marți, 2 august 2011

Grigore Băjenaru, "Cişmigiu et Comp." (1942)

Au şi cărţile un public-ţintă. Poate că cele despre şcolari li se adresează chiar şcolarilor, sau nostalgicilor care îşi amintesc cu drag vremurile trecute. Cum nu sînt nici şcolar, nici nostalgic, mă tem că nu m-am încadrat în publicul-ţintă al romanului autobiografic Cişmigiu et. comp. (Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005) de Grigore Băjenaru.

E adevărat, cîndva am fost şcolar (în alt mileniu) şi, în vacanţele de vară, petreceam săptămîni de-a rîndul în casa naşilor mei din cartierul Rahova, împreună cu o verişoară, citind şi uneori făcînd schimb de fragmente de text amuzante. Atunci, pe cînd eu eram la gimnaziu, iar verişoara mea la Liceul Gheorghe Lazăr, am aflat despre Cişmigiu et Comp., dar de citit nu am citit-o. Voi fi citit eu alte cărţi despre şcolari în perioada aceea, unele autobiografice (precum Romanul adolescentului miop de Mircea Eliade), dar ironia face că am parcurs Cişmigiu et Comp. abia în 2011, la mai bine de douăzeci de ani de la absolvirea liceului.

Şi iată ce am aflat:

Protagonistul-narator îşi începe relatarea în Cişmigiu, în 1946, la douăzeci de ani după absolvirea Liceului Gheorghe Lazăr. Capitolele următoare relatează anecdote din viaţa lui de liceean (1918-1926) - corespunzînd cu anii de gimnaziu şi de liceu din sistemul de învăţămînt contemporan.

Unele anecdote sînt despre mici trucuri folosite la ore pentru a evita examinarea. Altele - despre personalitatea şi excentricităţile profesorilor (printre care s-a numărat şi un anume Camil Petrescu). Altele - despre chiuluri şi şotii în Parcul Cişmigiu, ori despre mici farse pe care şi le făceau elevii unii altora.

Alte capitole amintesc concursuri şcolare, teze, examene. Şi, inevitabil, spre final apar şi poveşti de dragoste, scrisori de amor şi emoţii. Iar ultimul capitol revine la întîlnirea de douăzeci de ani.

Desigur, printre adolescenţii de astăzi, multe dintre anecdotele din carte pot părea puerile. Şi, ca dovadă că trecutul e o altă ţară în care lucrurile se fac altfel, adolescenţii din Cişmigiu et Comp. le scriu domnişoarelor poeme şi acrostihuri pe hîrtie roz mai degrabă decît SMS-uri pe smartphone-uri cu touchscreen sau chat-uri pe site-uri de socializare. (Iar la întîlnirea de douăzeci de ani mulţi dintre ei lipsesc pentru că au căzut la datorie într-un război mondial...)

Chiar aşa, dumneavoastră cînd aţi scris ultima oară un acrostih?

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina oficială de web la adresa: http://sites.google.com/site/florinpitea/. Lectură plăcută!) 

5 comentarii:

impricinatul de corn spunea...

tata, io am citit cartea asta de mai multe ori!
la vremea ei!
nu-s de ce naiba imi placea atat de mult.
mi-a placut cand si-a facut pentru prima oara tema la romana de unul singur, luandu-l pe ta'su ca din oala... :)

oliviu craznic spunea...

desi am fost intotdeauna pasionat de chestiile legate de scoala si liceu (mai putin de invatatura, desigur:), si pt mine tom sawyer, liceenii si saved by the bell vor fi forever printre preferate, de cartea asta am auzit abia cand am venit in bucuresti, adica in faculta... de atunci imi tot propun sa o citesc, da nu stiu de ce nu reusesc sa ma decid... hm. cred ca pt faptul ca cismigiul in mintea mea nu poate fi legat de altceva decat de un loc dragut unde sa te plimbi la pensie, nu ma duce deloc cu gandul la liceu...(cred ca am fost de 2 ori in cismigiu... sau o data? nu mai tin minte. nu ma omor dupa parcuri. prefer oricand un muzeu).

Florin Pîtea spunea...

@impricinatul de corn Faza cu prima temă la română este frumoasă, într-adevăr, dar nu mi-am permis să o menţionez în recenzie pentru că e păcat să le stric cititorilor surprizele de la prima lectură. :)

@oliviu craznic Ei, Oliviu, "Cişmigiu et Comp." este romanul lăzăriştilor. Probabil că, dacă cineva s-ar fi deranjat să scrie un roman despre elevii de la liceul unde ai studiat - şi despre parcul învecinat - romanul acela ar fi avut o semnificaţie specială pentru tine. Aşa, pe acesta îl privim amîndoi din afară şi... cam de la distanţă. :)

oliviu craznic spunea...

de fapt, tocmai mi-ai dat o idee:). desigur, pe filon fantastic, dar ar merge:)

Carucioare spunea...

Frumos articol, cartea am puso pe wish list:D