu sînt de natură politică şi militară, iar concluzia textului este una morală.

"Amintiri despre începuturi", pe de altă parte, abordează în manieră SF jocul de fotbal. Cu toate că este doar o schiţă cu poantă, mi s-a părut ceva mai reuşită decît unele dintre cele incluse în Ghicit de seară, spre exemplu.

"Reflexe" combină SF-ul şi literatura western într-o poveste cu scene recurente de dueluri cu pistoale între străini veniţi de cine ştie unde şi protagonistul Rufus McLean. Acesta caută să se retragă în locuri cît mai neumblate, însă, în mod misterios, necunoscuţii aceia puşi pe harţă îl găsesc mai devreme sau mai tîrziu. Şi dacă străinii ar fi trimişi din viitor?

Tot aromă de western, însă ceva mai difuză, găsim şi în povestirea următoare, "Evenimentul de la Salt Plain City". De această dată, intriga implică dispariţia misterioasă a unui complex de cercetare de lîngă un orăşel american din deşert şi amestecul unor entităţi din cu totul alt plan al Universului.

"Aman ori aman fac aman" e monologul interior al unui naufragiat - sau, mai bine zis, al unui implant care conţine personalitatea unui naufragiat mort de epuizare într-o barcă de salvare. Implantul are, simultan, amintirile celui decedat şi conştiinţa faptului că e un dispozitiv artificial, iar o preocupare din ce în ce mai intensă este să-i împiedice pe eventualii salvatori de la a accesa memoriile mortului. De aici o dilemă... şi o soluţie ingenioasă.

"Singur pe Ormuza", povestirea care dă titlul volumului, este narată tot la persoana întîi de protagonistul-narator, un căpitan veteran al unui război de pe o altă planetă, trimis la finalul carierei într-o ultimă misiune. Numai că soluţia pe care o găseşte căpitanul White Joy schimbă pe de-a-ntregul echilibrul puterilor şi natura jocului diplomatic dintre civilizaţiile combatante.

Partea a doua a volumului poartă titlul "Oh, zeii mei cu aripi groase". Prima schiţă din această secţiune, "Complexul lui Oedip", transpune mitul oedipian în lumea cazinourilor şi a jocurilor de noroc. Naratorul-protagonist ajunge să înfrunte sfinxul teban, însă scriitorul întoarce confruntarea mitică pe dos.

"Invazia de după alegeri", narată tot la persoana întîi, este o schiţă SF umoristică, plasată în Bucureştiul contemporan. Ca ton şi ca atmosferă, aminteşte de o altă lucrare a lui Liviu Radu, Vînzoleli nocturne.

"Golf, iubire părintească şi ziare" porneşte de la un eveniment aparent absurd, din lumea campionatelor de golf, şi ajunge la o concluzie metafizică.

"Loteria", în schimb, cu izul său de farsă paranoică, aminteşte întrucîtva de unele scrieri ale lui Thomas Pynchon. Căci, în febra postdecembristă a privatizărilor şi atragerii investitorilor străini, poate că unele personaje bucureştene precum Crăciunescu şi Ionescu, de pe Strada Buldozerului, vor descoperi urmele unei conspiraţii printre membrii administraţiei de stat...

"Oh, zeii mei cu aripi groase" e o schiţă ştiinţifico-fantastică în care protagonistul-narator este o făptură extraterestră, iar povestea urmăreşte dezvoltarea făpturii într-un mediu exotic.

"Vînător pentru păsări" pare să fie o schiţă adresată veteranilor de pe Atlantykron, căci implică personaje venite într-o tabără SF de pe o insulă dunăreană. Şi dacă printre paşnicii sefişti s-ar strecura, cu gînduri necurate, un vînător de oameni?

Schiţa "Ziua dimensiunii zero" încheie volumul într-un mod... apocaliptic - fiindcă protagonistul-narator începe prin a-şi măsura obsesiv înălţimea, continuă prin a face speculaţii despre o eventuală contracţie a Universului şi sfîrşeşte prin a asista la Judecata de Apoi.

Pe ansamblu, Singur pe Ormuza este un volum destul de echilibrat din punct de vedere calitativ şi agreabil în diversitatea sa tematică şi stilistică. Redactarea literară este rezonabil de bine făcută, tehnoredactarea e îngrijită (şi aici îi mulţumesc Onei Frantz pentru că a folosit fonturile mele preferate, Palatino Linotype), iar coperta este sobră şi prezentabilă. Fără a fi o capodoperă, Singur pe Ormuza se situează totuşi la un nivel comparabil cu Spre Ierusalim! sau cu Babl. Cu siguranţă că merită timpul şi atenţia dumneavoastră.

În ceea ce mă priveşte, pînă la lansarea următorului roman al lui Liviu Radu, am mai avut vreme să citesc Vînzoleli nocturne. Dar despre acela am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanelor mele Gangland şi Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această pagină. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Niciun comentariu: