luni, 17 decembrie 2007

Bruce Sterling - "The Hacker Crackdown" (1992)

În 1999, laolaltă cu alte materiale, am primit de la domnul Horia Nicola Ursu un fişier text gata tehnoredactat cu o carte non-fiction a lui Bruce Sterling, The Hacker Crackdown - Law and Disorder on the Electronic Frontier. Ocazional, mai ales în intervalele cînd nu aveam ce citi, mă tenta să încep lectura acestei cărţi pe monitor sau tragerea ei la imprimantă. M-au descurajat de fiecare dată dimensiunile ei.
Apoi, în decembrie 2000, spre marea mea uşurare, un alt prieten, Liviu Moldovan, m-a anunţat că într-o librărie din magazinul Unirea se aflau două exemplare din The Hacker Crackdown în ediţie de buzunar. Am cumpărat unul dintre ele şi l-am citit pe nerăsuflate. Şi am aflat următoarele:

Probabil ştiţi povestea cu agentul secret trimis pe teren, cel care are mai multe în comun cu omologul său, agentul secret al celeilalte superputeri, decît cu superiorii săi rămaşi bine-mersi acasă. Bruce Sterling ne prezintă, rînd pe rînd, domeniul unde activează nişte agenţi noi, cu totul speciali, şi tipologia acestora. Astfel, ne vine mai uşor să înţelegem cum la unele întruniri dedicate drepturilor civile electronice se întîlnesc paşnic agenţi ai Serviciului Secret, hackeri, ziarişti, phreaks şi militanţi pentru libertate informaţională.

Prima secţiune, "Crashing the System", tratează despre apariţia sistemului de telefonie fixă în Statele Unite, despre bătălia împotriva reţelei telegrafice, despre angajaţii tipici din telefonie în epoca sa de aur, prin anii '40 şi '50. Apoi, Sterling relatează despre impunerea unor servicii universale, despre spargerea monopolului Ma Bell în companii de telefonie fixă locale, şi despre căderea reţelei telefonice în 1991.

Cea de-a doua secţiune, "The Digital Underground", face istoricul mişcărilor aflate la graniţa dintre explorarea domeniului digital şi infracţiune. Spre surprinderea mea, am aflat că fraudele comise cu ajutorul calculatorului sînt strîns legate de furturile de servicii telefonice. Sterling ne prezintă grupuri şi persoane, unele care se ocupă de "phreaking" - exploatarea reţelei telefonice, altele de "hacking" - explorarea reţelelor de calculatoare.

Secţiunea a treia, "Law and Order", ne duce pe cealaltă parte a baricadei, la forţele de poliţie locale şi la agenţiile federale care se ocupă cu combaterea infracţiunilor digitale. Bruce Sterling s-a documentat şi în acest domeniu cu meticulozitate, şi prezintă pe scurt istoria Serviciului Secet (creat iniţial pentru a combate falsificarea bancnotelor), metodele pentru depistarea infractorilor informatici, precum şi mijloacele prin care asemenea forţe de ordine colaborează.

Cea de-a patra secţiune, "The Civil Libertarians", aduce în prim-plan mişcarea pentru apărarea drepturilor civile în ciberspaţiu. Sterling ne prezintă studii de caz, abuzuri ale forţelor de ordine, şi susţinători ai drepturilor civile electronice, unii celebri, precum grupul de rock psihedelic Grateful Dead. Întreaga carte este concisă (300 de pagini), fluentă, minuţios documentată şi scrisă suficient de clar pentru a fi înţeleasă inclusiv de cei care au de-a face cu calculatoarele puţin sau deloc.

Şi, pentru că discută chestiuni de mare importanţă referitoare la drepturile cetăţeneşti, The Hacker Crackdown este disponibilă gratuit în format electronic la indexul online al lui Bruce Sterling, pe adresa http://www.chriswaltrip.com/sterling/hackcrck.html.

Dacă vă întrebaţi cum se face că un scriitor reprezentativ al stilului cyberpunk a abandonat o vreme acest gen literar şi a scris articole şi cărţi de non-ficţiune, poate ar fi bine să ştiţi că, în 1989, Steve Jackson, un vînzător de jocuri şi cărţi din oraşul lui Bruce Sterling, Austin, Texas, a fost acuzat de comercializarea unor manuale despre comiterea de infracţiuni cu ajutorul calculatorului. Steve Jackson a insistat că volumele în chestiune, versiuni cyberpunk ale jocului Temniţe şi Dragoni, erau science fiction. Serviciul Secret a fost de altă părere. În calitate de conducător neoficial al mişcării literare cyberpunk, Bruce Sterling s-a simţit direct implicat în acest conflict. Dar despre felul cum a evoluat conflictul veţi afla cînd veţi citi The Hacker Crackdown.

(P.S. Fie că îmi scrieţi numele Pîtea, Pitea, Patea sau Pâtea, vă invit să îmi vizitaţi pagina neoficială de web la adresa: http://www.geocities.com/themaddancinggod/Indexr.htm . Lectură plăcută!)
Posted by Picasa

3 comentarii:

Anonim spunea...

"The Hacker Crackdown" a desemnat pentru mine câteva premiere:

1. Prima carte a lui Sterling pe care am citit-o... şi nu mi-aş fi închipuit atunci că e autor de SF. :-)

2. Primul Freeware eText pe care l-am găsit (urmat, din acelaşi gen de carte documentar, de "Underground" a Suelettei Dreyfus).

3. Prima utilizare a Gopher-ului pentru cautare de text (pe vremea cand Google nu exista) şi sunt surprins că încă mai funcţionează serverul! cel putin pentru WELL.

Mi se păruse mie la un moment dat că Sterling cam "sare la gâtul" câtorva dintre personaje... şi nu inţelegeam exact de ce. Dar, din postura lui de "chairman" al cyberpunk-ului, totul devine clar, şi mulţumesc pentru lămurire. Bănuiesc totuşi că nu i-a venit nimănui ideea să-l învinovăţească personal în clar de promovarea unui model de "asocial cybercriminal teenager"...

Întrebare: ştii cumva de existenţa vreunei traduceri în romaneşte? Fiindcă dacă nu, mi-aş putea găsi de treabă... :-)

Florin Pîtea spunea...

Din cite stiu, nu exista o traducere in romana a acestei carti.
Pe de alta parte, poate ar fi bine intii sa gasiti o editura dispusa sa publice cartea, apoi sa faceti un contract, iar abia la sfirsit sa o traduceti (ca sa nu munciti degeaba...)
Toate cele bune.

Anonim spunea...

Multam pentru informatie. Cat despre editura... o sa ma gandesc. Textul poate fi dat la "liber" din cate imi inchipui (dupa licenta). Si-apoi, nu sunt traducator "profesionist"... :-)