joi, 21 septembrie 2017

W. Brian Arthur, "The Nature of Technology" (2011)

La jumătatea lunii aprilie 2017, am achiziționat la preț promoțional de la anticariatul Antic ExLibris din București un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a profesorului universitar american W. Brian Arthur, The Nature of Technology - What It Is and How It Evolves (Editura Free Press, grupul editorial Simon & Schuster, New York, 2011). Am parcurs acest volum cam într-o săptămână, la începutul lunii mai.

Și iată ce am aflat:

În "Prefață", autorul arată preocuparea sa de o viață pentru tehnologie, după care explică scopul lucrării și delimitează subiectul abordat.

Capitolul întâi propune "Întrebări" referitoare la definiția tehnologiei, la originile tehnologiei și la evoluția acesteia. În secțiuni ulterioare, autorul arată că ne lipsește o abordare fundamentală, sistematică, științifică a tehnologiei, discută evoluția tehnologiei ca fenomen observabil de-a lungul istoriei, prezintă evoluția combinatorică a tehnologiei și sfârșește prin a defini principalele teme ale cărții.

Capitolul al doilea tratează despre "Combinație și structură". Domnul W. Brian Arthur propune nu una, ci trei definiții ale tehnologiei: un mijloc pentru a îndeplini un scop uman, un ansamblu de practici și componente, respectiv întreaga sumă de dispozitive și practici inginerești disponibile unei culturi. Apoi, discută cum sunt structurate tehnologiile, motivele pentru care tehnologia este modulară, respectiv caracterul recursiv al tehnologiei și consecințele acestuia.

Capitolul al treilea prezintă "Fenomene" - mai exact, modul în care tehnologiile utilizează fenomene observate în natură pentru a îndeplini scopuri umane. Pentru autor, asta reprezintă esența tehnologiei - programarea fenomenelor pentru scopurile noastre. Secțiuni ulterioare ale caitolului tratează despre sisteme cu scop (sau, dacă preferați, teleologice), despre captarea fenomenelor, despre relația dintre tehnologie și știință.

Capitolul al patrulea trece în revistă "Domenii sau lumi accesate pentru ceea ce poate fi îndeplinit acolo". Autorul discută, în secțiuni, chestiunea împărțirii tehnologiei în domenii, apoi pe aceea a proiectării ca expresie într-un limbaj, după care abordează lumile accesate - tărâmuri ale imaginației în care proiectanții își închipuie ce ar putea fi de făcut.

Capitolul al cincilea se ocupă de "Inginerie și soluțiile acesteia". Pe rând, autorul abordează ingineria standard, ingineria ca metodă de rezolvare a problemelor, combinarea componentelor și selectarea soluțiilor, iar, în cele din urmă, soluțiile ce devin piese componente. Căci manifestarea inginerească a unei soluții ajunge să fie un modul, un subansamblu integrat într-un sistem mai mare și mai complex.

Capitolul al șaselea explorează "Originea tehnologiilor". Mai întâi, autorul explică ce anume merită numele de tehnologie nouă. Apoi, discută despre găsirea unui principiu de bază, despre întruparea conceptului tehnologic într-o formă fizică, despre invenția care purcede dintr-un fenomen, despre ceea ce se află în centrul invențiilor și despre piramida cauzalității - multitudinea de cunoștințe, fenomene, unelte și tehnologii ce facilitează apariția unei invenții. În partea a doua a capitolului, domnul Arthur examinează invenția în științele exacte, iar, în final, invenția și crearea de noi module ce servesc pentru formarea altor tehnologii.

Capitolul al șaptelea discută "Aprofundarea structurală". Pe scurt, autorul urmărește parcursul tehnologiilor de la prototip la dezvoltare, înlocuirea internă a versiunilor vechi cu unele noi, mai complexe și mai eficiente, aprofundarea structurală și creșterea complexității, iar, spre finalul capitolului, stadiul matur al tehnologiilor, anchilozarea lor și atingerea limitelor capacității lor de adaptare.

Capitolul al optulea tratează despre "Revoluții și realocări". Mai întâi, autorul explică modul în care evoluează domeniile tehnologiei. Apoi, arată cum au loc realocări economice ca reacție la schimbările tehnologice, cum economia se adaptează în timp la noile tehnologii, respectiv cum inovațiile și competența națională sau regională se află în interdependență.

Capitolul al nouălea prezintă "Mecanismele evoluției". Domnul Arthur subliniază caracterul autopoietic al tehnologiei, după care discută despre combinarea tehnologiilor existente pentru a crea tehnologii noi, despre nișele de oportunități care apar, despre mecanismul central prin care rețeaua tehnologică se propagă și evoluează, apoi despre experimente virtuale cu evoluția circuitelor logice și despre o formă diferită de evoluție care separă tehnologia de biosferă.

Capitolul al zecelea aduce în discuție modul în care "Economia evoluează pe măsură ce tehnologiile evoluează". Autorul explică de ce economia poate fi văzută ca o expresie a tehnologiilor sale, apoi arată cum noile tehnologii aduc schimbări structurale în economie, iar în cele din urmă descrie procesul prin care probleme noi apar drept consecințe ale rezolvării pe cale tehnologică a problemelor vechi.

Ca o concluzie, capitolul al unsprezecelea întreabă: "Unde ne situăm cu această creație a noastră?" Autorul reia, pe scurt, principalele idei ale cărții, apoi arată cum tehnologia devine asemănătoare cu biologia (și viceversa), cum economia devine generativă prin reorientarea către crearea de noi combinații și de noi oferte configurabile, cum ordinea pură e înlocuită de vitalitatea haotică, iar reacția noastră față de tehnologie e profund ambivalentă - căci ne încredem în natură, dar ne punem speranțele în tehnologie, apreciem tehnologia care ne servește, dar detestăm tehnologia care ne ordonează viața.

Lucrarea se încheie cu o secțiune de note de final, ordonate pe capitole, cu o bibliografie respectabilă, cu o secțiune de mulțumiri și cu un index, precum și cu o succintă notă biografică.

Pe ansamblu, cu toate că lucrarea domnului profesor W. Brian Arthur este destinată publicului general și, ca atare, se ferește de jargonul de specialitate, The Nature of Technology reprezintă o lectură dificilă. Spre deosebire de lucrări oarecum asemănătoare ca tematică, precum Connections de James Burke, The Nature of Technology are un limbaj mai abstract, căci tratează chestiunea la un nivel fundamental, mai degrabă decât anecdotica istoriei tehnologiei. Ca urmare, m-am văzut nevoit să citesc de două sau chiar de trei ori unele fraze sau alineate pentru a le putea înțelege.

Tocmai de aceea, îi sunt recunoscător autorului pentru că a împărțit lucrarea în capitole și secțiuni (fiecare cu un titlu relevant), ca și pentru faptul că, la finalul fiecărui capitol, domnul Arthur a oferit o recapitulare a principalelor idei prezentate.

Firește, The Nature of Technology m-a încurajat să parcurg alte două lucrări pe teme similare: How We Got to Now, respectiv The Knowledge. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.

miercuri, 20 septembrie 2017

Thomas Crump, "A Brief History of the Industrial Revolution" (2010)

Spre finalul lunii aprilie 2016, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar dintr-o lucrare de nonficțiune a profesorului universitar Thomas Crump, A Brief History of How the Industrial Revolution Changed the World (Editura Robinson, grupul editorial Constable & Robinson, Londra, 2010). L-am parcurs pe îndelete într-o săptămână de la jumătatea lunii mai 2017.

Și iată ce am aflat:


În "Prefață", autorul arată succint interesul său de o viață pentru societatea industrială, respectiv sursele de documentare folosite pentru scrierea acestei lucrări.

Capitolul întâi se intitulează: "Marea Expoziție, ascendența britanică și revoluția industrială". Domnul Crump arată cum a fost organizată Marea Expoziție de la Palatul de Cristal din 1851, apoi care era situația în Europa și în lume în acea perioadă, respectiv modul în care expoziția a marcat un punct de cotitură în Revoluția Industrială.

Capitolul al doilea se numește: "Motorul cu abur atmosferic" și discută evoluția motoarelor cu aburi, de la prototipul creat de Denis Papin în 1675 la versiunea ameliorată propusă de Thomas Newcomen în 1712 și la îmbunătățirile radicale aduse de James Watt după 1764.

Capitolul al treilea tratează despre: "Materiile prime ale industriei și energiei industriale". Pe rând, în secțiuni, autorul discută despre utilizarea energiei vântului și a apei, despre cărbune și cocs, despre fier și oțel.

În schimb, capitolul al patrulea poartă titlul: "Bumbac și lână: Lancaster și York". Domnul Crump discută despre industrializarea prelucrării bumbacului în Lancashire în secolul al optsprezecelea sub îndrumarea afaceristului Richard Arkwright, respectiv despre cultivarea extinsă a bumbacului în America de Nord, apoi despre aplicarea energiei aburului în industria bumbacului și despre prelucrarea lânii în Yorkshire.

Capitolul al cincilea se concentrează asupra "Invenției industriei și comunității fabricanților". În secțiuni, sunt prezentate fabricile și cei care le dețineau, studii de caz precum fabrica Soho de lângă Birmingham, apoi informații despre industria ceramică britanică și europeană.

Capitolul al șaselea e despre: "Oameni, politică și industrie". Autorul prezintă mediul rural și oamenii săi, noua clasă de mijloc apărută în zonele industrializate, dezvoltarea comerțului și finanțelor, apoi costurile umane ale Revoluției Industriale (precum foametea din Irlanda) și valurile succesive de proteste și de mișcări politice pentru îmbunătățirea standardelor de viață. Secțiunile finale ale capitolului tratează despre costul economic al colonialismului european, respectiv despre sclavie în Lumea Nouă.

Pe de altă parte, caitolul al șaptelea ne informează despre: "Vase fluviale și căi ferate". Mai întâi, suntem invitați să urmărim revoluția din transporturile nord-americane adusă de vasele fluviale. Apoi, aflăm despre dezvoltarea trenurilor cu aburi în Marea Britanie, cu studii de caz referitoare la liniile Stockton - Darlington, respectiv Liverpool - Manchester, iar finalul capitolului prezintă succint căile ferate în America.

Capitolul al optulea se concentrează asupra "Căii americane", cu secțiuni despre schimbările aduse de Războiul de Independență, despre dezvoltarea industriei siderurgice americane, apoi despre dezvoltarea industriei de armament ușor, despre industria textilă americană, iar, în cele din urmă, despre industria de mașini agricole.

Capitolul al nouălea arată cum "Europa se alătură petrecerii". Astfel, autorul prezintă succint relațiile economice dintre Marea Britanie și Europa continentală în secolul al nouăsprezecelea, apoi studii de caz despre dezvoltarea societății industriale în Franța, în Belgia și Olanda, în Elveția, respectiv în Germania și Italia.

Capitolul al zecelea, în schimb, tratează despre "Electricitate și chimie". Domnul Crump arată cum studiul electricității a dus la însemnate schimbări în societatea industrială, după care, pe larg, explică despre dezvoltarea chimiei și despre revoluționarea agriculturii prin introducerea îngrășămintelor chimice.

Al unsprezecelea capitol (și cel din urmă) prezintă "Globalizarea: materii prime, piețe și fabricație locală". Astfel, aflăm despre globalizare ca rezultat al industrializării, despre eforturile unor țări europene occidentale de a coloniza Africa în perioada 1869 - 1914 (cu abuzuri legate de comerțul cu fildeș și de extracția de aur și de diamante), despre globalizare în America de Sud și în Asia. Volumul se încheie cu un alt punct de cotitură al istoriei, 1914, dincolo de care vehiculele terestre și aeriene bazate pe motoare cu combustie internă au preluat ștafeta de la sistemele acționate cu aburi.

Volumul se încheie cu note de final, organizate pe capitole, cu o amplă bibliografie și cu un index.

Ca și alte lucrări ale domnului profesor Crump, cum ar fi A Brief History of Science sau A Brief History of the Age of Steam, A Brief History of How the Industrial Revolution Changed the World se citește ușor și cu plăcere. Pe de o parte, la plăcerea lecturii contribuie buna organizare a materialului în capitole și subcapitole. Pe de alta, maniera de prezentare e atractivă, cu studii de caz și cu alternarea planurilor, de la incidente din viața unor indivizi de excepție la cursul unor întregi societăți, cale de mai multe decenii.

Ceea ce mi-aș fi dorit să văd, poate, ar fi fost și o secțiune de concluzii care să pună în perspectivă întreg materialul prezentat. Căci ultima secțiune, "1914", din ultimul capitol pare să deschidă mai curând calea către o nouă istorie despre societatea industrială târzie din secolul al douăzecilea.

Lăsând deoparte această obiecție, consider că lucrarea domnului Thomas Crump a meritat atât achiziționarea (la preț promoțional), cât și timpul petrecut cu lectura. V-o recomand și dumneavoastră.

În ceea ce mă privește, am început deja lectura altei lucrări din această serie, A Brief History of Tea. Însă despre aceea rămâne să discutăm cu alt prilej.

marți, 5 septembrie 2017

Adam Frank, "About Time" (2011)

În iunie 2016, la îndemnul unui bun prieten, am achiziționat la preț promoțional, de la anticariatul Antic ExLibris din București, o lucrare de popularizarea științei cu un titlu incitant: About Time: Cosmology and Culture at the Twilight of the Big Bang(Oneworld Publications, Londra, 2013). Autorul, domnul Adam Frank, este conferențiar de astrofizică la Universitatea Rochester din statul New  York.

Am parcurs lucrarea în mai multe etape, în iunie 2016, februarie 2017, respectiv martie - aprilie 2017.

Și iată ce am aflat:

About Time: Cosmology and Culture at the Twilight of the Big Bang își propune să urmărească în paralel istoria a două chestiuni: timpul cosmic și timpul social. Cele două feluri de timp au fost abordate adesea separat, însă rareori împreună. Astfel, capitol cu capitol, autorul urmărește pe de o parte ceea ce au crezut (iar ulterior au ajuns să știe) oamenii despre originea, vârsta și evoluția Univesului, iar, pe de altă parte, evoluția mijloacelor utilizate de oameni pentru a măsura timpul și schimbările sociale aduse de adoptarea acelor mijloace.

"Prologul: începuturi și finaluri" prezintă o situație tipică ce a dus la scrierea cărții, subiectul lucrării, precum și noțiunile de cosmologie științifică, respectiv de timp uman (fie el personal sau social).

Capitolul întâi poartă titlul: "Cer vorbitor, piatră lucrătoare și câmp viu - de la preistorie la revoluția agricolă". Domnul Frank tratează despre lumea paleolitică, a vânătorilor-culegători, despre originile conștiinței moderne, despre ciclurile cerești (diurn, lunar, anual), care au adus primele noțiuni referitoare la timp, despre viziunea paleolitică a cosmosului, apoi despre revoluția agricolă din neolitic și despre cosmologia neolitică, bazată pe ciclicitate și eterna reîntoarcere.

Capitolul al doilea se intitulează: "Orașul, ciclul și epiciclul - de la revoluția urbană la un univers rațional". De această dată, autorul discută despre inventarea timpului istoric și despre inventarea imperiului urban în Antichitate, despre inventarea scrisului, apoi despre timp și cosmologie în Egiptul antic și în Mesopotamia. A doua parte a capitolului se ocupă de măsurarea timpului în Grecia antică, de timpul personal în Grecia elenistică, apoi de kosmos - viziunea grecească a unui univers ordonat geometric. Capitolul se încheie cu cinci întrebări cosmologice: Există un univers sau un multivers? Spațiul e infinit sau limitat? Spațiul există în sine? Timpul există în sine? În timp, Universul are un început și/sau sfârșit?

Capitolul al treilea se numește: "Ceasul, clopotnița și sferele lui Dumnezeu - de la mânăstirea medievală la cosmosul renascentist". Domnul Adam Frank prezintă istoria calendarului iulian și gregorian, crearea metodelor monastice de măsurare a timpului, viziunile medievale despre cosmos, precum și răspândirea turnurilor cu ceas în Europa în Evul Mediu târziu și Renaștere. Partea a doua a capitolului îi e dedicată revoluției cosmologice aduse de către Copernic, Galileo Galilei și Johannes Kepler.

Capitolul al patrulea poartă titlul: "Mașinării cosmice, noaptea iluminată și ceasul fabricii - de la Universul lui Newton la termodinamică și la Revoluția Industrială".  Autorul prezintă în paralel contribuțiile lui Ambrose Crowley (care a introdus ceasurile în fabrici) și pe cele ale lui Sir Isaac Newton (care a propus legile dinamicii și legea gravitației pentru a explica, între altele, mișcările planetelor din Sistemul Solar). Apoi, se discută rezolvarea problemei longitudinii în secolul al optsprezecelea, proliferarea observatoarelor astronomice, apariția timpului industrial și a iluminatului public. Finalul capitolului prezintă apariția termodinamicii și ipoteza morții termice a Universului.

Al cincilea capitol se intitulează: "Telegraful, ceasul electric și universul unificat - imperativele simultaneității de la fusurile orare la cosmosul lui Einstein". Domnul Frank arată cum, în ultimele decenii ale secolului al nouăsprezecelea, existența rețelelor de căi ferate transcontinentale a dus la stabilirea unor fusuri orare internaționale, apoi efectele dezvoltării unei rețele internaționale de telegrafie, după care tratează despre Albert Einstein, teoria relativității restrânse, teoria relativității generalizate și viziunea unui spațiu-timp cvadridimensional.

Al șaselea capitol se numește: "Universul în expansiune, orele radiofonice și timpul mașinii de spălat - viața, cosmologia și cultura între cele două războaie mondiale". Mai întîi, autorul prezintă schimbările domestice aduse de aparatele electrocasnice (în primul rînd de mașinile de spălat automate și de frigidere). Apoi, arată contribuția astronomului Edwin Hubble la dezvoltarea cosmologiei. Aflăm despre modele ale Universului dezvoltate de Albert Einstein și de Willem de Sitter, despre legea lui Hubble și despre modelul Universului relativist în expansiune creat de Alexander Friedmann. Spre finalul capitolului, se discută despre proliferarea aparatelor de radio în lumea occidentală în perioada interbelică și despre audițiile radiofonice ca ritual național.

Capitolul al șaptelea poartă titlul: "Big Bang, Telstar și un nou Armaghedon - triumful Big Bang-ului nuclear într-o epocă spațială televizată". Domnul Frank discută despre experimentele postbelice cu arme nucleare, despre dezvoltarea teoriei Big Bang-ului de către Lemaître, despre pericolul unui conflict nuclear în Războiul Rece, apoi despre teoria revizuită a Big Bang-ului propusă de Alpher, Bethe și Gamow. A doua parte a capitolului se concentrează asupra lansării primilor sateliți artificiali de telecomunicații, respectiv asupra descoperirii radiației de fond a Universului de către Wilson și Penzias ca dovadă în sprijinul teoriei Big Bang-ului.

Al optulea capitol se intitulează: "Inflație, telefoane mobile și universul Outlook - revoluții informaționale și Big Bang-ul dă de necaz".  Autorul arată efectele Revoluției Informaționale la începutul secolului al douăzeci și unulea, hiperconectarea prin telefonie mobilă și mesagerie electronică, apoi dezvoltarea modelului standard al particulelor elementare pe baza cercetărilor efectuate cu acceleratoare de particule, modelul inflaționist al Big Bang-ului, respectiv ipoteza materiei întunecate propusă de două grupuri de cercetători de la Berkeley și de la Harvard pentru a explica accelerarea expansiunii Universului.

Capitolul al nouălea se numește: "Roți rotind roți: universuri ciclice și provocarea gravitației cuantice - timp etern prin timp repetat". Domnul Frank prezintă aici teoria Universului ciclic, propusă de către Friedmann, precum și critica adusă acestui model de către Richard Tolman prin introducerea efectelor entropiei. Se discută apoi teoria gravitației cuantice, teoria coardelor, respectiv teoria a două universuri paralele care, periodic, se generează reciproc, propusă de Paul Steinhardt și Neil Turok.

Capitolul al zecelea poartă titlul: "Eternități veșnic schimbătoare: promisiunea și pericolele unui multivers - inflația eternă, săgețile timpului și principiul antropic". Mai întâi, autorul prezintă ipoteza cosmologiei stabile propusă de Fred Hoyle (și contrazisă de observații astronomice ulterioare), apoi ipoteze mai recente despre inflații periodice care generează noi universuri, respectiv problema sensului curgerii timpului ridicată de Sean Carroll, iar, în final, diferitele forme propuse pentru principiul antropic.

Al unsprezecelea capitol se intitulează: "Pieirea: sfârșitul începuturilor și sfârșitul timpului - alternativele radicale, în tei acte, ale cosmologiei". Actul întâi îl reprezintă sfârșitul timpului, propus de Julian Barbour. Actul al doilea - sfârșitul ceasurilor și al măsurării timpului, sugerat de Andreas Albrecht. Actul al treilea - sfârșitul legilor fizicii. Căci, conform criticilor aduse de Lee Smolin și Roberto Mangabeira Unger, fizicienii par să se îndepărteze de fizică și să se adâncească într-o metafizică din ce în ce mai înstrăinată de realitate.

Capitolul al doisprezecelea se numește: "Pe pajiștile bătute de vânt - sfârșitul începutului în timpul uman și în cel cosmic" Autorul pune lucrurile în perspectivă, ridică întrebări despre influențele reciproce între timpul cosmologic și cel social, discută despre eficiență (făcută celebră de către Frederick Taylor), apoi despre cosmologie și adevăruri cosmice, iar în cele din urmă despre mișcarea Slow Food și revolta oamenilor contemporani împotriva eficienței duse la extrem.

Volumul se încheie cu o secțiune de mulțumiri, cu note de final, împărțite pe capitole, cu o bibliografie impresionantă, cu lista surselor ilustrațiilor și cu un index, precum și cu o scurtă notă biobibliografică.

Pe ansamblu, About Time: Cosmology and Culture at the Twilight of the Big Bang mi s-a părut nu doar ambițioasă, ci și amplă. Densitatea informațiilor din fiecare capitol a fost foarte ridicată, temele atinse au fost diverse (de la descoperiri arheologice la teorii cosmologice relativ recente și de la mituri grecești sau hinduse la schimbări sociale aduse de revoluția informațională), iar unele dintre subiectele tratate au fost destul de nefamiliare. Mărturisesc că tocmai densitatea ridicată a informațiilor și stranietatea unora dintre teoriile prezentate au făcut lectura anevoioasă pe alocuri, în pofida bunei organizări a materialului prezentat, a discursului accesibil, presărat cu anecdote relevante, și a temei atractive a cărții.

Desigur, timpul petrecut cu lectura acestei cărți a fost bine investit. (Puteți comanda și dumneavoastră un exemplar aici.) Cu siguranță însă că About Time: Cosmology and Culture at the Twilight of the Big Bang necesită o lectură atentă, cu notițe, efectuată cu mintea odihnită - căci nu este o carte lejeră, de divertisment.

Aș adăuga că un merit important al acestui volum este că, în urma lecturii, m-am simțit îndemnat să încep alte două cărți cu subiecte asemănătoare: Time Reborn de Lee Smolin și Endless Universe de Paul Steinhardt și Neil Turok. Dar despre acelea am să vă relatez la momentul potrivit.   

miercuri, 2 august 2017

Robert A. Heinlein, "Have Space Suit, Will Travel" (1958)

În 2004, prin amabilitatea domnului Costi Gurgu și a soției sale, am avut ocazia să achiziționez în ediție franceză un roman de Robert A. Heinlein, Le vagabond de l'espace (Presses Pocket, Paris, 1983, traducere de Michel Deutsch). L-am parcurs în intervalul octombrie - noiembrie 2016.

Și iată ce am aflat:

La fel ca Starman JonesHave Space Suit, Will Travel se încadrează într-o serie de romane pe care Robert A. Heinlein le-a scris pentru un public de adolescenți. Protagonistul-narator, Clifford Russell, este absolvent de liceu în Centerville, S.U.A., și visează să călătorească în spațiu. Din păcate, veniturile nu îi permit să se înscrie la M.I.T. pentru o formare profesională corespunzătoare. Din fericire, la un concurs televizat, Kip câștigă ca premiu un costum spațial, îl repară și îl utilizează. Apoi, într-o noapte, Kip este răpit de extratereștri.

În compania unei fetițe de zece ani, Patricia Wynant Reisfeld, și a unei polițiste nonumane, Mama-chestie, protagonistul e dus pe Lună, la o bază secretă, apoi pe Pluto, unde alertează autoritățile galactice în privința invadatorilor. Eroii călătoresc pe o planetă a stelei Vega, unde sunt îngrijiți și întremați, iar în cele din urmă în Norul Mic al lui Magellan, unde apar dinaintea unei comisii transgalactice de securitate. Răpitorii sunt pedepsiți, iar Kip și însoțitoarea lui, Pee Wee, sunt readuși cu bine pe Pământ.

Ca lectură, fie și în traducere franceză, Have Space Suit, Will Travel este destul de agreabil, fără a fi o capodoperă. Aventurile personajelor principale sunt folosite ca un prilej pentru popularizarea științei - căci Heinlein a strecurat informații despre structura Sistemului Solar, distanțe astronomice, galaxii învecinate și multe altele. Tonul narațiunii este alert și colocvial. Protagonistul-narator e  convingător ca discurs și comportament.

Pe de altă parte, inevitabil, romanul dă semne de uzură morală. Astfel, deși acțiunea pare să se petreacă într-un viitor apropiat în care omenirea a stabilit deja baze permanente pe Lună, personajele folosesc în continuare rigle de calcul.

Pe ansamblu, Have Space Suit, Will Travel a meritat o lectură (în primul rând ca să mai exersez franceza), însă mă îndoiesc că îl voi reciti vreodată. Cu siguranță că voi parcurge alte romane de Robert A. Heinlein destinate adolescenților, precum Citizen of the Galaxy și Space Cadet. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii. 

marți, 1 august 2017

Sir Terry Pratchett, "The Wit and Wisdom of Discworld" (2007)

În martie 2010, prin amabilitatea importatorilor mei preferați de la Nautilus, am achiziționat un volum de Sir Terry Pratchett intitulat The Wit and Wisdom of Discworld (Corgi Books, Londra, 2008). L-am parcurs pe îndelete până în mai 2017. (Știu că sunt un cititor lent. Mi s-a mai spus.)

Și iată ce am aflat:

The Wit and Wisdom... este o selecție de pasaje umoristice și spirituale extrase  de domnul Stephen Briggs din cărțile despre Lumea-Disc ale lui Sir Terry Pratchett. Astfel, cititorii pot revizita scene, replici și chiar note de subsol amuzante din volumele timpurii (The Colour of Magic, The Light Fantastic), din cele mediane (Maskerade, Feet of Clay) și din cele târzii (Wintersmith, Making Money).

Apar personaje principale ale seriei, ca Rincewind, Moartea Lumii-Disc, patricianul Lord Haveloc Vetinari, Sam Vimes, bunicuța Weatherwax, tușa Ogg, rectorul Mustrum Ridcully, bibliotecarul, precum și personaje secundare precum CMOT Dibbler, motanul Greebo sau câinele Gaspode.

Volumul se distinge printr-o tehnoredactare elegantă, cu pagini de titlu baroce dedicate fiecărui roman din serie și cu elemente tipografice separatoare între citate.

De asemenea, The Wit and Wisdom... conține o listă ale lucrărilor lui Sir Terry Pratchett (la început) și un index (la final) pentru a ajuta corelarea citatelor cu sursele.

Desigur, după cum spunea domnul Stephen Briggs în prefață, dacă ar fi fost să extragă fiecare cuvânt amuzant sau înțelept din cărțile despre Lumea-Disc, mai simplu ar fi fost să lege toate volumele Discworld cu o  panglică și să le ofere pachet spre lectură. Dar The Wit and Wisdom... e o cale convenabilă de a revizita pasaje preferate din serie și poate o metodă ușoară de a atrage noi cititori într-un univers ficțional vast și agreabil.

Cum între 2007 și 2015 au apărut destule alte volume Discworld, poate că ar fi de dorit ca, la un moment dat, domnul Briggs să ne ofere o ediție extinsă și adăugită a acestei lucrări. Până atunci, le adresăm un gând de recunoștință atât dumnealui, cât și regretatului autor. Căci, fără Sir Terry Pratchett, lumea noastră rotundă a rămas un loc mai sărac.

Firește, The Wit and Wisdom... îndeamnă la recitirea multor alte cărți. Dar despre acelea vom discuta pe îndelete cu alte ocazii.

luni, 31 iulie 2017

Boris Vallejo și Julie Bell, "Dreamland" (2014)

Spre finalul lunii mai 2017, mulțumită informațiilor primite de la un vechi prieten, am ajuns să cumpăr la preț promoțional, de la anticariatul Antic ExLibris, un album cu artă fantastică de Boris Vallejo și Julie Bell intitulat Dreamland (Colecția HarperDesign, editura HarperCollins, New York, 2014). L-am parcurs în câteva ore.

Și iată ce am aflat:

Dreamland este  un album de lux, cu copertă cartonată, cu supracopertă color, lăcuită, cu paginile imprimate  integral color, pe coală cretată, și cu peste o sută cincizeci de reproduceri ale unor picturi realizate de cei doi artiști grafici în intervalul 2005 - 2013. Ca supliment, albumul conține un plic cu zece planșe format A5 pe care sunt reproduse lucrări ale pictorilor.

Secțiunile cuprind: "Trecerea în necunoscut - povestea lui Boris", "Găsirea destinului meu - povestea lui Julie", "Oameni care ne inspiră - lucrul cu fotomodele", "Întrebați-i pe artiști - sugestii și secrete", respectiv "O uniune neobișnuită - munca împreună".

Pe de o parte, a fost interesant să aflu unele detalii din viața acestor artiști recunoscuți la nivel mondial (inclusiv faptul că, la rândul lor, cei doi fii ai doamnei Julie Bell au devenit artiști plastici).

Pe de altă parte, a fost liniștitor să aflu că, și după atâtea decenii de carieră la nivel internațional, cei doi se confruntă cu demoni familiari oricărui artist, precum amânarea, perfecționismul sau anxietatea legată de planșa goală - și că au dezvoltat o gamă de strategii pentru a aborda asemenea probleme.

Ceea ce m-a impresionat însă mai mult a fost influența crescândă dintre cei doi pictori, precum și numărul mare de lucrări pe care le-au realizat împreună. Boris Vallejo și Julie Bell sunt căsătoriți din 1989, au un singur atelier și, conform propriilor declarații, își petrec fiecare zi împreună și lucrează șevalet lângă șevalet. Mi se pare un exemplu frumos de colaborare și de sprijin reciproc, iar picturile fantastice din Dreamland arată rezultatele impresionante ale acestei colaborări. (În treacăt fie spus, doamna Julie Bell nu a lucrat doar ca artistă plastică, ci a apărut adesea portretizată în aceste picturi, iar domnul Vallejo, la rândul său, e portretizat uneori de către soția sa.)

Pe ansamblu, Dreamland este cu adevărat o piesă de colecție și merită mai mult de o singură lectură. Firește, la raftul pe care voi așeza acest album se mai află unul sau două cu reproduceri de lucrări ale lui Boris Vallejo. Dar despre acelea am să vă relatez cu altă ocazie.

duminică, 30 iulie 2017

Krysty Wilson-Cairns et al., "Penny Dreadful" (2017)

Într-o postare  anterioară, vă relatam că, în ultima decadă a lunii mai 2017, am achiziționat de la importatorii de bandă desenată din magazinul Red Goblin un volum din seria Lady Mechanika. Am profitat de ocazie ca să cumpăr și primul volum dintr-un roman grafic promițător, Penny Dreadful (Titan Comics, Londra, 2017).

L-am parcurs integral în aceeași seară. Și iată ce am aflat:

Povestea din acest roman grafic a fost creată de Krysty Wilson-Cairns, Andrew Hideraker și Chris King. Cea dintâi și cel din urmă au asigurat și scenariul. Grafica a fost creată de Louie de Martinis, iar literele au fost adăugate de Simon Bowland și Rob Steen.

Penny Dreadful arată, în cinci fascicule, ceea ce se întâmplase înaintea primei serii din serialul TV cu același nume creat de către John Logan și distribuit de Showtime. Astfel, exploratorul Africii ecuatoriale, Sir Malcolm Murray, și însoțitorul său, Sembene, colaborează cu Vanessa Ives pentru  a o salva pe fiica exploratorului, Mina Murray, de o soartă mai rea decât  moartea. Căci un client al avocatului Jonathan Harker, soțul Minei, este un nobil transilvănean cu puteri demonice...

Cum alte personaje ale serialului TV ajung să ia contact unele cu altele abia în prima sau în a doua serie, romanul grafic, cu acțiunea plasată anterior, nu le poate aduce în scenă pe toate. Ca urmare, trimiterile intertextuale la Frankenstein  și la Portretul lui Dorian Gray lipsesc din volum. Apar, în schimb, trimiteri frecvente la Dracula și la Minele regelui Solomon.

Grafica benzii desenate Penny Dreadful este deasupra mediei (fără a se ridica la un nivel de capodoperă). Am apreciat culorile intense, de cele mai multe ori reci, precum și portretistica personajelor.

Scenariul, în schimb, mi s-a părut nu doar alert, ci și...  aerisit. Dacă unii cititori de dincolo de Atlantic se plâng, spre exemplu, că personajele din Lady Mechanika vorbesc prea mult, eu am rămas cu impresia că cele din Penny Dreadful sunt aproape laconice în exprimare.

Consecința este că primul volum al romanului grafic Penny Dreadful se parcurge neașteptat de repede, în pofida numărului respectabil de pagini, iar cititorii încep lunga așteptare până la publicarea volumului următor.

Firește, despre acela rămâne să discutăm la momentul potrivit.

sâmbătă, 29 iulie 2017

Joe Benitez et al., "Lady Mechanika, Vol. 3" (2017)

În ultima decadă a lunii mai 2017, prin amabilitatea importatorilor de bandă desenată de la Red Goblin, am avut șansa să achiziționez volumul al treilea din romanul grafic Lady Mechanika: The Lost Boys of West Abbey (Benitez Productions, Encino, CA, 2017). Scenariul îi aparține lui M. M. Chen, grafica a fost asigurată de Joe  Benitez și Martin Montiel, culorile au fost adăugate de Peter Steigerwald, Beth Sotello și Mike Garcia, iar literele au fost introduse de Michael Heisler.

Am parcurs acest volum chiar în ziua în care l-am luat. Și iată ce am aflat: 

De această dată, Lady Mechanika și asociatul ei, Mr. Lewis, anchetează un șir de dispariții misterioase din cartierul West Abbey al metropolei Mechanika City. Victimele sunt copii ai străzii, iar  ancheta dezvăluie experimente cu golemi mecanici. Printre cei care o ajută pe protagonistă se numără rabinul Ephraim, un lider spiritual al comunității evreiești locale, meșterul Jiang, un fabricant de jucării mecanice, precum și tânărul inspector Singh, un pakistanez expatriat în Anglia victoriană.

Dacă, în privința calității grafice și a scenariului, The Lost Boys of West Abbey se ridică la înălțimea primelor două volume ale seriei, în ceea ce privește cantitatea se dovedește dezamăgitor. Astfel, acolo unde fiecare dintre primele două volume avea peste o sută șaizeci de pagini, cel de-al treilea abia are puțin peste șaizeci și... se termină mult prea repede.

Desigur, l-am adăugat la raft, lângă celelalte două, ca pe o piesă de colecție, și am început numărătoarea inversă până în septembrie 2017, când urmează să apară volumul al patrulea din Lady Mechanika: La Dama de La Muerte

Însă despre acela vom discuta cu altă ocazie.

miercuri, 5 iulie 2017

John Naughton, "From Gutenberg to Zuckerberg" (2012)

Spre finalul lunii martie 2017, de la anticariatul Antic Exlibris de pe Strada Doamnei, din București, am achiziționat un exemplar dintr-o carte de nonficțiune cu un titlu incitant: From Gutenberg to Zuckerberg - What You Really Need to Know about the Internet (Editura Quercus, Londra, 2012). Autorul, domnul John Naughton, predă la Universitatea Deschisă și la Universitatea Cambridge. Am parcurs lucrarea în prima decadă a lunii mai 2017.

Și iată ce am aflat:

În "Prolog", domnul Naughton arată de ce o asemenea carte e necesară, respectiv care sunt ideile principale pe care e axată lucrarea.

Primul capitol ne invită "Să luăm perspectiva pe termen lung". Mai exact, autorul ne informează că dezvoltarea fără precedent a Internetului în ultimul sfert de veac, laolaltă cu diseminarea în noul mileniu a platformelor mobile pentru acces fără fir la Internet, reprezintă o schimbare tehnologică și culturală majoră, cu efecte globale pe termen lung comparabile cu acelea ale apariției și difuzării tehnologiei tiparului începând din secolul al cincisprezecelea.

Al doilea capitol ne informează că "Pânza nu e rețeaua". Concis, pe două pagini, domnul Naughton caută să clarifice confuzia dintre Internet, ca infrastructură de telecomunicații, și World Wide Web, ca aplicație pentru Internet. Dumnealui dă exemple de alte aplicații pentru Internet și ne asigură că, peste un deceniu, acestora li se vor adăuga altele pe care, deocamdată, nu ni le putem imagina.

Al treilea capitol ne anunță că "Pentru rețea, tulburarea e o trăsătură caracteristică, nu un defect". Autorul demonstrează cum Internetul, neavând un control central și fiind neutru în raport cu conținutul pe care îl transmite, ne-a oferit diverse surprize care au tulburat sau chiar au dat peste cap diverse sectoare ale societății și economiei preexistente. Unele au fost de primă mărime (aplicația World Wide Web, site-ul Napster, programele malware), altele de ordin secund (Wikipedia, Facebook).

Capitolul al patrulea sugerează: "Gândiți-vă la ecologie, nu doar la economie". Astfel, domnul Naughton afirmă să schimbările furibunde petrecute în ultimul sfert de veac, cu companii de succes care s-au ridicat oferind servicii și produse pe Internet și cu sectoare ale economiei tradiționale care au intrat în declin ca urmare a apariției alternativelor numerice, amintesc întrucâtva de evoluția unui ecosistem, în care unele forme de viață facilitează apariția și proliferarea altora, într-o multitutdine de nișe ecologice, în vreme ce alte specii, care nu izbutesc să se adapteze, pier. Exemplele cuprind cazuri din politică, din televiziune și din diplomație, precum și noi forme de creativitate și de productivitate.

Capitolul al cincilea ne asigură că "Complexitatea este noua realitate" și arată ce influență exercită numărul componentelor din sistemul informatic mondial, numărul interconexiunilor și frecvența interacțiunilor asupra complexității sistemului.

Din capitolul al șaselea aflăm că "Rețeaua este acum calculatorul". Mai exact, autorul ne arată în ce moduri o multitudine de servicii au început să se mute din calculatorul personal în rețea și ce schimbări aduce acest proces pentru utilizatori, pentru industria de calculatoare, pentru mediul de afaceri în general, precum și pentru mediul înconjurător.

Capitolul al șaptelea confirmă că "Pânza evoluează", după care trasează istoricul aplicației de Internet World Wide Web, de la crearea acesteia la finalul anilor 1980 și începutul anilor 1990 de către Sir Tim Berners-Lee la dezvoltarea intensă din a doua jumătate a anilor 1990 și apoi la transformarea în Web 2.0 din 2004 încoace. Firește, se întrevede și sosirea iminentă a unui stadiu 3.0 al acestei populare aplicații.

Al optulea capitol, în schimb, abordează o chestiune spinoasă: "Drepturi și strâmbe sau de de ce regimul nostru de proprietate intelectuală nu mai are sens". Domnul Naughton argumentează că legile de proprietate intelectuală au fost statutate inițial pentru a stabili un echilibru între beneficiile autorului sau inventatorului și binele obștesc (patentul pentru o invenție îi aparținea creatorului timp de paisprezece ani, după care intra în domeniul public), iar grupurile de interese au extins durata valabilității patentului la întreaga viață a autorului plus șaptezeci de ani. Firește, asta intră în contradicție cu modul de funcționare al Internetului, unde informațiile sunt convertite în format numeric și distribuite, dar și cu modul în care funcționează creativitatea umană (prin împrumuturi), iar aici autorul dă exemple precum Bach, Mozart, Haydn și Handel.

Cel mai îngrijorător capitol este însă al nouălea: "Orwell vs. Huxley: limitele viitorului nostru conectat la rețea?" Autorul nu se mulțumește numai să prezinte succint viziunile distopice din O mie nouă sute optzeci și patru, respectiv din Minunata lume nouă, ci trasează și paralele îngrijorătoare cu moduri în care regimuri totalitare sau "democratice" din prezent au o bază legală pentru a-i spiona pe cetățeni cu ajutorul Internetului, respectiv cu tendințe de reorientare a publicului larg către divertisment facil, ceea ce duce la infantilizarea și superficializarea intelectului. Concluzia ar fi că viitorul nu ne duce neapărat spre una dintre cele două viziuni distopice clasice sau către cealaltă, ci mai degrabă spre o combinație a celor două.

"Epilogul" ne reamintește că, pentru a evalua Internetul și influența sa, e necesar să adoptăm perspectiva pe termen lung, că Internetul va spori complexitatea, schimbările și tulburarea vechii ordini, respectiv că e bine să ne ferim de viziunile extremiste, fie ele utopice sau distopice.

Volumul se încheie cu un "Apendice - Scurtă istorie a Internetului", cu o secțiune de mulțumiri, cu un glosar, cu note de final structurate pe capitole și cu un index.

Am apreciat lucrarea domnului Naughton pentru tematica abordată, pentru bogata documentare pe care se bazează, pentru relevanța exemplelor discutate, pentru claritatea discursului și pentru excelenta organizare a materialului în capitole, subcapitole și secțiuni. Astfel, From Gutenberg to Zuckerberg se face utilă nu doar ca metodă de educare și informare a publicului cititor, ci și ca o carte de referință pentru alte lucrări. Asemenea altei cărți de popularizarea științei pe care am parcurs-o recent, From Gutenberg to Zuckerberg ne ajută să înțelegem mai bine lumea în care trăim și direcția în care ne îndreptăm. (Dacă doriți, puteți comanda un exemplar aici.) Desigur, despre acea altă carte de nonficțiune, About Time, rămâne să vă relatez cu altă ocazie.

vineri, 28 aprilie 2017

Dănuț Ungureanu, "Autor de unul singur" (2016)

Spre finalul lunii noiembrie 2016, la Iași, cu ocazia unui festival dedicat Teodorenilor, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de nonficțiune al domnului Dănuț Ungureanu, Autor de unul singur - rețete pentru scrierea creativă (Editura Tritonic, București, 2016). Am primit autograf cu dedicație din partea autorului și am parcurs-o în aceeași zi.

Să vă spun și dumneavoastră despre ce este vorba:

Autor de unul singur li se adresează scriitorilor începători, cu speranța că îi va ajuta să treacă mai ușor peste dificultățile planificării, scrierii și revizuirii proiectelor literare - inclusiv a celor de anvergura unui roman. Volumul este structurat în părți și secțiuni, ceea ce face lectura ușoară, iar referirea la o secțiune anume sau revizitarea unei porțiuni ori a alteia a lucrării sunt lesnicioase.

În "Cuvântul înainte", domnul Ungureanu ne informează, cu autoironia sa binecunoscută, despre ceea ce nu este și ceea ce este Autor de unul singur.

Partea întîi prezintă "Introducerea". Astfel, autorul ne arată primii pași ai proiectului literar - ideea zero, scrierea unui sinopsis, realizarea fișelor biografice ale personajelor, documentarea, scrierea unui început captivant, respectiv găsirea unui titlu adecvat și percutant.

Partea a doua abordează "Cuprinsul".  În diversele secțiuni, domnul Ungureanu ne informează despre conturarea lumilor ficționale, despre structurarea intrigii, despre selectarea punctului de vedere pentru narațiune, despre alegerea dimensiunii textului, despre utilizarea  personajelor în intrigă, apoi despre dialog, despre descrieri, despre gestionarea noilor idei apărute pe parcursul scrierii primei versiuni. Și, cum domnul Ungureanu este un scriitor cu multe cărți publicate, ne învață chiar și cum să abordăm crizele de inspirație.

Partea a treia, "Încheierea", îmbină metode pentru ducerea scrierii primei versiuni la bun sfârșit (cu un deznodământ bine construit), sfaturi referitoare la revizuire și sugestii privitoare la etapele pregătitoare publicării lucrării.

Nu putea să lipsească din cuprins o parte dedicată literaturii științifico-fantastice, "Addenda sefe". Pe scurt, domnul Ungureanu abordează construirea lumilor ficționale fantastice și SF, chestiunea utilizării personajelor umane și nonumane, documentarea în privința chestiunilor științifice și tehnologice, respectiv tratarea utopiei și a distopiei. La final, autorul își prezintă concluziile sub titlul "Textul trece, întrebările rămân..."

Dintre calitățile care recomandă Autor de unul singur, aș aminti buna organizare a materialului prezentat (domnul Ungureanu înțelege foarte bine că scrierea este un proces), discursul accesibil, la nivelul puterii de înțelegere a cititorului obișnuit, rezumatele cu idei importante (plasate strategic în text și evidențiate în casete gri), concizia (întreaga carte are puțin peste o sută de pagini) și... prețul accesibil. Autorul izbutește de minune să îi informeze pe cititori într-o manieră relevantă și agreabilă, iar lucrarea e ușor de consultat de către scriitorii aflați în impas într-un punct sau altul al procesului creativ.

Prin urmare, vă recomand și dumneavoastră Autor de unul singur. În ceea ce mă privește, am să parcurg în curînd o altă carte recentă a aceluiași autor, Noaptea în oraș, fără părinți. Dar despre aceea vă voi relata cu alt prilej.

joi, 27 aprilie 2017

Julian Barnes, "Pedantul în bucătărie" (2003)

Spre finalul lunii februarie 2006, de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar dintr-un volum de Julian Barnes, Pedantul în bucătărie (Editura Nemira, București, 2006, traducere Marina Radu). Pe atunci, predam proza britanică și americană a secolelor al XX-lea și al XXI-lea la o universitate, drept pentru care achizițiile de cărți ale autorilor mainstream contemporani erau frecvente - practic, un fel de obligație de serviciu.

Ironia face că am ajuns să parcurg Pedantul în bucătărie la mai bine de un deceniu după publicarea ediției române și la mai bine de doi ani de când încetasem să predau la universitate. Mai exact, la mijlocul lunii noiembrie 2016, am citit Pedantul în bucătărie în trei ore.

Și iată ce am aflat:

În manieră tipic postmodernă, Julian Barnes îmbină ficțiunea și nonficțiunea, literatura populară și cultura înaltă, (auto)ironia și erudiția, discursul verbal și cel nonverbal.

Protagonistul-narator, care nu se identifică printr-un nume, ci doar printr-o etichetă (Pedantul), relatează aventurile sale culinare. Abordarea este foarte englezească - naratorul nu pozează în expert și are grijă să nu lase impresia că s-ar lua în serios. Ca urmare, capitolele sunt presărate cu anecdote amuzante despre eșecuri culinare suferite individual sau împreună cu Cea Pentru Care. (Volumul însuși îi este dedicat Celei Pentru Care.)

Treptat, însă, cu dezinvoltură, pe paginile acestui volum spumos și umoristic apar o puzderie de referiri la cărți de bucate (de la cele din secolul al XX-lea, trecând prin perioada victoriană, până la unele din Renaștere, ba chiar și la lucrări din Antichitate), care, cumulate, lasă impresia că domnul Julian Barnes s-a documentat pentru scrierea Pedantului... cam cât se documentează alții pentru scrierea unei teze de doctorat - dar asta a dus la rezultate mai lizibile și mai agreabile.

Firește, trimiterile la autoritățile culinare sunt în contrast cu experimentele nereușite din bucătărie, cu studiul comparat al aceleiași rețete din două ediții diferite ale aceleiași cărți de bucate, cu istoricul unor lucrări celebre, cu adnotările frustrate sau amuzante ale Pedantului și cu diverse reacții și comentarii ale altor autori de profil.

Rezultatul este, pe de o parte, foarte plăcut la lectură. Eu, unul, mă gândesc chiar că, spre deosebire de anumite lucrări "canonice" ale literaturii postmoderniste pe care studenții filologi sunt nevoiți cum-necum să le parcurgă, Pedantul în bucătărie ar prezenta unele avantaje: nu numai că are destule caracteristici ale literaturii postmoderniste, dar se și poate citi rapid, înțelege și discuta la un seminar.

Pe de altă parte, tocmai faptul că Pedantul... e o lectură facilă (dar nu o carte "canonică" a literaturii britanice) mă îndeamnă să cred că nu o voi reciti. Cu siguranță însă că voi parcurge în viitor alte volume de Julian Barnes, căci am adunat destule dintre ele la raft. Dar despre acelea vom discuta cu alte ocazii.

miercuri, 26 aprilie 2017

Garth Ennis et al., "Jennifer Blood - Volume One" (2012)

În luna octombrie 2016, mulțumită personalului de la anticariatul Antic ExLibris din București, am achiziționat un exemplar dintr-un roman grafic de Garth Ennis, Adriano Batista, Marcos Marz și Kewber Baal intitulat Jennifer Blood - Volume One: A Woman's Work Is Never Done (Titan Books, Londra, 2012). L-am parcurs în două zile.

Și iată ce am aflat:

Casnica Jen Fellows, care locuiește într-o suburbie din sud-vestul Statelor Unite ale Americii, ascunde un trecut tenebros. Mai exact, dacă ziua are grijă de copii și gătește pentru soț, noaptea urmărește un plan de răzbunare împotriva unui clan mafiot format din cinci frați.

După ani de pregătiri și tatonări, protagonista declanșează o serie de asasinate brutale, iar cititorii află pe parcurs că cei vizați erau unchii ei, vinovați de a-i fi ucis tatăl și de a-i fi împins mama către o moarte prematură.

Firește, aparențele trebuie păstrate, iar eroina, care își semnează asasinatele "Jennifer Blood", abia apucă să doarmă două ore pe noapte, ceea ce duce inevitabil la greșeli - și lasă loc pentru dezvoltarea intrigii în volumele următoare ale seriei.

Tema orfanului împins vrând-nevrând în rolul de justițiar vine tocmai de la Eschil (din trilogia Oresteia), trece prin opera lui William Shakespeare (în special Hamlet, prinț al Danemarcei) și ajunge în benzile desenate (Batman), în romanele SF (Dune de Frank Herbert) și în filmele de acțiune. Ceea ce aduce interesant Garth Ellis în această temă justițiară ar fi comedia neagră suprarealistă, satira socială și comentariul de subtext la adresa benzilor desenate cu supereroi.

Căci, transformând eroul în eroină, Garth Ennis ne îndeamnă să înțelegem că o gospodină ce se deghizează noaptea în justițiară e la fel de puțin credibilă ca un jurnalist (sau un multimilionar) care se deghizează noaptea în justițiar.

În rest, vă avertizez că nivelul de violență grafică din volum este ridicat, iar scenele de nuditate și mai ales limbajul licențios al personajelor necesită ca lectura romanului grafic Jennifer Blood să se desfășoare cu discreție.

Cum intriga s-a dovedit alertă, iar prezentarea grafică rezonabilă, aș zice că Jennifer Blood a meritat banii. (Trebuie să menționez că l-am achiziționat la preț promoțional.) Poate că nu am să caut cu dedicație următoarele șase volume ale seriei, dar nici nu am să le ocolesc dacă îmi vor ieși în cale. În schimb, pe primul nu l-am păstrat în colecție.

Firește, am citit și romane grafice mai reușite, precum Give Me Liberty. Dar despre acelea am să vă relatez cu alte ocazii.