vineri, 21 decembrie 2012

De sărbători

Dragii mei, întrucît sîntem în plin sezon al sărbătorilor, aş dori să vă reamintesc de faptul că lucrările mele sînt disponibile la preţuri incredibil de mici, iar în multe cazuri, în format electronic, le puteţi parcurge gratuit.

Cel mai recent roman al meu, Anul terminal, poate fi citit gratis aici. Prima ediţie poate fi comandată online aici, la Editura Audiosfera - poate ar fi cazul să vă grăbiţi, întrucît au mai rămas pe stoc doar cîteva exemplare. Cea de-a doua ediţie, de la Editura Tracus Arte, este prezentată aici şi poate fi comandată prin e-mail urmînd instrucţiunile de aici.

Primul meu roman, Gangland, distins cu Premiul Vladimir Colin 2005-2007, deocamdată mai este disponibil numai în ediţie electronică gratuită - aici. Vă doresc lectură plăcută şi vă rog să-mi ţineţi pumnii - poate că în 2013 va apărea o a doua ediţie, revizuită.

Teza mea de doctorat despre literatura (post)cyberpunk, Art Wasn't Quite Crime, a fost distinsă cu "summa cum laude". O puteţi comanda şi dumneavoastră de la Millennium Books din Satu Mare, aici. De asemenea, prin amabilitatea editorului Horia Nicola Ursu, aveţi posibilitatea să parcurgeţi gratuit un fragment din această lucrare de nonficţiune, în format .PDF, aici.

Volumul de proză scurtă An/Organic conţine, printre altele, povestirea "An/Organic" (distinsă cu Premiul I la convenţia Naţională de Science Fiction de la Călăraşi, 1999), şi "Ţesătura de vise" (schiţă premiată pe AtelierKult). La decernarea Premiilor Vladimir Colin 2002-2005, An/Organic a fost distins cu premiul al III-lea. Volumul este disponibil gratuit aici, în format electronic. În versiunea tipărită, într-o elegantă prezentare grafică, îl puteţi comanda la un preţ incredibil de mic de la Editura Amaltea, aici.

Primul meu volum de proză scurtă, Necropolis, conţine schiţele "Shai Tan" (Premiul ARSFan 1994) şi "Necropolis" (Premiul ARSFan 1995). Împreună cu An/Organic, a primit premiul al III-lea la Premiile Vladimir Colin 2002-2005. Îl puteţi citi gratis, în format electronic, aici. La preţ promoţional, într-o prezentare grafică de excepţie, puteţi comanda ediţia a doua a acestui volum de pe site-ul Editurii Amaltea, aici.

Toate copertele cărţilor mele au fost realizate de artistul grafic Tudor Popa, căruia îi mulţumesc încă o dată pentru ajutor şi bunăvoinţă. Dumneavoastră vă doresc lectură plăcută şi sărbători fericite.

(Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

joi, 20 decembrie 2012

Ţesătorul la gazetă

Azi-dimineaţă am aflat că a apărut numărul 23 al Gazetei SF. Din sumar aş menţiona editorialul redactorului-şef Eugen Lenghel, proze semnate de Liviu Surugiu, Elena Silvana Potocean şi mulţi alţii, cronici de carte şi de film, eseuri de Rareş Iordache, Dan Farcaş şi Alex Conu, un interviu cu Bogdan Hrib realizat de acelaşi Eugen Lenghel şi o nouă rubrică - "Poşta redacţiei". 

Prin grija redactorului-şef, revista are o prezentare grafică îmbogăţită, inclusiv un set de imagini între care veţi regăsi şi coperta romanului Anul terminal. Nu în ultimul rînd, tot în acest număr puteţi citi o cronică a volumului Între bariere de Doru Stoica, realizată de subsemnatul - cronică semnalată şi de editorul Horia Nicola Ursu în Galileo Online.

Vă doresc lectură plăcută şi... pe curînd.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

miercuri, 19 decembrie 2012

Poul Anderson, "Le barde du futur" (1988)

În iulie 2010, prin amabilitatea lui Lucian Cristian Oancea, am achiziţionat cîteva duzini de volume din colecţia Science Fiction de la editura franceză Presses Pocket. Printre ele se număra şi un volum de Poul Anderson intitulat Le barde du futur (Presses Pocket, Paris, 1988). L-am parcurs pe îndelete, în a doua jumătate a anului 2012. Şi iată ce am aflat:

Le barde du futur face parte dintr-o serie din cadrul colecţiei Science Fiction pe care a îngrijit-o regretatul Jacques Goimard. Mai exact, înainte de 1988 apăreau volume de autor intitulate "Le livre d'or de la science fiction" (care chiar aveau coperte aurii), iar după 1988, odată cu trecerea la o nouă înfăţişare a întregii colecţii, volumele au fost republicate sub numele "Le grand temple de la science fiction". În cazul acestui volum, selecţia textelor a fost făcută de Marc Duveau.

Tot Marc Duveau este şi cel care semnează studiul introductiv al culegerii, "Le merveilleux et la liberté", în care prezintă puncte de reper din cariera lui Poul Anderson. Între altele, sînt discutate aici romane precum Orion Shall Rise, The Night Face sau The High Crusade şi nuvele ca "Goat Song" şi "The Last of the Delivererers".

Prima povestire din culegere se intitulează "Copiii de mîine" şi se încadrează în subgenul postapocaliptic. Mai exact, după un război atomic, un ofiţer american călătoreşte cu avionul pentru a găsi supravieţuitori pe teritoriul Statelor Unite şi se confruntă cu probleme etice cauzate de apariţia unor copii mutanţi.

"Epilog" este un tur de forţă al imaginaţiei în care Poul Anderson închipuie o societate extraterestră aflată la primul contact cu astronauţi tereştri. Bună parte din evenimentele care constituie intriga sînt relatate din perspectiva extratereştrilor.

"Critica raţiunii impure" este o povestire despre roboţi şi, în acelaşi timp, un omagiu adus lui Isaac Asimov. Dealtfel, unul dintre personaje este un robot denumit IZK-99. Misiunea protagonistului Felix Tunny este să-l convingă pe robot să lase deoparte poezia ermetică şi revistele de critică literară şi să meargă la muncă pe Mercur, la extracţii miniere. Iar desueta literatură ştiinţifico-fantastică are un rol-cheie în toată munca de convingere...

"Barbarul" este o schiţă care parodiază locurile comune ale fanteziei eroice - în special cele folosite de Robert E. Howard şi de imitatorii săi.

În schimb, "Vitejia lui Cappen Varra" e o povestire fantastică despre un poet ajuns la curtea unui rege scandinav. Într-o noapte furtunoasă, pe o insulă pierdută în mijlocul mării, Cappen Varra se confruntă cu o femelă trol şi o salvează pe fiica regelui, care fusese răpită cu mulţi ani în urmă. La fel ca şi textul anterior, "Vitejia..." tratează ironic locurile comune ale literaturii fantastice, căci protagonistul cîştigă înfruntarea prin inteligenţă, mai degrabă decît prin forţă fizică, iar la final, decît să primească fata de soţie şi jumătate din împărăţie, preferă să plece discret spre alte meleaguri.

"Pămîntene, fereşte-te!" tratează tema telepatiei. Protagonistul, Joel Weatherfield, are capacităţi telepatice deoarece descinde dintr-o rasă extraterestră. După mari eforturi, îi contactează pe cei din civilizaţia avansată de care fusese despărţit la o vîrstă fragedă, însă... doar ca să i se ia darul telepatiei şi să fie lăsat să ducă traiul unui om obişnuit.

"Martirul" abordează o temă similară - cea a capacităţilor extrasenzoriale - dintr-o perspectivă diferită. Anume, cîţiva extratereştri cu puteri extrasenzoriale sînt ţinuţi prizonieri de autorităţile terestre cu scopul de a fi siliţi să lucreze în folosul pămîntenilor. Ei însă preferă să piară mai degrabă decît să le ofere oamenilor cunoştinţe şi aptitudini pe care aceştia din urmă le-ar folosi în scopuri agresive şi expansioniste.

"Duel pe Syrta" e o povestire palpitantă plasată pe Marte. Un pămîntean pasionat de vînătoare decide să vîneze un localnic care sălăşluia în deşert, într-un turn pe jumătate ruinat. Dar vînătorul devine vînat, iar răzbunarea marţianului Kreega, deşi deloc sîngeroasă, este înspăimîntătoare... şi binemeritată.

"Interdicţie de şedere" e titlul pe care traducătorii francezi l-au dat povestirii "My Object, All Sublime". Naratorul, un cetăţean aparent obişnuit, relatează cum un dezvoltator numit Michaels l-a abordat pentru o afacere cu terenuri. Cei doi se împrietenesc, iar într-o seară, după o cină la Michaels acasă, protagonistul află că gazda sa a fost exilată din viitorul îndepărtat pentru un delict neprecizat. Şi dacă naratorul ar fi fost trimis tot din viitor ca să-l ducă pe protagonist în alt exil, în altă eră?

"Sam Hall", ultima nuvelă din volum, este o distopie. Într-un viitor ipotetic în care toţi cetăţenii americani au ajuns să fie supravegheaţi, înregistraţi, iar datele lor sînt păstrate şi actualizate într-un sistem centralizat, un înalt funcţionar al autorităţii de supraveghere creează o persoană fictivă, Sam Hall, cu scopul de a-i scăpa de neplăceri pe unii cetăţeni acuzaţi pe nedrept. Apoi lucrurile îi scapă de sub control protagonistului...

Volumul se încheie cu o minuţioasă bibliografie a lucrărilor publicate de Poul Anderson între anii 1947 şi 1988. Ar mai trebui să menţionez şi faptul că Le barde du futur are coperte duble, plastifiate, iar ilustraţia copertei a fost creată de M. Allandrieu. Pentru cititorii aflaţi la un prim contact cu creaţiile lui Poul Anderson, această culegere reprezintă un bun punct de pornire, întrucît ilustrează mai multe dintre temele şi stilurile abordate de autorul american, iar Marc Duveau, pe lîngă studiul introductiv, a plasat şi cîte o mică prezentare la începutul fiecărei povestiri.

Cum experienţa de lectură a fost agreabilă, voi parcurge probabil mai multe asemenea culegeri din seria "Le grand temple de la science fiction". Dar acesta e un subiect pe care îl vom relua cu altă ocazie.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 


luni, 17 decembrie 2012

Spiru Haret şi Mihai Viteazul

Astăzi, în cadrul campaniei de promovare a romanului Anul terminal (ediţia a doua), am fost în vizită la două licee din capitală.

Mai întîi am mers la Colegiul Naţional Spiru Haret, unde am stat de vorbă cu elevi din clasa a dousăprezecea. Doamna Dorina Cioplea, PR manager la Editura Tracus Arte, a făcut o scurtă prezentare a romanului, după care am luat cuvîntul şi am citit cîteva pagini. A urmat o discuţie liberă cu elevii şi o sesiune de autografe.

După amiază am ajuns în vizită la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, unde am fost primiţi într-o frumoasă sală de lectură de la primul etaj. Prin amabilitatea doamnei profesoare Nechifor, am prezentat romanul unor elevi din clasa a zecea. După prezentarea propriu-zisă şi după o scurtă lectură din roman a urmat o dezbatere însufleţită despre literatură, despre argoul liceenilor, despre comunicare în general şi despre relaţia dintre artă şi realitate. La final a avut loc o altă sesiune de autografe.

Am fost plăcut impresionat în ambele cazuri de bunăvoinţa gazdelor şi sper să revin în vizită primăvara viitoare cu încă o carte.

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Graham Greene, "The Quiet American" (1955)

La finalul lunii august 2006 am achiziţionat din anticariatul Ex Libris un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unui roman de Graham Greene, The Quiet American (Editura Penguin, Harmondsworth, 1978). (Înainte de asta, cumpărasem şi un exemplar în română, dintr-o ediţie de buzunar de la Polirom, cu o elegantă copertă albă, dar... ediţiile originale au un farmec al lor, după cum veţi afla în cele ce urmează.)

Abia în decembrie 2012 am reuşit să parcurg acel roman, după ce vizionasem şi o ecranizare care îi avea în rolurile principale pe Sir Michael Caine şi pe Brendan Fraser. Cumva, a fost o lectură potrivită la momentul potrivit - aşa cum, în urmă cu un deceniu, fusese Macbeth. Să vă spun şi dumneavoatră de ce:

Acţiunea romanului este plasată în Vietnam, la începutul anilor 1950, în perioada războiului dintre francezi şi trupele Vietminh. Protagonistul-narator este un reporter britanic între două vîrste, Thomas Fowler, iar naraţiunea urmează un tipar de flashback - comeback, alternînd între trecutul recent şi "prezent".

În primul capitol, Fowler este vizitat de o tînără vietnameză, Phuong, fosta lui iubită, care ar dori să ştie unde este actualul ei iubit, un tînăr american numit Alden Pyle. Protagonistul afirmă că nu ştie - iar apoi agenţi de poliţie veniţi în vizită îl informează că Pyle a fost ucis în acea seară.

Treptat, din naraţiune reiese că Fowler era căsătorit, însă dorea să-şi părăsească soţia pentru Phuong. Pe de altă parte, sora mai mare a lui Phuong dorea să o vadă căsătorită pe aceasta cu Pyle, un bărbat mai tînăr şi cu o situaţie materială mai bună. Ca urmare a insistenţelor acesteia, ca şi a tergiversărilor făcute de doamna Fowler, Phuong îl părăseşte pe protagonist.

Acesta descoperă însă că Pyle este un agent secret şi că a introdus în Vietnam materiale cu care oamenii generalului Thé construiesc bombe artizanale şi ucid fără discriminare civili nevinovaţi. Astfel, în ciuda faptului că Pyle i-a salvat viaţa în cursul unei deplasări pe teren, Fowler decide să ia atitudine şi informează agenţi ai unei facţiuni comuniste despre activităţile subversive ale tînărului agent american.

Capitolele finale ale romanului răstoarnă aparenţele din primul capitol şi dezvăluie că Fowler este responsabil de asasinarea lui Pyle. Din acest punct de vedere, The Quiet American este construit cu eleganţă, iar între caracterizare, intrigă şi relaţiile personajelor există o interdependenţă realizată cu măiestrie.

Fowler e un narator necreditabil exemplar, decis iniţial să salveze o aparenţă de respectabilitate şi nevinovăţie, însă care ajunge, pe măsură ce se desfăşoară naraţiunea, să se arate cu adevăratul său chip. Ca personaj este foarte credibil, căci îngemănează motive egoiste precum infidelitatea şi gelozia cu porniri mai nobile precum imparţialitatea profesională sau dorinţa de a-i proteja pe civilii inocenţi.

Pyle, pe de altă parte, e prezentat ca fiind orbit faţă de realităţile locale de lucrările teoretice pe care le cititse la universitate, motiv pentru care, de dragul de a stabili o a treia forţă care să li se opună atît comuniştilor vietnamezi cît şi coloniştilor francezi, sprijină elemente subversive şi acceptă sacrificarea unor civili nevinovaţi în numele unor concepte abstracte. Cumva, cititorilor le vine greu să decidă care dintre cele două personaje este mai de condamnat - egoistul măcinat de gelozie sau idealistul care e insensibil la suferinţa celor de lîngă el.

Pe lîngă faptul că a surprins cu ochi de reporter realităţile locale din Vietnam, Green mai realizează în The Quiet American  şi un contrast fin între atitudinea britanică, exemplificată de Fowler, şi cea americană, ilustrată de mai multe personaje secundare. Cu toate că romanul este concis, în dialoguri, în gesturi, în ceea ce spun şi ceea ce nu spun, personajele demonstrează cîtă diferenţă este între cele două culturi din care provin. Pe undeva, sînt curios dacă diferenţele subtile de vocabular sau subtextul greu de înţelesuri al unor replici date de Fowler în dialoguri au fost surprinse în mod adecvat în traducerea română.

Ecranizarea, la rîndul ei, este bine realizată şi merită pe deplin timpul şi atenţia dumneavoastră. Iar după această experienţă de lectură, cu siguranţă că voi dori să parcurg şi alte romane de Graham Greene. Mai am destul pe rafturile bibliotecii de acasă...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

marți, 11 decembrie 2012

Ştefan Ghidoveanu (antologator), "Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF" (2012)

Spre finalul lunii noiembrie 2012, la Tîrgul de Carte Gaudeamus, prin amabilitatea editorului Horia Nicola Ursu, am primit un exemplar dintr-o antologie îngrijită de Ştefan Ghidoveanu, Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF (Editura Millennium Books, Satu Mare, 2012). Am fost şi la lansarea antologiei, înarmat cu o agendă de la Paperblanks, dar asta e altă poveste.

În prima jumătate a lunii decembrie, am parcurs Scornelile în trei zile. Şi iată ce am aflat:

Cuvîntul înainte îi aparţine antologatorului şi se intitulează "Literatură şi Internet sau Despre 'scornelile' Moşului SF". Domnul Ghidoveanu îi informează pe cititori despre jurnalul său public de idei Moshul SF (conceput ca o revistă, cu mai multe rubrici), despre invitaţiile adresate scriitorilor români de ficţiune speculativă pentru contribuţii la o rubrică de proză scurtă, precum şi despre proiectul acestei antologii.

Prima schiţă din volum este semnată de Adrian Buzdugan şi poartă titlul "Scrisoarea lui Mil Neajlov din Deveselu către fratele său, Grigorie din Craiova". Concepută ca o pastişă a scrisorii lui Neacşu din Câmpulung, schiţa dezvăluie printre rînduri o Românie distopică dintr-un viitor apropiat în care măsuri aparent ecologiste au dus de fapt la instituirea unui sistem totalitar. Stilul este bine controlat, iar componenta metatextuală are un efect aparte asupra cititorilor. "Scrisoarea" este una dintre cele mai bune proze din volum.

Ciprian Mitoceanu ne oferă "Mecanism de autoreglare", o povestire postapocaliptică în care două supravieţuitoare ale unei molime pustiitoare, Mona din Bucureşti şi Lisa din Iaşi, călătoresc pînă la Paris în căutarea portretului Giocondei. Textul e scris rezonabil, la un nivel mediu.

Tot de nivel mediu mi s-a părut şi povestirea Ioanei Vişan, "Defazaj" - un text care, la fel ca şi cel precedent, este narat la persoana întîi de un personaj principal feminin. Dotată cu puteri telepatice, ba chiar şi cu abilitatea de a-şi proiecta spiritul în alte trupuri, protagonista caută să-l identifice în sediul unei corporaţii multinaţionale pe cel care vinde secrete unei firme concurente.

Bazat tot pe tema fenomenelor parapsihologice, textul lui Liviu Radu, "Golem, Golem..." este cu siguranţă superior din punct de vedere stilistic. Intriga povestirii este plasată în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, iar personajele participă la o şedinţă de spiritism care poate părea un amuzament desuet, provincial, însă alunecă într-o direcţie nebănuită. Ca ton, "Golem, Golem..." mi-a amintit de unele povestiri fantastice ale lui Vasile Voiculescu.

În "Exilul", în schimb, Ştefana Czeller ne oferă un viitor apropiat, de după cel de-Al Treilea Război Mondial, în care un personaj de rang înalt provenind dintr-un imperiu galactic a fost exilat în trupul unui musulman din New York şi ajunge la mila unui preot catolic. Textul este destul de reuşit, însă premisa SF iniţială derivă spre final în fantastic.

Cristian Mihail Teodorescu, pe de altă parte, abordează subgenul hard SF în schiţa "Spaţiul fazelor". Cîteva cadre universitare din România caută să decelereze particule elementare pentru a lărgi ochiurile ţesăturii realităţii şi pentru a permite apariţia unui Pămînt dintr-un univers paralel. Dacă premisa ştiinţifică a textului este interesantă şi expusă convingător, personajele şi relaţiile dintre ele par să fie destul de comune.

În "Metafagie", Antuza Genescu tinde mai degrabă către New Weird, propunîndu-ne o societate în care, mulţumită unor seruri de origine extraterestră, plantele sau animalele pot fi transformate în creaturi umanoide, iar oamenii pot fi metamorfozaţi în animale. Protagonista-naratoare este o asemenea plantă metamorfozată, iar viaţa ei sentimentală o împinge dincolo de limite.

Raluca Băceanu, în schiţa "Pedeapsă", tratează relaţiile dintre adolescenţi şi părinţi dintr-o perspectivă dark fantasy. Cu toate că protagonista-naratoare insistă adesea că e lipsită de sentimente omeneşti, relaţiile sale cu celelalte personaje sînt croite pe şablonul "sînt singură-deprimată-nimeni-nu-mă-înţelege" pe care uneori îl adoptă adolescentele goth.

Tot un neînţeles este şi protagonistul din "Povestea ultimului şoarece de bibliotecă" de George Lazăr - directorul unei biblioteci dintr-un oraş de provincie al viitorului. Neînţeles de către celelalte personaje, cu pasiunea lui pentru cărţile tipărite pe care tinerii rătăciţi în lumi virtuale nu le mai apreciază - căci cititorii îl înţeleg foarte bine şi îl simpatizează. Daţi vina pe bibliofilia mea de-o viaţă, însă acest text mi s-a părut reuşit.

Lucian Vasile Szabo transpune în cheia realismului magic evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara. "Glonţul din creier, lumea din ochi" e construit ca un decupaj de scene în care protagonistul este grav rănit, apoi se zbate între viaţă şi moarte în secţia de neurologie a unui spital timişorean.

Ana-Veronica Mircea contribuie la antologie cu un text lung, cu un public-ţintă insuficient de clar definit, "Întoarcerea vrăjitorului". Prin magie, un alcoolic divorţat din România ajunge în Ţara lui Oz, unde buna rînduială stabilită de vrăjitor a fost dată peste cap de politicieni corupţi. Coincidenţă sau nu, în acel ţinut de basm protagonistul asistă la un referendum...

"Glitcherine" de Michael Haulică este o povestire plasată în universul ficţional Inand. Intriga e poliţistă (femeia fatală angajează detectivul particular), stilul e o pastişă ironică a lui Chandler, iar textul în sine este mai concis şi construit pe premise mai plauzibile decît "O hucă în minunatul Inand".

Narcisa Stoica foloseşte tot un stil relaxat, colocvial, pentru "Regina nopţii", însă intriga povestirii sale este de altă factură. Protagonsita-naratoare, Castillia, o hoaţă devenită patroană de lupanar într-un port, s-a angrenat într-o rivalitate crîncenă cu Paulina Jive, patroana unui stabiliment similar. Cele două rivale se îmbarcă într-o croazieră de lux, iar conflictul lor se acutizează. Din păcate, povestirea se încheie înainte ca să se ajungă la un deznodămînt - sau poate că "Regina nopţii" este un prim capitol dintr-un roman, cine ştie...

Marian Coman ne propune un text fantastic foarte reuşit, "Albiliţa" - o tratare realist-magică a pierderii inocenţei într-un oraş dunărean, în perioada comunistă. Protagonistul-narator este un elev de gimnaziu, preocupat de relaţiile cu colegii, cu părinţii, cu profesorii şi interesat să se împrietenească cu o fată de vîrsta lui. Şi dacă fata ar avea o soră mai mică ale cărei închipuiri înaripate s-ar zugrăvi pe pereţii blocurilor de beton din cartierul lor?

Roxana Brînceanu m-a surprins plăcut cu o schiţă space opera, "O nouă casă", în care protagonistul este căpitanul unei astronave la bordul căreia se află colonişti extratereştri, numiţi Restauratori, şi utilaje pentru crearea de ecosisteme la scară planetară. Cumva, fundalul textului pare mai promiţător decît intriga propriu-zisă, aşa încît nu îmi rămîne decît să sper că autoarea îl va vizita cu alte ocazii.

Oliviu Crâznic, cu "Spiriduşii albi", realizează o povestire horror în cheie lovecraftiană. Personajele principale, adolescenţi dintr-un orăşel american de provincie, pleacă în căutarea unui copil dispărut şi se confruntă cu o situaţie îngrozitoare. Am remarcat măiestria cu care autorul a dozat tensiunea şi suspansul pe parcursul povestirii, precum şi referirile intertextuale la H.P. Lovecraft, August Derleth şi Lord Dunsany. Probabil că, împreună cu alte proze scurte gotice şi steampunk publicate de Oliviu Crâznic în diverse antologii şi periodice în ultimii doi ani, "Spiriduşii albi" se va regăsi curînd într-un volum de autor.  

Sergiu Someşan construieşte în schimb o lume distopică în "Făuritorul de vise", iar protagonistul, un veteran de război, trece prin lupte de stradă şi prin riscuri uriaşe ca să-şi poată exercita un drept constituţional. Ca şi "Întoarcerea vrăjitorului", schiţa domnului Someşan poartă amprenta evenimentelor politice din România contemporană, iar imaginaţia autorului amplifică abuzurile autorităţilor pînă la extrem.

Ultima povestire din volum se intitulează "Cartea cu scoarţe de argint, ferecate" şi îi aparţine subsemnatului. Vă invit să o parcurgeţi în antologia îngrijită de Ştefan Ghidoveanu şi... poate că va fi cîndva prima dintr-un volum personal.

În postfaţa "Cititorul alfa", Cătălin Badea-Gheracostea tratează despre demersul antologatorului, despre plasarea Scornelilor în contextul altor antologii de ficţiune speculativă apărute în ultimii ani pe piaţa românească, despre genurile şi subgenurile literare în care se încadrează diferitele proze scurte din volum, ca şi despre rolul de cititor alfa deţinut de Ştefan Ghidoveanu în literaturile imaginarului românesc.

Ca anexe, volumul mai cuprinde note biobibliografice amănunţite pentru fiecare dintre autori (alcătuite de domnul Ghidoveanu) şi lista tuturor prozelor scurte apărute pe blogul Moshul SF la rubrica "Scornelilor".

Pe ansamblu, Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF îşi merită locul în seria Antologiilor Millennium, iar antologatorul a iniţiat deja un nou proiect. Dar asta vom discuta cu altă ocazie...

(P.S. Ediţia a doua a romanului meu Anul terminal poate fi comandată online, urmînd sugestiile de pe această paginăFie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

luni, 10 decembrie 2012

Anul terminal... la Colegiul Naţional Ion Creangă

Astăzi, 10 decembrie 2012, am fost împreună cu nişte reprezentanţi ai Editurii Tracus Arte în vizită la Colegiul Naţional Ion Creangă. Am fost primiţi foarte frumos de către doamnele profesoare şi de către elevii claselor a unsprezecea.

După o prezentare făcută de doamna biliotecară Lăzărescu, a luat cuvîntul reprezentata de relaţii cu publicul a Editurii Tracus Arte, doamna Dorina Cioplea, care a vorbit despre fundalul romanului Anul terminal. Apoi am spus la rîndul meu cîteva cuvinte despre roman şi le-am citit celor de faţă cîteva pagini. Întîlnirea s-a încheiat cu o sesiune de autografe, iar doamnele profesoare ne-au adresat invitaţia să mai mergem în vizită şi cu alte ocazii.

Tot începînd de astăzi, ediţia a doua a romanului Anul terminal poate fi comandată online de pe noul site al Editurii Tracus Arte. Prezentarea cărţii o găsiţi aici, iar comanda o puteţi efectua prin e-mail, urmînd sugestiile de pe această pagină.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

joi, 6 decembrie 2012

Michael Moorcock, "Stormbringer" (1965, 1977)

Pe 6 iunie 2006, importatorii mei preferaţi de la Librăria Nautilus, http://nautilus.ro, m-au sunat şi mi-au spus că primiseră un transport de cărţi SF şi fantastice din Marea Britanie. Încă nu oferiseră lotul spre vînzare publicului, însă doreau să-mi ofere ocazia să aleg orice doream dintre cărţile nou-sosite.

Şi m-am dus (glonţ) ca să le fac o vizită.

Am fost ca un copil lăsat singur în magazinul cu dulciuri. De regulă, într-o librărie ori cheltui, ori plîng. De acea dată am cheltuit şi am plîns, pentru că dinaintea mea se aflau colecţiile "SF Masterworks" şi "Fantasy Masterworks" de la Gollancz (cvasicomplete), iar eu nu-mi permiteam nici un sfert dintre volumele pe care le doream. (Nu vă faceţi griji, pînă la urmă le-am luat pe toate... în vreo şase sau opt tranşe.)

Dar în acea zi am ţinut neapărat să achiziţionez pe loc volume precum The Conan Chronicles, A Scanner Darkly, Ubik, The Penultimate Truth, Flow, My Tears, the Policeman Said, Valis, Stand on Zanzibar şi The Rediscovery of Man. Ultimul pe listă, cu voia dumneavoastră, a fost un volum de Michael Moorcock intitulat Elric (Colecţia Fantasy Masterworks nr. 17, Editura Golancz, Grupul Editorial Orion, Londra, 2001). O ediţie omnibus în care se afla versiunea iniţială a sagăi despre Elric din Melniboné - cinci povestiri publicate mai întîi în volumul The Stealer of Souls şi regrupate ulterior în The Weird of the White Wolf, respectiv în The Bane of the Black Sword, şi romanul Stormbringer. Despre povestirile acelea am relatat deja pe blogul Ţesătorul. Cît despre Stormbringer, l-am parcurs la începutul lunii decembrie 2012. Şi iată ce am aflat:



După evenimentele naratate în The Bane of the Black Sword, soţia lui Elric, Zarozinia,  este răpită, iar el trebuie să le restituie săbiile magice Stormbringer şi Mournblade unor zei ai Haosului pentru a o elibera. Astfel, lumea sa e invadată de forţele Haosului, iar Elric este nevoit să găsească scutul Haosului, apoi cornul Sorţii, pentru a-i înfrunta pe invadatori şi pentru a-i ajuta pe Stăpînii Legii să înfrîngă forţele Haosului şi să reînoiască lumea.

Din păcate, preţul plătit de Elric este mult prea mare, căci Stormbringer îi ucide rînd pe rînd pe Rackhir cel Roşu, pe Zarozinia, apoi pe Moonglum, iar în final îi ia viaţa şi sufletul protagonistului.

Ca şi în alte volume ale seriei, Stormbringer cuprinde mai multe secţiuni, fiecare avînd o intrigă de sine stătătoare, iar protagonistul călătoreşte pe diverse planuri ale Multiversului dintre care unul este... lumea noastră. Decorurile sînt pe alocuri deliruri febrile ale imaginaţiei, în culori psihedelice, precum cele apărute după invazia Haosului şi prefacerea realităţii locale.

Tot ca în celelalte volume ale seriei, Elric este măcinat de îndoieli, de regrete şi de un profund dispreţ de sine, însă, după punctul de turnură din The Weird of the White Wolf, lasă impresia că s-a transformat dintr-un erou romantic plin de dileme filosofice într-un personaj negativ pur-sînge.

Probabil ar trebui să menţionez şi faptul că Stormbringer încheie saga lui Elric, cu toate că este cel dintîi roman al lui Moorcock cu acest protagonist. Ca dezlănţuire de imaginaţie, egalează toate celelalte volume ale seriei pe care le-am parcurs pînă aici, iar finalul este cu adevărat grandios.

Din punct de vedere stilistic, aş zice că Stormbringer este inegal. Uneori, apar exprimări reduntante sau tautologice. Alteori, dialogurile personajelor sînt aproape shakespeariene, cu o prozodie îngrijită şi un vocabular elisabetan. Unele scene sînt create cam în grabă, altele au o măreţie barocă. Din acest punct de vedere, The Fortress of the Pearl, spre exemplu, mi s-a părut mult mai elaborat.

Am remarcat cu plăcere conexiunea intertextuală cu Cîntecul lui Roland din secţiunea finală a romanului - referiri la episcopul Turpin, la contele Roland, la bătălia de la Roncevaux, la sabia Durandal şi la cornul Oliphant. (De fapt, cornul Oliphant joacă un rol decisiv în deznodămîntul romanului.)

Pe ansamblu, Stormbringer a meritat timpul petrecut cu lectura, iar pe viitor probabil îmi voi face timp ca să citesc şi alte cărţi despre Elric din Melniboné. La momentul potrivit, veţi afla detalii pe blogul Ţesătorul. 

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

luni, 3 decembrie 2012

John Varley, "Millennium" (1983)


În septembrie 1992, în Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia nr. 489 îmi făceam debutul literar cu schiţa „Noaptea cea mai lungă” alături de un alt autor român, Constantin D. Pavel. Piesa de rezistenţă a acelui număr din revistă o constituia însă o povestire a autorului american John Varley, „Raid aerian”, în care deturnarea avioanelor şi luarea de ostatici se împleteau cu călătoria în timp într-un mod foarte dinamic şi spectaculos. La puţin timp după ce am parcurs „Raid aerian”, am vizionat la cinematograf un film SF intitulat „Millennium” (1989), regizat de Michael Anderson şi care îi avea în rolurile principale pe Kris Kristofferson şi pe Cheryl Ladd. (Mai multe informaţii despre acel film puteţi afla aici.)

Filmul semăna şi nu prea cu schiţa despre care vă relatam ceva mai sus. Premisa era aceeaşi, însă intriga era mai complexă şi apăreau unele personaje şi evenimente care... nu se regăseau în text. Cu toate că John Varley era menţionat atît pe afişul filmului cît şi pe generic, impresia pe care am avut-o a fost că povestea se schimbase mult.

După care, în toamna anului 1999, misterul s-a risipit. Prin amabilitatea unei prietene, Tracey Rosenberg, am primit cadou un exemplar dintr-o ediţie de buzunar a unui roman de John Varley intitulat Millennium (Berkley Books, New York, 1985). L-am parcurs şi am aflat că romanul era veriga de legătură dintre schiţa „Raid aerian” şi film.

Să vă spun şi dumneavoastră despre ce e vorba:

Millennium este structurat pe două fire narative. Cel dintîi e relatat de Louise Baltimore, o tînără din viitorul îndepărtat. În lumea ei, omenirea se stinge din cauza unor maladii genetice, iar Consiliul Programatorilor, ales şi ghidat de un computer superinteligent, trimite misiuni în trecut pentru a salva victimele unor catastrofe aviatice sau navale şi pentru a le aduce în viitor. Louise conduce astfel de misiuni – numai că, într-una din ele, un dispozitiv paralizant este lăsat în urmă, în 1980, iar Louise trebuie să se întoarcă şi să-l recupereze înainte ca descoperirea acestuia de către localnici să işte un val de schimbări istorice care să-i distrugă lumea.

Cel de-al doilea fir narativ e relatat de un bărbat din „prezent”, Bill Smith, care anchetează ciocnirea a două avioane în Bay Area, în 1980. Dovezile pe care le descoperă sînt din ce în ce mai stranii (spre exemplu, care ar fi şansele ca absolut toţi pasagerii dintr-un avion să fi mîncat carne de pui simultan?), iar o tînără foarte atrăgătoare apare din cînd în cînd ca să verse „accidental” ceşti cu cafea peste magnetofoane cu convorbiri înregistrate la bordul aeronavelor avariate. Şi Bill caută cu încăpăţînare dezlegarea misterelor.

Cele două fire narative converg treptat, iar finalul romanului este foarte spectaculos. Trebuie să remarc că John Varley a construit intriga cu grijă, complicînd situaţia, sporind suspansul şi crescînd miza de la un capitol la altul. De asemenea, paradoxurile temporale sînt structurate interesant.

Un alt aspect demn de menţionat ar fi acela că fiecare dintre capitole poartă un titlu de povestire sau roman SF despre călătorii în timp, precum Maşina timpului, Ecce homo sau Sfîrşitul Eternităţii. Aşa încît, pe lîngă plăcerea unei poveşti bine spuse, cititorii înveteraţi mai au şi bucuria de a recunoaşte conexiuni intertextuale cu lucrările de referinţă ale acestui subgen.

Desigur, unii dintre dumneavoastră se întreabă de ce ar trebui să scriu despre un roman din 1983 într-o rubrică intitulată „Literatură contemporană”. La urma urmei, Millennium nici măcar nu a fost publicat în acest... mileniu.

Răspunsul este că anul acesta, prin grija domnului Mihai Dan Pavelescu, la noi în ţară a apărut traducerea acestui roman în cadrul colecţiei Epsilon de la Editura Trei. Puteţi afla mai multe detalii despre ediţia română aici. Vă doresc lectură plăcută.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

duminică, 2 decembrie 2012

Cornel Secu despre Gaudeamus 2012

Astăzi am aflat despre apariţia numărului 27 al revistei Helion Online, îngrijită de colegii mei de la Timişoara. Editorialul, semnat de domnul Cornel Secu, se intitulează "Gaudeamus 2012" şi tratează despre tîrgul de carte recent încheiat, în special despre ceea ce priveşte ficţiunea speculativă.

Am fost plăcut surprins să constat că, printre altele, dumnealui a binevoit să se refere şi la cel mai recent roman al meu, Anul terminal:

"La GAUDEAMUS am fost la lansarea cărții lui Adrian Buzdugan - Citadela de fier, la editura Tracus Arte, o editură tânără și vânjoasă, care, grație lui Cosmin Perța, a tipărit poate cele mai bune romane S.F. ale anului 2012:  Anul terminal de Florin Pitea și această "Citadelă" a lui A. Buzdugan."

În acelaşi articol, ceva mai jos, apare şi următoarea precizare:

"Am mai ratat a doua zi, duminică, 25 noiembrie lansarea romanului Anul Terminal la editura Tracus Arte de Florin Pitea, cea mai bună scriere în proză a lui de până acum, dar așa se întâmplă când ești din provincie și vrei să nu pierzi trenul."

Îi mulţumesc domnului Cornel Secu pentru frumoasele cuvinte de apreciere şi sper să ne revedem cu prilejul altor lansări de carte, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeţi articolul integral aici.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

O recenzie a "Celor 1001 de scorneli..."


Ieri, 1 decembrie, am aflat de la antologatorul Ştefan Ghidoveanu că în cel mai recent număr al revistei virtuale Nautilus a apărut o recenzie a antologiei sale Cele 1001 de scorneli ale moşului SF. Am parcurs la rîndul meu acel articol, realizat de scriitorul Liviu Radu şi intitulat "Scorneli de moş". Pe lîngă aprecieri de ansamblu pe marginea antologiei şi scurte prezentări ale celorlalte povestiri antologate în Scorneli, domnul Liviu Radu a afirmat spre finalul articolului:




"Florin Pîtea – Cartea cu scoarţe de argint, ferecate. În aparenţă, un subiect banal – povestea unui obiect care trece din mână în mână. Intervine însă talentul lui Pîtea, care transformă subiectul cel banal într-o combinaţie de fantasy, SF şi basm, adică într-o poveste minunată. Unul dintre cele mai bune texte ale lui Pîtea, unul dintre cele mai bune texte din volum."

Îi mulţumesc distinsului meu coleg pentru apreciere, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeţi articolul integral aici. Lectură plăcută!

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

joi, 29 noiembrie 2012

George Orwell, "Down and Out in Paris and London" (1933)

Prin 2007, am achiziţionat din anticariatul de la intrarea Sălii Dalles un exemplar dintr-un roman autobiografic de George Orwell, Down and Out in Paris and London (Heritage Classics, Heritage Publishers, New Delhi, 2006). Din cîte îmi amintesc, volumul a fost pus la raft într-o locuinţă din Bucureşti, apoi depozitat într-o cutie de carton şi mutat într-un pod din Câmpina, după care adus vreo doi ani mai tîrziu într-o altă locuinţă din Bucureşti. (Prietenii ştiu de ce.)

În cele din urmă, l-am parcurs în noiembrie 2012. Şi iată ce am aflat:

Romanul acoperă o perioadă din viaţa scriitorului în care, după ce lucrase în poliţia colonială britanică, Eric Blair / George Orwell a decis să nu mai fie departea opresorilor, ci de partea celor oprimaţi şi a locuit, lucrat şi călătorit printre săracii din Paris (1928-1929) şi Londra (1929-1931).

Evenimentele sînt relatate în ordine cronologică - sărăcie, şomaj şi foamete la Paris, slujbe mizere ca spălător de vase într-un hotel, apoi într-un restaurant, traversarea Canalului Mînecii (în compania unor tineri români proaspăt căsătoriţi) şi vagabondajul prin Londra şi prin sudul Angliei pînă la găsirea unei slujbe stabile.

Stilul practicat de Orwell este simplu, clar, pe înţeles - deliberat sau nu, e opusul stilului literar opac din modernismul înalt al anilor 1920. Pe alocuri, naraţiunea propriu-zisă e întreruptă fie pentru un portret de personaj (precum Boris, un ofiţer rus alb scăpătat), fie pentru un mic eseu tratînd despre ierarhia socială din hotelurile franţuzeşti, despre argoul londonez sau despre metode de ameliorare a traiului vagabonzilor britanici.

Orwell demonstrează şi în acest roman o aptitudine pentru surprinderea detaliilor relevante referitoare la oameni, locuri şi instituţii, creînd din cuvinte puţine şi clare imagini mentale cu valoare de fotoreportaj. Astfel, contrastul dintre curăţenia zonelor destinate clienţilor în hotelurile şi restaurantele pariziene şi murdăria din zonele rezervate personalului apare intens şi memorabil.

Probabil că unele dintre prejudecăţile cititorilor vor fi clătinate în urma lecturii acestui roman. Un lucru mi se pare cert: chiar dacă de la publicarea acestuia s-au scurs opt decenii, cei mai mulţi oameni continuă să se poarte unii cu alţii în funcţie de cîţi bani cîştigă fiecare. Iar rezultatele acestei atitudini sînt cît se poate de amare, după cum veţi afla şi dumneavoastră cînd veţi citi Down and Out in Paris and London.

O ediţie română a acestui roman a apărut sub titlul Vagabond prin Paris şi Londra la Editura Rai în 1994.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

Ţesătorul în Observator

Cu întîrziere am observat că, în numărul 651 al săptămînalului "Observator cultural", apărut în 23 noiembrie 2012, criticul literar Cătălin Badea-Gheracostea a publicat un amplu articol în cadrul rubricii sale permanente "SFada cu literatura". De această dată, articolul se intitulează "Ce e nou în ficţiunea speculativă românească în această toamnă".

După ce trece în revistă apariţiile şi lansările de la Tîrgul de Carte Gaudeamus, precum romanul de debut al Narcisei Stoica Taxidermie, antologia Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF îngrijită de Ştefan Ghidoveanu sau romanul fantastic al lui Liviu Radu Armata moliilor, criticul aminteşte spre final şi ediţia a doua a romanului Anul terminal. Iată un extras din articol:

"Tracus Arte are, totuși, simțul momentului, al modei, și ce este mai potrivit decît ediția a doua, cu un tiraj semnificativ mai mare, a unui roman cu adolescenți, pentru adolescenți, Anul Terminal al lui Florin Pîtea, ca să îl demonstreze. Lansat la tîrgul precedent, Anul Terminal nu este numai o carte care să răspundă modei, ci – așa cum tot SFadaa spus-o – o carte-experiment în sine, prin limbajul personajelor sale. Experimente ca Anul Terminal s-au mai făcut, dar fără reușitele din Anul Terminal. O poveste de dragoste, un thriller cu traficanți de droguri adolescenți, o Americă în care statul a colapsat, dar societatea continuă să existe bazată pe rolurile multiple ale fiecărui individ în parte, totul scris din unghiul de vedere al unei adolescente cel puțin la fel de dure și delicate ca aceea cu care se deschide Taxidermie, prima carte prezentată aici, iată complexitatea reușit transpusă de către Florin Pîtea în limbajul de liceean bucureștean de inteligență peste medie și cu experiența străzii, în 2012. Fără îndoială, cea mai bună carte a doctorului în cyberpunk – în sens propriu – Florin Pîtea."

Îi mulţumesc pentru semnalare şi pentru apreciere distinsului meu coleg într-ale scrisului, iar pe dumneavoastră vă invit să parcurgeţi articolul integral aici. Lectură plăcută!

(P.S. Fotografia care însoţeşte această ştire a fost preluată de pe Galileo Online şi apare aici cu acordul redactorului-şef Michael Haulică.Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa:http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)

luni, 26 noiembrie 2012

"Anul terminal", ediţia a doua

Ieri, 25 noiembrie 2012, în cadrul Tîrgului de Carte Gaudeamus, la standul Editurii Tracus Arte a avut loc lansarea ediţiei a doua a romanului Anul terminal. La lansare au vorbit Cosmin Perţa şi Alexandru Mironov. M-au onorat cu prezenţa Roxana Brînceanu, Ştefan Ghidoveanu, Michael Haulică, Eugen Lenghel, Cristian Mihail Teodorescu, Horia Nicola Ursu, precum şi numeroşi prieteni şi colegi. Această a doua ediţie nu ar fi putut să apară fără eforturile susţinute ale lui Cătălin Badea-Gheracostea (coordonatorul colecţiei "Bendis"), ale responsabilei de relaţii cu publicul Dorina  Cioplea şi ale redactorului-şef Cosmin Perţa. Imaginea care însoţeşte această postare a fost realizată de Lucian Gabriel.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!)