sâmbătă, 30 iunie 2012

Ţesătorul luat la întrebări de fanul SF

Astăzi a apărut pe Blogul fanului science fiction un interviu pe care i-l acordasem cu cîteva zile în urmă domnului Nicu Voicu. Pe lîngă faptul că domnul Voicu a conceput o serie de întrebări foarte incitante, trebuie să remarc şi grija cu care a ilustrat acest interviu cînd l-a postat pe blog. Vă ofer o mică mostră în cele ce urmează:

"Voicu Nicu: Ce carte SF ti-a placut cel mai mult? Ce carte te-a marcat si care ramine un simbol pentru tine?

Florin Pîtea: Grea întrebare. O poveste cu un hobbit de J.R.R. Tolkien a fost una dintre cărţile pe care le-am recitit obsesiv în copilărie şi adolescenţă. Poate de acolo mi-am luat obiceiul de a-mi servi oaspeţii cu ceai negru mai degrabă decît cu cafea, cum se obişnuieşte pe la noi. Tot de acolo am învăţat că e bine ca un bărbat să ştie să gătească. Sau că prietenii sînt mai importanţi decît comorile şi căpătuiala."
 
Vă invit să parcurgeţi versiunea integrală a interviului aici. Lectură plăcută!
 
(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

vineri, 29 iunie 2012

O nouă cronică despre "Dincolo de noapte"

În numărul 630 al prestigiosului săptămînal "Observator cultural" a apărut ieri o nouă cronică despre antologia Dincolo de noapte îngrijită de Oliviu Crâznic. Cronica se intitulează "Flamboaiant şi fragil - goticul românesc la 2012" şi a fost publicată de criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea în cadrul rubricii "SFada cu literatura". Cu permisiunea autorului, voi reproduce mai jos începutul articolului:

"Dincolo de noapte. 12 fețe ale goticului este titlul antologiei Millennium Books lansată la BookFest, la începutul lui iunie. Sub atenta îngrijire a lui Oliviu Crâznic, proaspăt laureat al unui premiu de încurajare la convenția europeană de SF de la Zagreb, Kontakt 2012, cartea se prezintă publicului românesc cu ambiția de a egala succesul precedentei antologii dedicate unui sub-curent al ficțiunii speculative, Steampunk. A doua revoluție, apărute în 2011 la aceeași inimoasă editură.

Riscurile asumate de Oliviu Crâznic au fost duble, antologia gîndită și redactată de el avînd menirea nu doar de a deschide apetitul cititorului român pentru un alt sub-curent literar, ci și de a porni o competiție pentru atenția zisului cititor.

În 256 pagini, cuprinzînd pe lîngă 12 texte originale și, slavă Domnului! – se spune așa ceva cînd scrii despre “gotic”?! –, foarte diferite între ele, introduceri pentru fiecare dintre ele și o suficient documentată prefață semnate de același Oliviu Crâznic, precum și fișele autorilor – concepute similar pentru debutanți și consacrați –, Dincolo de noapte ar fi de ajuns unui cititor nespecializat să poată cuprinde tendințele și talentele recente ale goticului românesc."

Continuarea, inclusiv opinia domnului Badea-Gheracostea despre schiţa mea "Văgăuna bîntuită", o puteţi citi pe site-ul "Observator cultural, aici. Lectură plăcută!

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

joi, 28 iunie 2012

Walter Jon Williams, "This Is Not a Game" (2009)


Spre sfîrşitul lunii mai a anului 2011 am primit cadou, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru şi a surorii sale, Mădălina Bucheru, un set de cărţi, printre care o ediţie de buzunar a unui roman recent de Walter Jon Williams, This Is Not a Game (Editura Orbit, Grupul Editorial Hachette, New York, 2010). De parcurs, l-am parcurs abia în mai 2012. (Am o scuză bună – între timp am scris eu însumi un nou roman.)
 
Şi iată ce am aflat:

Dagmar, directoare într-o companie care oferă jocuri de realitate alternativă, este surprinsă în Jakarta de o criză financiară cu consecinţe politice şi sociale foarte violente. Graţie comunităţii de jucători online, Dagmar este salvată, însă la întoarcerea în Los Angeles unul dintre directorii corporaţiei unde lucrează protagonista, numit Austin, este asasinat. Dagmar mobilizează din nou comunitatea jucătorilor din mediul virtual pentru aflarea asasinului, cu unele rezltate notabile.
 
Din păcate, pe măsură ce investigaţiile ei continuă, adevăruri din ce în ce mai urîte ies la suprafaţă. Astfel, din micul grup de patru jucători căruia Dagmar îi aparţinea în facultate, unul, pe nume Charlie (angajatorul ei în „prezent”), se pare că a infestat calculatoare din întreaga lume cu boţi care manipulează pieţele financiare... şi îl îmbogăţesc cu preţul unor crize infernale în diverse ţări din lume, iar un altul, Boris Bustretski, zis BJ, urzeşte planuri de răzbunare.
 
Dagmar, la rîndul ei, e cît pe ce să cadă victimă unui complot spre finalul romanului, dar cu ajutorul aceloraşi jucători loiali îl dejoacă într-un mod spectaculos. Iar pentru boţii care ameninţă economia mondială există un Patch 2.0...

Dacă This Is Not a Game ar fi fost publicat în anii 1980, probabil că ar fi fost etichetat drept „cyberpunk” pentru că intriga acestuia se bazează pe calculatoare personale, Internet, telecomunicaţii şi diverse tipuri de programe. În anii 1990 i s-ar fi aplicat eticheta „postcyberpunk” pentru că, în fond, protagonista acţionează pentru salvgardarea societăţii, nu pentru subminarea acesteia. Dar în noul mileniu asemenea etichete ar părea demodate, drept pentru care romanul e descris drept „thriller din viitorul apropiat”.
 
Protagonista Dagmar este tipică pentru subgenul meu preferat – inteligentă, descurcăreaţă şi autonomă. Pe de altă parte, este individualizată cu grijă printr-o istorie personală complexă, nişte trăsături de caracter bine definite, o carieră de succes ca directoare a unei companii de jocuri (şi încă una, ratată, ca autoare SF).
 
Personajele secundare, cum ar fi antagonistul BJ sau ajutorul protagonistei, Richard Asasinul, sînt construite la fel de convingător, iar motivele conflictului de bază din roman sînt clarificate din mai multe puncte de vedere, în scene plasate strategic de-a lungul cărţii.
Alte informaţii sînt strecurate, în buna tradiţie cyberpunk, sub formă de comentarii auzite fragmentar de la CNN, de mesaje schimbate pe forumuri de către jucătorii online sau de e-mailuri. Tehnica evitării porţiunilor greoaie de expoziţiune era folosită de Walter Jon Williams încă din romanul Hardwired (1986), însă aici e rafinată pînă la perfecţiune.

Pe de altă parte, autorul declara într-un interviu că petrece jumătate de an documentîndu-se pentru o carte şi cealaltă jumătate scriind-o. This Is Not a Game cuprinde o mulţime de asemenea informaţii culese de Walter Jon Williams printr-o documentare temeinică, de la nume de facţiuni şi de arte marţiale din Indonezia pînă la străzi şi restaurante din Los Angeles, de la noţiuni legate de tranzacţiile financiare internaţionale la universul jocurilor pentru realităţi alternative şi de la dedesubturile lumii editoriale pînă la metode pentru construirea de dispozitive explozive improvizate, toate integrate cu grijă în fundalul şi în intriga romanului.

La un alt nivel, pentru că subgenurile derivate din cyberpunk sînt echivalentul postmodernismului tîrziu în literatura SF, This Is Not a Game are o ţesătură de trimiteri intertextuale, unele oarecum previzibile (precum un jucător care în comunitatea online îşi spune Caporalul Carrot, în onoarea unui personaj al lui Terry Pratchett), altele mai degrabă neaşteptate (protagonista şi un personaj secundar au o mică neînţelegere referitoare la familia Atreizilor pentru că ea se gîndeşte la Eschil şi la Războiul Troian, în vreme ce el e cu gîndul la Frank Herbert şi la planeta Dune). Ici şi colo, Walter Jon Williams a lăsat să răzbată pe acest nivel al intertextualităţii interesul său pentru cultura clasică grecească. Şi acest aspect ajută la individualizarea cărţii, alături de cele despre care v-am relatat mai sus.

Ca o anecdotă personală, trebuie să menţionez că, la susţinerea tezei mele de doctorat, imaginea copertei romanului This Is Not a Game s-a aflat pe ultimul diapozitiv al prezentării şi a rămas acolo, pe ecranul mural, pe tot parcursul dezbaterii finale şi al ceremoniei decernării titlului de doctor în filologie. Aş zice că mi-a purtat noroc.

La încheierea lecturii, nu numai că m-am grăbit să vă relatez despre acest roman şi să vi-l recomand cu căldură, dar am şi luat la citit continuarea acestuia, Deep State. Dar despre acela am să vă povestesc cu altă ocazie...

(P.S. Noul meu roman Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

vineri, 22 iunie 2012

O nouă recenzie despre "Dincolo de noapte"

Astăzi, prin amabilitatea domnului Oliviu Crâznic, am aflat despre o nouă recenzie la antologia Dincolo de noapte. Am vizitat site-ul Media Target şi am parcurs cu interes articolul intitulat "Antologia de povestiri Dincolo de noapte". Printre altele, mi-a atras atenţia un alineat despre schiţa mea "Văgăuna bîntuită":

"Domnul Florin Pîtea ne dă o mostră de scrisoare cronicărească, deşi foarte scurtă, cu totul remarcabilă prin limbajul a-la-Grigore Ureche, precum şi prin reacţiile şi reflecţiile unui călugăr care descoperă… nu vă spunem ce! Am fi vrut doar să fie mai lungă povestea. Însă atât cât a fost, chiar părea desprinsă din gândurile uimite ale unui călugăr medieval în faţa unei revelaţii!"

Desigur, prozele altor cîteva autori sînt încă şi mai apreciate - şi pe bună dreptate. Vă invit şi pe dumneavoastră să parcurgeţi integral acest articol aici.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Ţesătorul pe unde... nu te aştepţi

Mîine, 23 iunie 2012, orele 13.15 - 13.45, pe postul Radio România Cultural, se va difuza în direct o nouă ediţie a emisiunii "Exploratorii lumii de mâine". De această dată, realizatorul şi prezentatorul Ştefan Ghidoveanu ne invită la o discuţie despre cărţi româneşti de ficţiune speculativă lansate la începutul acestei luni la Tîrgul de Carte Bookfest. Printre volumele discutate vor fi Skipper de interzonă de Sebastian A. Corn, Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction de Cătălin Badea-Gheracostea şi... Anul terminal. Invitaţi în studio vor fi criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea şi subsemnatul. Puteţi asculta (şi viziona online) această emisiune aici. Pentru informaţii suplimentare, vă invit să parcurgeţi anunţul oficial al domnului Ştefan Ghidoveanu pe blogul "Moshul SF".

(P.S. Imaginea care însoţeşte acest articol a fost preluată de pe blogul "Moshul SF" cu permisiunea domnului Ştefan Ghidoveanu, căruia îi mulţumesc pentru amabilitate. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

Cătălin Badea-Gheracostea, "Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction" (2012)

La începutul lunii iunie 2012, prin amabilitatea domnului Cătălin Badea-Gheracostea, am primit cadou cu autograf un exemplar din cea mai recentă lucrare a dumnealui, Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction (Editura Media-Tech, Iaşi, 2012). De parcurs, am parcurs-o abia în a doua jumătate a lunii iunie. Şi iată ce am aflat:

Titlul complet al lucrării, aşa cum apare pe pagina de gardă, este Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction Told for Strangers, Aliens and Secluded Scholars - iar tonul pe care este scrisă se potriveşte bine cu acest titlu creat pe jumătate în glumă. Pe parcurs, cititorii au frecvent senzaţia că autorul a avut în vedere lectura publică a acestor eseuri interconectate - şi un echilibru mereu căutat între informaţii şi divertisment.

Prima secţiune, "The Reassess before the Start", prezintă pe scurt subiectul lucrării, precum şi starea curentă a ficţiunii speculative româneşti (premii, studii, reviste, bloguri).

A doua secţiune, "First Quantum Leap: 2012 - 1989", prezintă subcurente de dată relativ recentă din ficţiunea speculativă (steampunk, New Weird, cyberpunk) şi lucrări de referinţă cum ar fi antologia Steampunk - A doua revoluţie, volumul colectiv Radharc sau antologia Motocentauri pe Acoperişul Lumii. Dintre autorii ale căror lucrări sînt prezentate în acest capitol i-aş menţiona pe Oliviu Crâznic, Sebastian A. Corn şi Liviu Radu.

Ce-a de-a treia secţiune, "A Case Study: Dan Doboş" îi este dedicată unuia dintre cei mai populari autori contemporani de SF. După o prezentare a datelor biografice ale acestui autor, domnul Badea-Gheracostea discută volumul de proză scurtă Gheorghe, un om special, trilogia Abaţia şi romanul DemNet.

Secţiunea a patra se numeşte "Second Quantum Leap: 1989 - 1955". De această dată, criticul literar pune faţă în faţă generaţia "Noului Val" din anii 1980 şi pe cea a "literaţilor" din anii 1960. Dintre cei dintîi, domnul Badea-Gheracostea îi prezintă pe autori ca Mihail Grămescu, Cristian Tudor Popescu sau Dănuţ Ungureanu. Dintre ceilalţi - pe Florin Manolescu, Mircea Opriţă, Ion Hobana şi Vladimir Colin (ca să amintesc numai cîteva nume).

Secţiunea a cincea, "The Third Quantum Leap: 1955 - 1873", tratează pe rînd despre autori din anii 1950 (ca Romulus Bărbulescu şi George Anania), din perioada interbelică (precum Mircea Eliade), din perioada antebelică (Henri Stahl) şi mergînd pînă la prima nuvelă SF românească - "Finis Romaniae" (1873) de Al. N. Dariu.

Lucrarea se încheie cu un set de "Mnemonote" despre cronologia ficţiunii speculative româneşti, subgenuri preferate, publicaţii reprezentative, volume de referinţă, mituri româneşti.

Ceea ce aş dori să remarc în privinţa acestei lucrări (pe lîngă tonul relaxat, pe alocuri autoironic) ar fi bogata documentare, excelenta organizare, concizia şi claritatea. Practic, pentru o persoană nou-venită pe terenul istoriei SF-ului românesc, Short (Hi)Story of Romanian Speculative Fiction reprezintă o introducere cum nu se poate mai bună. Cu puţin noroc, înainte de sfîrşitul acestui an vom vedea lansarea unei ediţii bilingve revizuite. Nu ştiu la ce final ar putea duce o cercetare aprofundată a ficţiunii speculative româneşti, însă am convingerea că punctul de pornire în domeniu al viitorilor cercetători este (sau ar trebui să fie) această lucrare a domnului Cătălin Badea-Gheracostea.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

joi, 21 iunie 2012

O nouă recenzie despre "Anul terminal"

Pe blogul domnişoarei Alina Măciucă, "Chaos Matriarch", a apărut astăzi un amplu articol dedicat celui mai recent roman al meu, Anul terminal. Am fost onorat şi încîntat, iar în cele ce urmează vă invit să citiţi şi dumneavoastră un fragment:

"Ceea ce m-a captivat la Anul Terminal a fost autenticitatea vocii. Este vorba despre vocea tinerelor pe care le auzim vorbind la telefon în autobuz despre băieți, lipeli și haine din Dragonul Roșu, cea a  elevelor de la liceele mărginașe și școlile profesionale." ("Of Cyberpunk and Other Demons")

Vă invit să parcurgeţi versiunea integrală a acestei recenzii aici. Lectură plăcută!

(P.S. Romanul Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

miercuri, 20 iunie 2012

Oliviu Crâznic (antologator), "Dincolo de noapte" (2012)

Pe 1 iunie 2012, la Târgul de Carte Bookfest, am primit cadou de la domnul editor Horia Nicola Ursu două exemplare dintr-o antologie realizată de Oliviu Crâznic. Antologia se intitulează Dincolo de noapte - 12 feţe ale goticului şi s-a lansat oficial pe data de 2 iunie la standul editurii Millennium Books, în prezenţa multora dintre autorii antologaţi. Neoficial am aflat că s-a vîndut foarte bine, ceea ce nu m-a mirat deloc. Am parcurs-o pe la jumătatea lunii iunie a acestui an. Să vă spun şi dumneavoastră ce am aflat:

În loc de introducere, Oliviu Crâznic deschide antologia cu un text intitulat: "Cuvîntul editorului. O epopee cu final (sper!) aşteptat". Acest "Cuvînt înainte" prezintă un scurt istoric al genului gotic pe plan internaţional, o privire de ansamblu asupra genului gotic în literatura română şi o incitantă prezentare a autorilor şi textelor din antologie. (Trebuie să precizez aici că tot Oliviu a realizat şi scurtele introduceri care preced fiecare text antologat în parte.)

Povestirea Ştefanei Czeller, "Spălaţi în sîngele fecioarelor", are o tentă horror destul de accentuată şi tratează despre un criminal în serie, respectiv despre un fel de detectiv particular paranormal care încearcă să îi dea de urmă şi să îi oprească şirul de crime. E un text bine scris, cu valoare peste medie.

George Lazăr, în "Ziditorii de biserici", ne oferă în schimb un text destul de amplu care, cu puţină bunăvoinţă, s-ar putea încadra în curentul atompunk - ucronii plasate în perioada Războiului Rece. Mai exact, într-o Românie comunistă parţial imaginară, doi zidari sînt trimişi de un sinistru personaj din conducerea Partidului Comunist Român să zidească o biserică în perioada sărbătorilor de Paşte, iar dincolo de activităţile personajelor umane banale se întrevede o confruntare metafizică ce duce la un final neaşteptat.

Liviu Radu, cu povestirea "Diferite nuanţe de beznă", combină în schimb atmosfera gotică cu tema SF a călătoriei în timp şi a paradoxurilor temporale şi cu un dram de fantastic terifiant. Probabil că cititorii se vor bucura să afle că domnul Liviu Radu a revizitat aici una dintre temele sale preferate - cazul lui Jack Spintecătorul.

Narcisa Stoica, în "Argint-Viu", satirizează superstiţiile celor care apelează la farmece şi vrăjitoare. Mai degrabă decît gotică, povestirea e destul de umoristică, dar are unele elemente fantastice interesante.

Dan Doboş, în schiţa "Violet", realizează o atmosferă gotică de efect. Intriga schiţei pune faţă în faţă personaje care, departe de a fi banale, cum par la început, se dovedesc a fi supranaturale şi misterioase.

Următorul text din antologie este o schiţă a subsemnatului, "Văgăuna bîntuită".

Povestirea Ralucăi Băceanu, "Fraţii de Saint-Yves", arată că autoarea a asimilat lecţii tematice şi stilistice din lucrări literare de Edgar Alan Poe şi Oliviu Crâznic. Atmosfera gotică este bine redată.

Cătălina Fometici, cu textul "Sub vălul nopţii", aduce o surpriză foarte plăcută. Destule elemente fantastice din text sînt de efect, iar unele scene de acţiune sînt frumos realizate. Autoarea creează o stare de tensiune crescîndă pe parcursul povestirii, iar finalul este destul de impresionant.

Una dintre cele mai bine realizate povestiri din antologie este însă "Copiii Diavolului" de Laura Sorin. Ca text de debut, este remarcabil. Narat la persoana întîi de căte o protagonistă-eroină - sau, mai exact, antieroină - textul prezintă o apocalipsă urbană cu zombi în Bucureşti la care îngerii şi diavolii sînt simpli spectatori. Aş vedea în relaţia dintre protagonistă şi un înger ineficient o trimitere intertextuală la romanul lui Terry Pratchett şi Neil Gaiman intitulat Good Omens, însă Laura Sorin tratează această temă într-o manieră originală şi memorabilă.

Schiţa lui Oliviu Crâznic "Pivniţele Palatului Charron" tratează exemplar temele literaturii gotice. De asemenea, aduce în scenă personaje şi relaţii din romanul său ...Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul, aşa încît aceia care i-au apreciat acel roman ar avea un motiv în plus ca să achiziţioneze antologia Dincolo de noapte.

Ana-Maria Negrilă  revine, după o lungă absenţă din lumea literară, cu schiţa "Ora morţii" - un text hibrid în care supranaturalul se îmbină cu satira politică. Mă bucur că distinsa mea colegă şi-a reluat activitatea literară şi aştept cu interes să îi citesc şi alte lucrări.

Cel din urmă text, "Ispăşirea", îi aparţine lui Ciprian Mitoceanu. Pe de o parte tratează teme gotice, precum vechea casă bîntuită. Pe de altă parte, are unele accente de horror. Nu în ultimul rînd, aduce în scenă un personaj inspirat de un anume scriitor... şi antologator. (Nu dau nume.) Ar mai trebui probabl să menţionez că, tematic, "Ispăşirea" aminteşte de un text fantastic al lui Michael Swanwick, "Unde radio", însă Ciprian Mitoceanu are o viziune diferită, originală, asupra temei.

Volumul se încheie cu note bio-bibliografice reunite sub titlul "Dicţionar de autori" şi realizate de acelaşi Oliviu Crâznic.

Pe ansamblu, Dincolo de noapte mi se pare un volum bine îngrijit din toate punctele de vedere. Începînd cu selecţia şi ordonarea textelor, continuînd cu buna redactare literară făcută de Oliviu Crâznic şi cu atenta tehnoredactare datorată Onei Frantz şi încheind cu coperta atractivă şi cu hîrtia de bună calitate pe care e tipărită cartea, această antologie gotică reprezintă o bună achiziţie pentru orice cititor de ficţiune speculativă. Aş dori să le adresez felicitări antologatorului, autorilor antologaţi şi editorului, iar dumneavoastră vă urez lectură plăcută. Cu puţin noroc, poate vom vedea cîndva şi un al doilea volum dintr-o serie dedicată acestui gen literar.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

luni, 18 iunie 2012

Lemmy trăieşte!

Am fost la OstFest vineri, sîmbătă şi duminică.

Vineri am ajuns cam tîrziu şi am plecat cam devreme. I-am văzut pe cei de la Overkill şi pe cei de la Dimmu Borgir. Impresionante costumele şi machiajul. Brutale piese... (Pe cei de la Mötley Crüe i-au văzut alţii.)

Sîmbătă i-am văzut pe cei de la Europe. Au interpretat melodii precum "Carrie", "Superstitious", "Rock the Night", "Not Supposed to Sing the Blues" şi au încheiat cu "The Final Countdown". Îmi doream să-i văd în concert de acum 25 de ani şi au fost la înălţime. Publicul a fost încîntat.

Au urmat cei de la Manowar, care au făcut spectacol, cu un invitat din public, Vicenţiu, din Bucureşti, care a interpretat la chitară cîteva piese de-ale formaţiei AC/DC. Manowar au interpretat piese precum "Hail and Kill", "Black Wind, Fire and Steel", "Kings of Metal" şi "Warriors of the World", iar publicul a cîntat împreună cu ei. La final am avut parte de "The Crown and the Ring" şi de focuri de artificii grandioase.

Duminică i-am văzut pe W.A.S.P., cu piese precum "I Wanna Be Somebody", "Love Child" sau "Love Machine". În urmă cu 22 de ani le ascultam cu nesaţ albumul "Live in the Raw", iar aseară am constatat că îmi aminteam destul de bine versuri din cîntecele lor.

Apoi au urcat pe scenă cei de la Megadeth, care au interpretat piese ca "Peace Sells", "A Tout le Monde" şi "Angry Again". La un moment dat a venit pe scenă şi mascota lor, spre deliciul spectatorilor.

Iar în cele din urmă au venit pe scenă preferaţii mei, cei de la Motörhead. Lemmy Kilmister a fost într-o formă de zile mari, ca şi colegii săi, Mikkey Dee şi Phil Campbell. Printre piesele pe care le-au interpretat aseară se numără "Killed by Death", "Going to Brazil" şi "Metropolis". Unul dintre bisuri a fost "The Ace of Spades", iar Lemmy a ţinut să ne spună: "We're Motörhead and we play rock'n roll. Remember us."

În rest, a fost o atmosferă agreabilă, cu mămici care îşi aduseseră copiii ca să îi înveţe de mici cu greul, oameni cărunţi cu tricouri Dream Theater, bunicuţe care ştiau versurile formaţiei Manowar, domnişoare goth care de care mai pline de ţepi inox şi o mulţime de oameni de toate vîrstele îmbrăcaţi în negru. Am revăzut destui prieteni vechi, precum Orlando Stelian, Şerban Onea, Bogdan Goage, Julien Zamfir şi Adrian Sabău.

Era să spun că premiul neoficial Florin Pîtea pentru cea mai bestială costumaţie metalistă îi revine unei doamne de vreo treizeci şi ceva de ani care purta un tricou mov cu inscripţie din paiete roz: "The Art and Ass", dar... duminică am văzut o domnişoară goth care părea venită direct de pe străzile din Gangland: creastă albastră, o lentilă de contact albă, buze negre, piercinguri faciale multiple, zgardă cu ţepi de inox, costum cu o puzderie de belciuge şi curele şi cizme uriaşe, placate cu oţel. Prin comparaţie, cu tricoul meu Motörhead şi cu jacheta de motociclist obosită pe care o tot duc la concerte din 1999, m-am simţit tare convenţional.

(P.S. Romanul Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

sâmbătă, 16 iunie 2012

"Anul terminal" - acum gratuit

Am plăcerea să vă anunţ că, începînd de azi, 16 iunie 2012, noul meu roman Anul terminal este disponibil online într-o ediţie gratuită. Îl puteţi citi şi dumneavoastră la adresa: https://sites.google.com/site/florinpitea/indexr-html/anul-terminal. Cum lucrurile bune nu se tac, vă invit, în cazul în care vă place această ediţie, să le transmiteţi link-ul şi prietenilor dumneavoastră. Lectură plăcută şi numai bine!

(P.S. Romanul Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

vineri, 15 iunie 2012

"Anul terminal" - Capitolul 5


Ştii cum zic ăştia prin filme, să ai grijă ce-ţi doreşti, că s-ar putea să primeşti. Nu s-a crăpat pământu-n seara aia ca să mă-nghită, dar era să se-ntâmple ceva de genu'.

În noaptea aia, când s-a făcut târziu de tot şi s-au rărit trecătorii de-a binelea, ne-am gândit că nu mai era rost de vândut mare lucru, ne-am urcat în maşină şi le-am dus pe fete la ele-acasă. Cre' că ne mai rămăseseră vreo două doze de metamfetamină şi-nainte să plecăm le-am dat unora care treceau pe-acolo că ne-am gândit că, dacă voiam să ne vină clienţi noi, prima doză era bine s-o dăm gratis.

E, şi le-am dus pe fete-acasă, una câte una, şi-abia o lăsasem pe Dominique la colţu' străzii ei, că ea stătea-n sud, aproape de dig, şi mersesem un cvartal-două, când pe ochelari mi-a apărut alertă de la dig. Mai eram cu Sharon în maşină, că ţi-am zis că ea stătea cel mai aproape de mine.

- Asta ne mai lipsea, am zis.

- Ce-i, fată, ce s-a-ntâmplat? m-a-ntrebat Sharon.

- Ce să fie, fată? Probleme la dig.

- Da' lasă-i încolo cu digu' mă-sii, că doar n-o să ne rupem noi unghiile când sunt atâţia hăndrălăi pe stradă! Să se-ocupe ăia cât or vrea!

- Ţie ţi-e uşor să vorbeşti, da', dac-am primit mesaj pe telefon şi nu mă duc s-ajut, patrula o să-mi facă o-nsemnare-n baza de date şi-o să-mi crească taxa de protecţie pe-apartament. Şi n-am de unde să le dau mai mulţi bani, că maică-mea şi cu mine abia ne-ajungem de la zi la zi.

- Fată, eşti nebună? Abia azi-dimineaţă mi-am lăcuit unghiile! Şi sunt cu treningu-ăl nou pe mine...

- Deci, dacă mai faci figuri, te dau jos din maşină, să mor eu. Da', dacă vii şi tu şi chemi mai multă lume, poate-om scăpa uşor.

Am cotit către dig şi-am început să mă uit unde era problema.

Faza cu taxa de protecţie şi cu baza de date a patrulei o scosesem din pălărie, ca să nu se mai miorlăie Sharon atâta, că mă enerva cu ifosele ei.

Nu ştiu dacă ştii că la noi, în Bronx, n-a făcut nimeni cupolă de-aia şmecheră ca-n Manhattan. Ca să nu păţim în puii mei ca ăia din New Orleans sau ca ăia din L.A., am pus mână de la mână, a luat primăria materiale şi-a făcut diguri. E, şi-acuma suntem ca-n Olanda, fată - cum păstrăm digu', aşa-l avem. În rest, mă-sa pe gheaţă, unii-şi îngrijesc locuinţa, alţii nu, unii dau foc ca să ia banii pe-asigurări şi rămân clădirile-alea arse şi-nnegrite de ţi-e şi frică să treci pe-acolo, da' de diguri avem grijă cu toţii, că nu-i de joacă - aşa mi-a explicat vecinu' Martin. La cât a crescut apa după ce s-a topit gheaţa aia de la poli, dacă se-ntâmplă naibii să crape-un dig, ne-necăm toţi ca şobolanii.

De-aia nici nu m-am fofilat, cu toate că, la cât bănănăisem prin laborator şi pe străzi, ore-n şir, numa' de eroisme nu-mi ardea. Am tras de volan, am cotit pe-o străduţă şi-am ajuns la nişte porţi din plasă metalică dincolo de care se vedea digu'. Senzorii din porţi mi-au citit cipu' RFID din ureche, pe urmă porţile s-au deschis uşurel, iar noi am rulat în incinta digului.

Pe lângă dig era o ditamai fâşie de siguranţă, luminată cu proiectoare şi supravegheată cu drone. Din loc în loc, sus, pe dig, era câte-un cetăţean de pază, şi să-l fi pus naiba pe careva să intre pe fâşie neanunţat sau neautorizat, că-l ventilau ăia de pe dig de nu se vedea. În rest, ţi-am zis că nu prea avea lumea greţuri pe la noi, pe-acolo, apropo de explozibili şi de chestii de-astea, da' dacă se-apuca-n puii mei vreunu' să se joace cu pocnitori la dig, dracii ne-ar fi găsit pe toţi.

Da' de data asta se descoperise-o fisură sau ceva, aşa că vizitele la dig erau mai mult decât binevenite. M-am uitat unde era necazu', iar pe ochelari primeam înştiinţări de la senzorii din secţiunile digului: "Situaţie normală." "Situaţie normală." Mai încolo-am văzut oameni şi utilaje, aşa că n-a fost nici o surpriză când m-am apropiat şi-am primit mesaj: "Slăbire a rezistenţei structurale. Posibilă avarie."

Sharon nu stătuse nici ea degeaba. Depliase telefonu', se uitase care dintre cunoscuţi era activ prin reţea, pe forumuri şi prin medii 3D, deschisese câteva ferestre şi chema lumea la treabă.

Pe bucata care stătea să crape se căţăraseră deja vreo trei betoniere, nişte vechituri pătate de rugină, ca nişte scorpioni mecanici, care-mproşcau straturi peste straturi de liant. Jos, câţiva oameni descărcau bidoane cu chimicale dintr-un camion, iar alţii trăgeau un furtun de la un hidrant ca s-amestece chimicalele cu apă-n nişte cuve. Alte betoniere se-apropiau câş-câş, în speranţa c-o să le umple şi lor careva rezervoarele ca să poată să-şi facă treaba.

E, şi nici nu m-am dat bine jos din maşină-n toată vânzoleala aia, c-a venit la mine un ditamai negru' cărunt, cu mustaţă.

- Voi cine sunteţi?

- De la liceu' William Burroughs.

- Treceţi la descărcat sacii de ciment! Colega ta ce face?

- Mai cheamă oameni.

- Foarte bine, să-i cheme şi să treacă repede la treabă!

S-a dat jos şi Sharon din maşină, am încuiat rabla şi-am lăsat-o-acolo - gen, cine mai avea timp s-o parcheze sau ceva? - după care-am dat fuga la un camion bălţat din care vreo doi bătrânei descărcau saci de ciment.

- Ce-i cu voi, fetelor? a-ntrebat unu' din ei.

- Ne-a trimis şefu' să descărcăm sacii.

- Păi nu s-a uitat la voi, că sunteţi cât un nod?

Deci, m-a secat la inimă, să mor eu. Digu' stătea să crape şi lu' boşorogu-ăla-i ardea să mă măsoare.

- Dă-mi, tataie, un sac din ăla şi lasă-mă, că nu facem prezentare de modă!

Mi-a pus un sac pe umăr, a luat şi Sharon unu'.

- Unde-i ducem? a-ntrebat ea.

- Colo, la cuva aia, lângă betoniere, a zis moşu' din camion.

I-am dus repede, că nici nu erau aşa de grei. Ne-am întors, iar între timp au mai sosit maşini, au mai coborât din ele nişte oameni. În fine, pân-am mai cărat doi-trei saci fiecare, s-a organizat treaba, unii-au dat din mână-n mână bidoanele cu chimicale, alţii-au amestecat cimentu' cu apa şi cu chimicalele-alea, alţii-au turnat amestecu-n rezervoarele betonierelor, iar din alea de pe dig au coborât vreo două la reîncărcare.

După ce-am pus jos ultimu' sac, m-am uitat cum nişte betoniere de-astea proaspăt încărcate se căţărau pe dig ca să mai împroaşte nişte straturi de material. Vai de mama lor, abia se mişcau, nu ca alea nemţeşti noi pe care le vezi la Discovery.

- Tu ce-aştepţi, mă fată?

M-am întors. Era o vecină de la mine din bloc.

- Du-te şi umple şi tu o betonieră de-aia, că nu se umplu singure!

Am dat fuga, fără să comentez, am pus mâna pe-o găleată şi-am început să torn pastă dintr-o cuvă-ntr-o betonieră care era la rând. Fată, da' mi-era să nu mă stropesc în puii mei cu pastă de-aia. Ştii că, de la chimicalele-alea care se-adaugă, cimentu' se-ntăreşte una-două şi te trezeşti naibii statuie până să-ţi dai seama ce s-a-ntâmplat.

Sharon nici nu mai ştiu unde era în toată vânzoleala. În schimb, lângă mine, la umplut betoniera, a nimerit T.T., negrişoru-ăla slăbuţ de care-ţi ziceam că era paznic la noi la liceu.

- Ce faci, Isabel? m-a-ntrebat.

- Manichiura, i-am zis. Nu vezi?

A zâmbit larg şi i-au sclipit dinţii în lumina proiectoarelor.

- Ţi-ai uitat briceagu' la liceu când ai plecat, fată.

- Las' că mi-l dai tu mâine-napoi, T.T.

Numa' la briceagu' butterfly nu-mi stătuse mintea când plecasem de la liceu.

- Ţi-l dau, da' te costă.

Am terminat de golit găleata-n rezervoru' betonierei, am luat-o de-acolo şi m-am uitat lung la el până i-a pierit zâmbetu' de pe faţă.

- T.T. ... Râdem, glumim, da' nu ne luăm nasu' la purtare.

- Am zis şi eu. Briceagu'...

- Dă-l în mă-sa de briceag. Vezi că la liceu e una şi pe stradă e alta. Mă laşi?

A tăcut şi şi-a căutat repede de lucru-n altă parte. Pe urmă, senzorii de pe dig au anunţat că rezistenţa structurală revenise la normal, aşa că oamenii-au început să plece la casele lor. I-am filmat din mers pe-ăia care-aduseseră ciment şi chimicale cu camioanele, am pus nişte programe de recunoaştere să prelucreze pozele, i-am aflat cine erau şi prin telefon le-am trimis în conturi nişte valută de-asta anonimă, că doar nu era să plătească ei singuri pentru toate materialele. Le-a trimis şi Sharon, că ţi-am zis că e fată de treabă.

Ne urcaserăm deja-n maşină şi ne pregăteam să ne tirăm, că era târziu şi eram obosite-moarte-n puii mei, când negru-ăla mare, cărunt, cu mustaţă, a venit lângă maşină. Am dat geamu' jos.

- Mersi, fetelor.

- N-aveţi pentru ce.

- Mulţumesc şi pentru bani.

Îţi dai seama că se prinsese.

- Cu plăcere, oricând.

- Dacă toţi oamenii ar fi săritori, ca voi, lumea asta ar fi un loc mai bun.

I-am zâmbit.

- Mulţumim. S-aveţi grijă.

(P.S. Romanul Anul terminal poate fi comandat acum online de pe site-ul Editurii Audiosfera, aici. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

joi, 14 iunie 2012

Nick Gevers (antologator), "Extraordinary Engines" (2008)


Spre finalul lunii mai 2011, prin amabilitatea lui Bogdan Tudor Bucheru şi a Mădălinei Bucheru, am primit cadou un set de cărţi, care de care mai atrăgătoare. Pe unele le-am citit destul de repede, pe altele ceva mai tîrziu. Abia în iunie 2012 am ajuns să parcurg o antologie realizată de sud-africanul Nick Gevers şi intitulată Extraordinary Engines - The Definitive Steampunk Anthology (Solaris, Nottingham, 2008). Şi iată ce am aflat:

Ca prezentare grafică, antologiile steampunk au tendinţa să arate spectaculos, iar Extraordinary Engines nu face excepţie. Atît coperta întîi şi coperta a patra, cît şi pagina de gardă şi pagina de titlu sînt realizate spectaculos, încît cititorii abia aşteaptă să ajungă la conţinutul antologiei.

Introducerea, deşi concisă, face o trecere în revistă a surselor culturale ale subgenului steampunk (Verne, Wells, Dickens), a precursorilor (Moorcock), a iniţiatorilor (Jeter, Powers, Blaylock) şi a exponenţilor din al doilea şi al treilea val (Gibson, Sterling, Di Filippo, Lake, Hunt). Desigur, nu putea să lipsească de pe listă Thomas Pynchon cu masivul roman Against the Day. Şi, cum îi stă bine oricărei introduceri, ni se prezintă succint crîmpeie incitante din cuprinsul volumului.
 
Prima povestire din antologie este de efect - un monolog dramatic intitulat "Steampunch" în care un deportat veteran îi relatează unui tînăr proaspăt debarcat într-o colonie penitenciară despre măreţia şi decăderea automatelor de box acţionate cu aburi. Autorul, James Lovegrove, stăpîneşte cu măiestrie stilul, iar intriga poveştii, trimiterile intertextuale şi poanta de final sînt perfect îmbinate.
 
Următoarea povestire, "Static" de Marly Youmans, pare o versiune steampunk a basmului despre Rapunzel, în care o domnişoară moştenitoare a unei averi este ţinută prizonieră într-un turn de către o mătuşă sadică. Chiar dacă Estella e prezentată convingător, iar intriga ia o întorsătură neobişnuită, pe ansamblu povestirea nu mi s-a părut suficient de captivantă.
 
"Speed, Speed the Cable" de Kage Baker, în schimb, relatează despre tentativele unor grupări britanice de a sabota instalarea primului cablu telegrafic transatlantic la începutul anilor 1860 şi despre eforturile unor călători în timp de a le dejuca planurile sabotorilor. Povestirea e scrisă cu nerv, răsturnările de situaţie se ţin lanţ, iar evenimente reale precum declanşarea Războiului Civil american sînt împletite cu elemente ucronice. Probabil că voi citi cu interes şi alte proze ale regretatei autoare.
 
"Elementals" de Ian R. MacLeod este o parabolă amară despre doi prieteni, dintre care unul experimentează cu spirite. Dacă spiritul capturat într-o cuşcă Faraday capătă consistenţă şi notorietate publică, cele două personaje principale se risipesc treptat. Apare şi un moment straniu, modelat după schiţa gotică "The Outsider" a lui H.P. Lovecraft, dar dus în mod ironic într-o altă direcţie, iar finalul îi pune pe cititori pe gînduri.
 
"Machine Maid" de Margo Lanagan este un text plasat în Australia, în contextul goanei după aur, şi aduce în scenă automate cu formă umană şi un plan subtil de asasinat. Deşi bine realizat din punct de vedere stilistic, textul nu e foarte interesant.
 
"Lady Witherspoon's Solution" de James Morrow tratează în schimb despre evoluţie (sau mai curînd involuţie) şi despre un foarte neobişnuit club al doamnelor din înalta societate victoriană.
 
"Hannah" de Keith Brooke este încă un monolog dramatic - un savant din domeniul ştiinţelor medicale relatează despre anchetarea unei crime şi despre un experiment în clonarea unamă.
 
"Petrolpunk" de Adam Roberts este una dintre piesele de rezistenţă ale antologiei. În această nuvelă, protagonistul-narator este... romancierul Roberts care asistă la începutul secolului al XXI-lea la Jubileul de Titan al Reginei Victoria (aparent nemuritoare), iar intriga include lumi paralele, lovituri de stat, organisme unicelulare eterne şi un epilog atribuit redactorului Nicholas G.
 
"American Cheetah" de Robert Reed se încadrează în categoria "weird West". Povestirea îl are ca protagonist pe un automat de formă umană cu chipul şi personalitatea lui Abraham Lincoln, iar antagoniştii sînt alte automate, replici mecanice ale bandiţilor din ceata James-Younger.
 
Jeff Vandermeer contribuie la antologie cu o povestire dedicată lui Jay Lake, "Fixing Hanover". Este un alt text de vîrf al volumului, o poveste în care un pribeag primit într-un sat de pescari se dovedeşte a fi inginerul care a proiectat temutele aeronave ale unui îndepărat imperiu, iar automatul pe care e silit să-l repare cheamă trupele imperiale, spre nenorocul comunităţii care îl găzduise pe protagonist.
 
Povestirea pe care o prefer din această antologie îi aparţine însă lui Jay Lake şi se intitulează "The Lollygang Save the World on Accident". E discutabil dacă se poate încadra în curentul steampunk, avînd în vedere că decorul este o staţie spaţială cilindrică, presurizată, numită de locuitori "Marea Ţeavă", iar personajele principale folosesc mănuşi simbiote inteligente care comunică între ele printr-o reţea wireless. Cumva, aminteşte de unele porţiuni ale volumului "Schismatrix Plus" de Bruce Sterling, cu staţiile spaţiale locuite de plăsmuitori şi mecanişti, locuri în care infrastructura şi ecologia se află la limita rezistenţei ori au scăpat de-a binelea de sub control. Dar, indiferent în care subgen s-ar încadra, povestirea lui Jay Lake cere (şi recompensează) o a doua lectură.

Schiţa care încheie volumul se numeşte "The Dream of Reason" şi îi aparţine lui Jeffrey Ford. Axată pe povestea unui savant care crede că stelele sînt diamante uriaşe şi că lumina însăşi poate fi încetinită pînă cînd devine pulbere de diamant, din punct de vedere stilistic schiţa duce cu gîndul la povestirile lui Clark Ashton Smith reunite în volumul Zothique sau la cele publicate de Jack Vance în culegerea The Dying Earth.

Pe ansamblu, Extraordinary Engines este o lectură agreabilă, iar unele dintre textele antologate sînt foarte bune. Altele sînt mai curînd de valoare medie, ceea ce lasă o oarecare impresie de inegalitate. Ceea ce pare să dea valoare volumului, dincolo de selecţia şi de ordonarea textelor pentru obţinerea unui efect de ansamblu, este însă diversitatea tematică şi stilistică a prozelor. Probabil că voi avea o estimare mai clară a valorii literare a acestei antologii după ce voi parcurge alte cîteva volume din colecţia personală, precum Steampunk de Ann şi Jeff Vandermeer, Steampunk'd de Jean Rabe şi Martin H. Greenberg sau The Mammoth Book of Steampunk de Sean Wallace. Dar despre acestea am să vă relatez cu altă ocazie...

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)